Diferenţe între valorile de pe etichetele din vestul şi estul Europei. Ministerul Agriculturii a identificat nouă produse alimentare cu standarde duble calitativ în România şi UE | FOTO

În urma analizelor comparative realizate de autorităţile de la Bucureşti, au fost identificate 9 din 29 de produse alimentare care aveau standarde duble din punct de vedere calitativ în România şi în câteva ţări din UE, au anunţat miercuri reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

Urmărește
4228 afișări
Imaginea articolului Diferenţe între valorile de pe etichetele din vestul şi estul Europei. Ministerul Agriculturii a identificat nouă produse alimentare cu standarde duble calitativ în România şi UE | FOTO

Au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi, simultan, 29 de probe identice din magazinele româneşti, sortimente din categoriile lactate, carne, peşte şi ciocolată. Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punct de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine, au precizat oficialii MADR.

La acţiunile de prelevare au participat, în luna iunie, câte doi delegaţi din partea ANSVSA, ANPC şi MADR.

"Nu vom da numele vreunui producător sau al vreunui comerciant implicat în această analiză", a precizat ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o conferinţă de presă. El a mai spus că rezultatele analizelor vor fi trimise "în această seară" Comisiei Europene, cu solicitarea de a se accelera procedurile juridice pentru comparaţiile ulterioare.

"Transmitem chiar în această seară Comisiei Europene rezultatele noastre şi vom solicita să se accelereze procesele de reglementare, astfel încât să putem avea instrumente să putem analiza oricând şi în orice ţară produsele care au standarde duble", a precizat Petre Daea.

Reprezentanţii MADR au exemplificat diferenţe de conţinut din punct de vedere caloric identificate la produse ca parizer de porc, cârnaţi pentru grătar, conserve de peşte, pateu de ficat, bacon cuburi, şuncă de porc. Ei au precizat că aceste produse nu prezintă risc din punctul de vedere al consumului uman şi diferenţele respective indică doar o necorelare între etichetările din vestul şi estul Europei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici