DIICOT:Opt TIR-uri din zece luate în leasing de gruparea condusă de Ceapchie au fost scoase din ţară

Opt autotrenuri din zece cumpărate de gruparea condusă de Nicolae Ceapchie prin intermediul unor firme de leasing au fost scoase din ţară, anchetatorii presupunând că ele au fost vândute în zona Orientului Mijlociu, a declarat şeful DIICOT Ploieşti, procurorul Ionuţ Botnaru.

Urmărește
17 afișări

Şeful DIICOT Ploieşti a declarat corespondentului MEDIAFAX că opt autotrenuri din cele zece cumpărate de gruparea infracţională condusă de Nicolae Ceapchie prin intermediul unor firme de leasing nu se mai află în România.

Anchetatorii presupun că TIR-urile au fost vândute în zona Orientului Mijlociu, în Iran sau Irak, întrucât în acea zonă s-a pierdut semnalul aparatelor GPS montate pe cele opt TIR-uri.

Un alt TIR a fost pus sub sechestru de către anchetatori.

De asemenea, procurorii au pus sub sechestru mai multe utilaje folosite pentru asfaltări şi pentru construcţii la infrastructura rutieră, în valoare de aproximativ 200.000 de euro, potrivit contractului de leasing, dar şi şapte imobile şi un teren.

Conform unui comunicat dat publicităţii de Poliţia Prahova, în timpul percheziţiilor anchetatorii au ridicat numeroase înscrisuri, dar şi 500 de grame de bijuterii din aur, 85 de telefoane mobile noi, o armă cu aer comprimat, precum şi 40 000 de lei.

Procurorii DIICOT Ploieşti continuă, joi, să facă descinderi în mai multe locuinţe în care presupun că s-ar afla probe privind infracţiunile comise de gruparea specializată în fraudarea unor firme de leasing, societăţi comerciale sau bănci, grupare condusă de Nicolae Ceapchie.

Procurorii DIICOT Ploieşti au descins, joi, la mai multe locuinţe din Prahova într-o acţiune de anihiliare a unui grup specializat în fraudarea de firme de lesing, societăţi comerciale sau bănci, lider al acestei grupări fiind Nicolae Ceapchie.

Potrivit DIICOT, cei nouă membri ai grupului infracţional organizat, avându-l ca lider pe Nicolae Ceapchie, i-au indus în eroare pe reprezentanţii mai multor societăţi de leasing şi ai altor societăţi comerciale şi bancare, cu ocazia încheierii unor contracte, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, valoarea prejudiciului fiind estimată la 10.000.000 lei.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti au fost conduse pentru audiere 16 persoane.

În cauză se fac cercetări pentru constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici