Potrivit anchetatorilor, din 2011 şi până în prezent, gruparea a comis, în special în judeţele Timiş şi Caraş Severin, infracţiuni de contrabandă, şantaj, tâlhărie, tentativă de omor şi vătămare corporală. gravă.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat că cinci dintre cele 11 persoane au fost ridicate de pe un teren de fotbal de la marginea municipiului Timişoara, chiar în timpul unui meci.
Cele 11 persoane sunt audiate la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara, urmând ca procurorii să ia măsurile legale în cauză, precizează DIICOT.
La descinderi au participat poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combaterea Criminalităţii Organizate (BCCO) Timişoara şi Serviciului de investigaţii criminale din IPJ Timiş, sub coordonarea DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş.
Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale, SRI și DIPI.
Cercetările continuă, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.