- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.07.2019, 22:55)
- Petriana Condrut
Dialog şocant al Alexandrei cu Dispeceratul 112. Trei telefoane disperate: “Sunt fata răpită”
Alexandra Măceşan, victima din Caracal, a sunat de trei ori la 112 pentru a-şi anunţa propria răpire. Surse apropiate anchetei spun că nicio relatare a acestora nu poate arăta de fapt tonul pe care s-au consumat convorbirile.
Urmărește
11617 afișări
Dialog şocant al Alexandrei cu Dispeceratul 112. Trei telefoane disperate: “Sunt fata răpită”
Alexandra a sunat de trei ori la 112, lucru confirmat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. De fiecare data i se face legătura cu Viorel Florescu, agent de Poliţie. Raportul MAI arată că acesta a avut o atitudine “refractară”, neimplicându-se în obţinerea de date pentru identificarea locaţiei.
Potrivit surselor citate de MEDIAFAX, convorbirile sunt de-a dreptul şocante. Agentul de Poliţie îi spune la un moment dat: “Nu mai ţine linia ocupată”.
A doua oară când sună, Alexandra este preluată de un alt operator STS, care o întreabă din nou cine ea, iar ea spune “Sunt fata răpită”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Surse apropiate anchetei susţin că schimbul de replici este greu de relatat, cu întrebări deloc pregătite, care nu duceau niciunde şi care nu ajutau deloc victima. Mai mult, Alexandra nu este sfătuită cum să se comporte faţă de agresor sau ce să facă până la sosirea echipajelor.
Aceleaşi surse spun că agentul nu are deloc înţelegere faţă de victimă.
„N-am avut nicio clipă o atitudine refractară, cum îi zice acolo (raportul MAI, n.r.), pentru că mi-am dat seama din primele cuvinte ale ei şi plângea, suspina, deci nu aveam cum să nu reacţionez la treaba asta. Din contră, i-am spus de nenumărate ori să stea liniştită că ajunge un echipaj de poliţie acolo, la ea. (...) Am întrebat-o cum a ajuns acolo sau cum se află zona respectivă. Noi, de la dispecerat, nu cunoaştem zona Caracalului. (...) Nu cunoaştem cum ar zis ea: „Am trecut pe lângă un dig şi sunt în Bold, cam aşa ceva”. Nu ştiam ce e acela Bold, de aia îmi aduc aminte că am întrebat-o: „Bold e în judeţul Olt acolo, ce e?”. Şi atunci ea a zis: „Staţi puţin că am găsit eu o carte de vizită” şi mi-a citit de pe ea, numele, ce scria acolo”, s-a explicat luni seara Viorel Florescu, la România Tv.
Surse din cadrul anchetatorilor afirmă că o problemă majoră ridicată de acest caz este faptul că nu există nişte întrebări standard în astfel de situaţii pentru ca salvatorii să afle într-un timp scurt cât mai multe date de la cei care reuşesc să anunţe o răpire sau propria răpire, ca în cazul de la Caracal.
Alexandra a reuşit să găsească un telefon mobil în locul în care a fost sechestrată, după ce agresorul său a plecat la farmacie să cumpere o cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini, se arată în raportul MAI, obţinut de MEDIAFAX. Fata a relatat că este legată şi că a fost violată.
Surse apropiate anchetei au declarat că agresorul Gheorghe Dincă a găsit-o pe Alexandra vorbind la telefon în garajul în care era ţinută captivă. De altfel, şeful Poliţiei Române a confirmat că ultimele cuvinte la 112 ale Alexandrei au fost "Vine, vine!", apoi apelul s-a întrerupt.
Alexandra nu a mai putut fi salvată, poliţiştii intrând abia după 19 ore în locaţia în care a avut loc crima.
Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra şi a mai recunoscuut o crimă comisă în aprilie, când victimă a fost Luiza Melencu, de 18 ani. Criminalul a spus că a incendiat victimele.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Cum se apără agentul de poliţie care a vorbit cu Alexandra la telefon: Nu am avut o atitudine refractară
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe