- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.08.2019, 10:28)
- Mihaela Gidei
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DIICOT: Specialiştii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure/ Fragmentele erau calcinate excesiv
Specialiştii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure, în cazul Caracal, deoarece erau într-o stare de calcinare excesivă, arată DIICOT. Procurorii au retrimis INML dispoziţie de refacere a analizei.
Urmărește
5852 afișări
DIICOT: Nu s-a putut evidenţia un profil ADN din oasele din pădure. Fragmentele erau calcinate excesiv
UPDATE ora 14.13 Fost ofiţer de poliţie judiciară: Rezultatul ultimei analize ADN nu aduce clarificări/ Îmi menţin opinia că Dincă ascunde multe, foarte multe. S-ar putea vorbi de încă o victimă
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
-
Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău - suprema ta investiţie - după 12 ani de şcoală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu ştii şi te enervezi. Sau ştii şi te enervezi
Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară, a declarat pentru MEDIAFAX că rezultatul INML nu aduce clarificări în privinţa cazului Caracal şi starea de incertitudine persistă deoarece niciuna dintre ipotezele de lucru nu este nici confirmată, nici infirmată. Şuhan nu exclude o a treia victimă.
„Din păcate, starea de incertitudine persistă. Rezultatul ultimei analize ADN nu aduce clarificări. Asta înseamnă pe de-o parte, că nici una dintre ipotezele de lucru nu se confirmă în totalitate, dar nici nu e infirmată”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Valeriu Şuhan.
Fostul ofiţer de poliţie judiciară spune şi de ce consideră că procurorii au trimis către INML doar o parte din rămăşiţele găsite în pădure.
„Probabil, au considerat că femurul, în ciuda degradării urmare a factorilor fizico-chimici aşa cum se precizează de altfel, reprezenta cel mai consistent fragment cu potenţial mai substanţial de analiză”, mai spune Şuhan.
Sursa citată nu elimină ipoteza potrivit căreia ar putea exista o a treia victimă: „Sigur că s-ar putea vorbi de încă o victimă. Din păcate însă, necunoscutele acestui caz sunt multe. Una dintre ele o priveşte pe Luiza. Încă nu există nici o dovadă a morţii ei şi cu atât mai puţin a modului în care ar fi fost ucisă, iar despre participaţia lui Dincă în această privinţă, nu prea e nimic. Îmi menţin opinia că Dincă ascunde multe, foarte multe”.
Autorităţile acţionează cu profesionalism în cazul de la Caracal, mai spune Valeriu Şuhan.
„Dacă în prima fază s-a acţionat cu evidentă lipsă de profesionalism, după preluarea cercetărilor de către DIICOT şi mai ales ofiţerii specializaţi de la "Omoruri", profesionalismul acestora a început să-şi spună cuvântul. Despre intervenţia în general, ar fi multe de spus, dar mi-e teamă că nu avem spaţiu suficient. Sunt chiar multe de spus! Doar atât aş mai adăuga, mi-ar plăcea să ştiu că echipa de investigatori şi ofiţeri cu experienţă informativă, despre care v-am mai vorbit anterior, s-a format, acţionează şi "răscoleşte" deja, întreaga viaţă a lui Dincă”, explică fostul ofiţer de poliţie judiciară.
UPDATE ora 12.14 Psiholog criminalist, după raport INML: La ce temperaturi a ajuns cazanul, s-a distrus materia biologică
Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist, a declarat pentru MEDIAFAX că INML nu a putut indica un profil ADN pentru oasele din pădure deoarece combustia creată în butoiul în care ar fi fost arse rămăşiţele a eliminat orice urmă biologică. Chesnoiu mai spune că anchetatorii au lucrat „ca la carte”.
„Este un rezultat provizoriu şi parţial pentru că vizează acel femur şi dacă nu a avut nimic de spus acest raport pentru că acea combustie pe termen lung a făcut să dispară orice urmă biologică. Nici nu au avut autorităţile ce să comunice familiei, deci nu au greşit cu nimic autorităţile, pentru că nu aveau un rezultat concret, doar că în acel femur nu s-a găsit niciun ADN pentru că este distrus din punct de vedere biologic, acea parte osoasă. Mai sunt nişte dinţi acolo, şi aceştia vor fi analizaţi şi să sperăm că poate vom găsi acolo ceva”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist.
Potrivit lui Chesnoiu, rămâne să fie analizate şi alte probe găsite în pădure (dinţi), însă în casa lui Dincă au mai fost găsite indicii care ar putea face lumină în acest caz.
„În casă s-au găsit probe. Acest dosar este secret de serviciu. Că transpiră informaţiile şi noi le comentăm nu facem bine anchetei pentru că procurorii, criminaliştii, judiciariştii trebuie să lucreze în linişte şi ne comunică când au ceva relevant nu aşa etapele acestea ale anchetei. Au lucrat ca la carte, nu aveau de ce să trimită autorităţile familiei personal niciun raport pentru că nu vizează pe acea penultimă victimă şi ceva neutru. Aşteptăm finalul analizei INML să vedem ce ne spun nouă dinţişorii aceia”, mai arată sursa citată.
Psihologul criminalist spune că INML deţine aparate performante pentru a identifica un profil genetic în rămăşiţe umane.
„Este clar ca lumina zilei că o probă biologică este pregătită pentru analize, tratament special, avem şi la Institutul de Criminalistică ceva, dar cel mai bun aparat este la INML şi proba aceea trebuie pregătită şi, după o pregătire minuţioasă, se încearcă găsirea ADN. Dacă găsim ADN, comparăm cu ADN-ul mamei sau al rudelor şi vedem dacă se confirmă. Dacă nu găsim absolut nimic - ca la crematoriu, dacă duci materie osoasă la crematoriu, arde total şi nu mai găseşti niciun ADN în cenuşa aceea.
Cam aşa ceva s-a întâmplat şi cu acest femur. Prin faptul că s-au pus acolo în combustie uleiuri, vă daţi seama la ce temperaturi a ajuns cazanul acela diabolic şi s-a distrus materia biologică. Noi avem măduvă osoasă, nişte terminaţii nervoase, mai rămâne ceva, dar dacă se arde totul, noi nu putem să găsim nişte ADN. Se pare că în dinţi avem şanse să găsim ceva pentru că aşa s-a întâmplat şi în cazul primei victime”, a mai spus specialistul.
UPDATE ora 11.26 Alexandru Cumpănaşu, după raportul INML: Cred că în cazul Alexandrei a existat grabă nejustificată
Alexandru Cumpănaşu consideră că specialiştii INML s-au grăbit în cazul raportului privind ADN-ul Alexandrei şi că a menţionat că rezultatul privind oasele din pădure, de pe care nu a putut fi extras profilul genetic, arată că nu mai pot fi luate în considerare declaraţiile lui Gheorghe Dincă.
„Cred că lucrurile devin tot mai clare cel puţin pentru noi ca familie şi anume că toate declaraţiile spuse la început despre Alexandra cad ca un castel de domino. (...) Eu cred că anchetatorii, neavând nicio dovadă a decesului Luizei Melencu şi neavând nişte certitudini în ceea ce o priveşte pe Alexandra, pentru că au şi logică nu au doar pix şi hârtie, eu cred că dânşii ar trebui să-şi concentreze acum activitatea pe găsirea fetelor şi nu e demonstrarea aberaţiilor lui Dincă care să-l încrimineze pe propria declaraţie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alexandru Cumpănaşu.
Potrivit unchiului Alexandrei, dacă ar fi în locul familiei Luizei, ar cere o analiză în afara ţării, aşa cum a solicitat pentru nepoata sa. Totodată, Cumpănaşu mai spune că INML s-ar fi grăbit cu analiza în cazul Alexandrei.
„Eu nu vreau să acuz pe nimeni dar cred că în cazul Alexandrei a existat o grabă nejustificată de 4 zile în care să comunice acest rezultat preliminar, în condiţiile în care, dacă este nevoie voi dovedi că toate instituţiile pe care le-am contactat ne dau ca timp de răspuns între 2 şi 3 săptămâni. Eu vă întreb şi în contextul în care în comunicatul DIICOT la un moment dat se precizează faptul că procurorii DIICOT-Structura Centrală au reiterat Institutului Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” dispoziţia de efectuare în continuare, în regim de urgenţă, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor?
Păi este foarte grav, adică ce au făcut, au făcut partial, oamenii ăştia dau cu pipeta rezultate, este inaccepabil aşa ceva. Eventual aşteptau până terminau toată analiza măcar să ştie famila aceasta şi noi punctul lor de vedere cu privire la tot. Adică ce fac acum, iau os cu os şi ne dau răspunsuri treptate. Este absolut jignitor la adresa noastră a tuturor. Eu nu cred că este în regulă ce se întâmplă acolo. (...) Atunci pentru mine este evident, ori DIICOT nu a cerut expertiza asupra a tot ce a identificat, ori INML a făcut expetize separate neconcludente pentru că trebuie să fie coroborate. În oricare din situaţi lucrurile sunt grave nu au voie să greşească în acest caz”, mai spune Cumpănaşu.
UPDATE ora 11.06 Mama Luizei spune că va cere expertiză internaţională a oaselor din pădure: Nu mă las, nu am încredere
Mama Luizei , Monica Melencu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu are încredere în raportul INML potrivit căruia nu a putut fi identificat profil ADN de pe oasele din pădure şi va cere o expertiză internaţională pentru a fi sigură dacă rămăşiţele aparţin sau nu fiicei sale.
„Concret nu mi-au spus nimic, iar eu cred că normal ar fi fost să vină cineva să ne anunţe şi pe noi oficial, nu au anunţat nici măcar în al zecelea ceas să ştim despre ce este vorba, iar părerea mea este că fetele sunt vii. Până nu am ceva concret, tu spui că am găsit un dinte, cenuşa aceea, concret dacă fac o înmormântare o fac creştineşte, ăsta-i copilul meu să ştiu unde mă duc, dar tu îmi spui că ai găsit că sunt umane între 15 şi 19 ani, auzim de 4 luni verdictul acesta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, mama Luizei Melencu.
Potrivit Monicăi Melencu, va cere o contraexpertiză internaţională.
„Da, cum să nu, nici nu se pune problema, până acum nu s-a spus nimic de Luiza. De Luiza nu am auzit nimic că e moartă sau vie, noi suntem supuşi să suportăm şi una şi alta pentru că atât ne-a mai rămas. Nici nu mă las, nu am încredere, pur şi simplu, vorbim cu domnul Tonel Pop (avocatul familiei, n.r.) dar vă daţi seama noi nu am primit încă nimic concret, este normal. Nouă nu ni s-a spus că este moartă, au luat osemintele, rezultatul s-a dat, nu a spus că e al Luizei. O să facă alta. Până în momentul acela eu o să cred că fiica mea este vie”, a mai spus mama Luizei.
Imediat după anunţul DIICOT, şi bunicul Luizei a făcut declaraţii la Caracal, unde a spus că INML a greşit.
„Numai anomalii, tâmpenii, prostii. (...) Nu au curajul. Sunt laşi. Ăsta e adevărul, am spus de la început. Să le fie ruşine (procurorilor DIICOT, n.r.). Sunt plătiţi să îşi facă datoria. Am fost minţiţi, tot timpul învârtiţi. Am convingerea că ei au ştiut din prima clipă ce se întâmplă la Caracal, că Luiza a fost răpită şi acolo e o şleahtă de nemernici, că nu poţi să îi numeşti altcumva. (...) Am făcut afirmaţia că vom merge la alte laboratoare, în altă ţară, indiferent unde. Ei au înţeles lucrurile că îi vom face de râs. Să îşi facă datoria, nu să ne mintă”, a spus bunicul Luizei.
La rândul său, avocatul Tonel Pop a spus că specialiştii INML ar fi trebuit să anunţe cu mult timp înainte că oasele găsite în pădure sunt prea calcinate şi nu poate fi identificat un profil ADN din ele.
„Nu le trebuiau atâtea zile pentru a spune chestia asta. Cred că au început să ia mult mai în serios aceste rezultate. Faptul că s-a vorbit despre expertize internaţionale, faptul că aceste lucruri, ţara e pur şi simplu revoltată, cred că i-a făcut să fie mai atenţi şi să nu îşi mai dea cu presupusul. Cred că este ceva puţin ciudat în expertiza făcută, unde a fost indicată Alxandra şi acum au fost mult mai atenţi şi mult mai precauţi, asta cred eu. Sunt şi alte probe care pot fi supuse ADN-ului şi trebuie să aşteptăm să vedem dacă din aceste probe, altele decât cele supuse în acest moment, pot să extragă ADN-ul. Dar nu să stăm cu săptămânile, pentru că dânşii îşi dau seama într-o singură zi dacă pot extrage sau nu, nu le trebuie atâtea zile şi după aceea să facă raportul nu ştie câte zile, îl dă la DIICOT, mai stă nu ştiu câte zile”, a spus avocatul familiei Luizei, la Antena3.
Potrivit apărătorului, anchetatorii şi-au bătut joc de întreaga ţară.
„Şi-a bătut joc de o ţară întreagă şi de familiile acestor fete. (...) Suferinţa este enormă. Stresul e mai mare decât suferinţa. Deci stresul poate omorî omul. Toată ţara a stat cu sufletul la gură neştiind ce se întâmplă. Este o bătaie de joc încredibilă. Acest domn, ce-o fi el acolo, ar trebui pur şi simplu luat şi anchetat (cel care a preluat raportul de la INML, n.r.). Într-un astfel de caz atât de important trebuia să raporteze imediat superiorilor şi să ducă acel buletin celor care decid, nu în sertarul respectiv, încuiat”, mai spune avocatul.
DIICOT: Specialiştii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure
„În dimineaţa zilei de 17.08.2019, Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” a înaintat Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism constatările preliminare ale expertizei genetice judiciare, potrivit cărora:
- au fost expertizate de către Institutul Naţional de Medicină Legală o parte dintre probele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la zona de lizieră de pădure, respectiv fragmente osoase de natură umană.
- având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acţiunii factorilor fizico - chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă.
Printr-o adresă transmisă sâmbătă, procurorii DIICOT-Structura Centrală au reiterat Institutului Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”, dispoziţia de a efectua în continuare, în regim de urgenţă, expertiza genetică judiciară asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor şi a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la faţa locului.
Procurorii DIICOT au găsit, în data de 5 august, un sac cu oase şi cenuşă în pădurea în care a indicat Gheorghe Dincă faptul că şi-a ascuns urmele. Principalul suspect al crimelor din Caracal a susţinut, la acel moment, că este vorba despre rămăşiţele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeaşi zi în care a sechestrat-o.
În cazul Caracal, au mai fost găsite oase, însă în curtea lui Gheorghe Dincă, identificate de anchetatori la momentul percheziţiilor. Analiza INML a stabilit deja ca oasele din curtea lui Dinca au ADN-ul Alexandrei.
DIICOT a anunţat, miercuri, că rămăşiţele găsite de către procurorii DIICOT în liziera din pădure de lângă casa din Caracal aparţin unei fete cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu. Asta înseamnă că se confirmă a doua victimă a lui Gheorghe Dincă.
Citește pe alephnews.ro: Israelul a efectuat atacuri aeriene asupra aeroportului internațional din Yemen. A fost vizată infrastructura militară a rebelilor Houthi
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Mamei Alexandrei i s-ar fi cerut bani pentru eliberarea fetelor. A. Cumpănaşu, după ce persoana a fost găsită şi interogată: Sper să plătească cu puşcăria
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cinci jurnaliști din Gaza au fost uciși într-un atac israelian care a vizat o grupare armată. Ce declară IDF
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe