DIICOT: Dosarul privind crimele din Caracal e soluţionat de procurori din conducere, sub coordonarea lui Felix Bănilă
„Urmare a preluării dosarului nr. 203/D/P/2019 de la Serviciul Teritorial Craiova de către D.I.I.C.O.T – Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, soluţionarea acestuia a fost asumată de către procurori cu funcţii de conducere din cadrul direcţiei sub coordonarea directă a procurorului şef, urmărirea penală fiind desfăşurată cu maximă celeritate pentru stabilirea adevărului judiciar”, informează DIICOT.
Procurorii DIICOT, structura centrală, au preluat, joi, dosarul crimelor din Caracal, de la structura Direcţiei din Craiova.
DIICOT Craiova a reunit, în data de 27 iulie, dosarele ce vizau dispariţia Alexandrei şi a Luizei.
Dosarul Luizei a fost preluat de DIICOT Craiova în 6 iunie, prin declinare de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.