DIICOT dă explicaţii despre cheltuielile în cazul Boldea: 25.000 lei, doar transportul şi rapoartele de constatare

DIICOT susţine că nu a colaborat cu SRI în baza unui protocol în dosarul lui Mihail Boldea, precizând însă că Serviciul a pus în executare mandate de supraveghere. Privind cheltuielile de judecată de 30.000 lei, Direcţia arată că doar transportul şi rapoartele de constatare costă peste 25.000 lei.

Urmărește
1099 afișări
Imaginea articolului DIICOT dă explicaţii despre cheltuielile în cazul Boldea: 25.000 lei, doar transportul şi rapoartele de constatare

DIICOT dă explicaţii despre cheltuielile în cazul Boldea: 25.000 lei, doar transportul şi rapoartele de constatare

„În cursul urmăririi penale în cauza cu numărul 88/D/P/2009 nu au fost desfăşurate activităţi de urmărire penală în colaborare cu SRI, în baza vreunui protocol. Astfel, nu au fost administrate probe şi nu au fost obţinute mijloace de probă”, a precizat DIICOT Galaţi, la solicitarea lui Mihail Boldea.

Fostul deputat a solicitat DIICOT Galaţi să furnizeze lămuriri privind implicarea SRI în dosarul în care acesta este judecat la Curtea de Apel Iaşi pentru grup infracţional organizat. Pe de altă parte, deşi procurorii au precizat că nu s-a colaborat cu SRI în baza unui protocol, ei au subliniat că au existat activităţi ale structurii de informaţii în cadrul dosarului lui Boldea.

„Activităţile derulate de SRI au constat în punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise de instanţele de judecată sau a ordonanţelor provizorii emise de procuror, având în vedere că instituţia sus-menţionată era autoritatea desemnată de legiuitor în această materie. SRI a furnizat doar informaţiile deţinute referitoare la faptele ce făceau obiectul cercetărilor”, se arată în sursa citată.

De asemenea, Boldea a solicitat şi o justificare a cheltuielilor judiciare în valoare totală de 30.000 de lei, pe care acesta trebuie să le achite.

„Referitor la justificarea sumei de 30.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare puse în sarcina lui Mihail Boldea, DIICOT a oferit următoarele cifre: cheltuieli privind serviciile poştale (telefon, fax, xerox) - 800 de lei, planşe foto - 1.500 de lei, cheltuieli cu transport martori - 6.000 de lei, cheltuieli transport dosar pe relaţia DIICOT ST Galaţi - ÎCCJ şi retur pe perioada urmăririi penale - 8.000 de lei, cheltuieli transport dosar pe relaţia DIICOT ST Galaţi - Parlamentul României (Camera Deputaţilor) şi retur pe perioada urmăririi penale - 2.000 de lei, cheltuieli privind analize transferuri monetare - 1.000 de lei, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică - 1.500 de lei, cheltuieli hârtie, imprimante cu regim special, citaţii - 500 de lei, cheltuieli transport inculpat pe relaţia CRAP Galaţi - ÎCCJ - 8.000 de lei, alte cheltuieli - 700 de lei”, arată răspunsul procurorilor”, arată răspunsul procurorilor.

„Potrivit comunicatelor de presă ale DIICOT din anul 2012, ancheta în cauza subsemnatului a fost cea mai scumpă anchetă din istoria DIICOT Galaţi - 150.000 lei noi, iar în sarcina mea s-au stabilit cheltuieli judiciare de 300 de milioane de lei vechi. (...) În contextul în care acest răspuns este în afara limitelor legale, DIICOT fiind o instituţie de stat, care munceşte pe bani publici şi înregistrează în contabilitate cheltuielile - ce reprezintă fiecare, pentru ce dosar a fost făcută acea cheltuială, trebuia să aibă o oglindă strictă a modului în care s-au făcut aceste cheltuieli în raport şi în corelare cu probele administrate de către dânşii în faza de urmărire penală în dosarul meu”, a declarat, pentru MEDIAFAX, fostul deputat.

În primul răspuns, primit în luna aprilie 2018, DIICOT a precizat că nu poate oferi, defalcat, cuantumul cheltuielilor judiciare.

Fostul deputat Mihail Boldea este judecat într-un dosar de la Curtea de Apel Iaşi, cauză în care este vizată infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat. Într-un alt dosar, în care a fost acuzat de spălare de bani, Mihail Boldea a fost achitat, în luna aprilie 2018, de magistraţii Curţii de Apel Iaşi, pe motiv că fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege. Decizia nu este definitivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici