„Preţurile la materiile prime lem¬noase, dar şi la vopsele, lacuri sau material textil au crescut foarte mult în ultimii ani. În plus, de doi-trei ani preţurile la care producătorii locali îşi vând produsele pe piaţa externă nu au crescut, ba chiar în unele ţări au luat-o în jos. Astfel că, marjele s-au micşorat, iar fabricile de mobilă nu au avut de unde să aplice creşteri salariale substanţiale. Şi nu trebuie să uităm totuşi că media la nivel de ţară este ridicată şi sectoare cum este cel auto, spre exemplu, care s-a dez¬voltat foarte mult, are alt nivel de salarizare“, a precizat ea.
Salariul mediu net din producţia de mobilă a depăşit în luna februarie a acestui an pragul de 1.300 de lei, dar rămâne departe de salariul mediu pe economie, de 1.950 lei.
Fabricile de mobilă sunt răspândite în mai multe zone ale hărţii României şi în multe cazuri acestea s-au plasat în zone rurale, unde salariile sunt mai mici.
“Şi înaine de ’89 industria mobilei era cotată la un grad de salarizare mai mic faţă de alte industrii, încadrată la bunuri de larg consum”, a mai spus Aurica Sereny.
În fabricile locale de mobilă lucrează 65.000 de oameni, iar cea mai mare parte a produselor fabricate se duc la export, pentru mari retaileri sau producători internaţionali.
În luna februarie a acestui an, venitul mediu net de la nivelul întregii economii a fost de 1.950 de lei, cu 600 de lei mai mare decât cel raportat de industria producătoare de mobilă. Faţă de aceeaşi perioadă de acum un deceniu (februarie 2007), diferenţa dintre câştigul din producţia locală de mobilă şi venitul mediu raportat în economie este dublă.