Prima pagină » Social » Peste 80 de săli de jocuri de noroc din Capitală, verificate la o acţiune de amploare a Poliţiei

Peste 80 de săli de jocuri de noroc din Capitală, verificate la o acţiune de amploare a Poliţiei

Peste 80 de săli de jocuri de noroc din Capitală sunt verificate de poliţiştii bucureşteni în cadrul unei ample acţiuni demarate vineri seară, care mai presupune filtre rutiere şi intensificarea măsurilor de patrulare în toate zonele de interes operativ ale oraşului, informează Poliţia Capitalei.
Peste 80 de săli de jocuri de noroc din Capitală, verificate la o acţiune de amploare a Poliţiei

La acţiunea ce vizează prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în special a celor săvârşite în mediul stradal, participă peste 670 de poliţişti bucureşteni, potrivit sursei citate.

Acţiunea urmăreşte combaterea evaziunii fiscale şi a muncii la negru, verificarea respectării legislaţiei privind drepturile de autor şi drepturile conexe, paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

De asemenea, acţiunea Poliţiei Capitalei are în vedere combaterea furturilor de şi din auto, a cerşetoriei, prostituţiei şi proxenetismului, precum şi identificarea persoanelor urmărite ori a celor ce încalcă regimul armelor şi muniţiilor, se mai precizează în comunicat.

Brigada Rutieră Bucureşti acţionează pentru prevenirea şi combaterea faptelor de încălcare a legislaţiei rutiere, urmărindu-se, cu precădere, combaterea activităţilor ilegale în domeniul taximetriei şi a cauzelor generatoare de accidente rutiere grave.

La acţiune participă poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, specialişti în arme, explozivi şi substanţe toxice, poliţişti rutieri şi luptători SPIR ai Poliţiei Capitalei.

Acţiunea este coordonată de specialişti din cadrul Poliţiei Române şi sprijinită de Inspectoratele Judeţene de Poliţie Giurgiu, Dâmboviţa, Călăraşi, Prahova şi Ialomiţa, alături de Secţia de Poliţie Autostrăzi, potrivit aceleiaşi surse.