- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dima: Firma de întreţinere, chemată cu o zi înainte de incendiu, pentru că aparatul avea probleme
Şeful Serviciului tehnic de la Maternitatea Giuleşti, Vasile Dima, a spus joi, la Tribunalul Bucureşti, că firma care se ocupa de întreţinerea aparatului de aer condiţionat din Secţia de terapie intensivă fusese chemată cu o zi înainte de incendiu, pentru că acesta nu funcţiona la capacitate maximă.
Dima: Firma de întreţinere, chemată cu o zi înainte de incendiu, pentru că aparatul avea probleme (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Tribunalul Bucureşti a judecat, joi, contestaţia procurorilor Parchetului instanţei supreme faţă de decizia de cercetare în libertate a şefului Serviciului tehnic de la Maternitatea Giuleşti, Vasile Dima, acuzat de neglijenţă în serviciu, ce a avut consecinţe deosebit de grave.
Vasile Dima a declarat, în faţa instanţei, că aparatul de aer condiţionat din Secţia de terapie intensivă nou-născuţi a Maternităţii Giuleşti fusese verificat pe 13 iulie şi că pe 15 august, înainte cu o zi de producerea incendiului, a fost chemată din nou firma care se ocupa de întreţinerea acestuia, pentru că aparatul nu funcţiona la capacitate maximă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Guvern fără USR. Lasconi: Am vrut să fim la guvernare, dar ei nu nu ne vor
-
Predoiu, despre momentul în care vor fi ridicate barierele pentru intrarea în Schengen terestru
-
Expertiza medicală a capacităţii muncii va fi coordonată unitar la nivel naţional
Dima a precizat că de 32 de ani se ocupa de întreţinerea, administraţia şi aprovizionarea spitalului, întreţinerea aparaturii medicale ţinând strict de firmele cu care unitatea sanitară avea contract.
El a mai spus că îşi făcuse de trei luni cerere de pensionare, dar că nu a fost lăsat să se pensioneze din lipsă de înlocuitor. Dima a adăugat că a fost obligat să rămână în continuare pe acest post deoarece locurile vacante din sistemul sanitar erau blocate.
"De 32 de ani am fost singur, singur, singur, fără niciun fel de ajutor. Mi le-au pus în cârcă una câte una, încet, încet toate coşurile mi s-au aşezat pe cap", a spus Vasile Dima în faţa instanţei.
Avocaţii au cerut instanţei Tribunalului Bucureşti să îl lase în libertate pe Vasile Dima, susţinând că acesta este grav bolnav şi că procurorii nu au demonstrat că este vina lui pentru producerea incendiului de la Maternitatea Giuleşti.
Procurorul de şedinţă a cerut arestarea preventivă a şefului Serviciului tehnic de la Maternitatea Giuleşti, susţinând că era singurul care avea atribuţii de verificare a instalaţiilor electrice din unitatea sanitară şi de a face instructajul personalului. El a arătat că Dima a dat dovadă de neglijenţă în serviciu, iar din acest motiv consecinţele au fost foarte grave, cinci bebeluşi decedând şi alţi şase fiind grav răniţi.
Discuţiile în acest caz au durat mai bine de o jumătate de oră, instanţa Tribunalului Bucureşti urmând să decidă dacă Dima va rămâne liber sau va fi arestat preventiv.
În cazul incendiului de la Maternitatea Giuleşti, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 27 august, începerea urmăririi penale faţă de Vasile Dima, şeful Serviciului tehnic de la unitatea sanitară.
Procurorii îl acuză pe Vasile Dima de neglijenţă în serviciu, care a avut consecinţe deosebit de grave, precum şi de faptul că nu a luat măsuri pentru a asigura buna funcţionare a instalaţiilor, aparatelor, potrivit graficelor de întreţinere şi revizie tehnică. De asemenea, Dima nu ar fi luat măsuri pentru prevenirea incendiilor, deşi era şeful formaţiei civile de pompieri din cadrul spitalului, desemnat prin dispoziţia conducerii unităţii sanitare.
"Consecinţa încălcării îndatoririlor profesionale a fost una extrem de gravă, având în vedere faptul că incendiul a condus la decesul a cinci nou-născuţi şi la vătămarea altor şase, la care se adaugă afectarea bunului mers al spitalului şi producerea de pagube materiale", potrivit procurorilor Parchetului instanţei supreme.
În 27 august, Vasile Dima a fost reţinut de procurori, însă Judecătoria Sectorului 6 a decis, în aceeaşi zi, ca acesta să fie cercetat în libertate. Dima a fost eliberat în 28 august din arestul Direcţiei Cercetări Penale (DCP), după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere emisă de procurorii.
Judecătoria Sectorului 6 arată în motivarea deciziei de cercetare în libertate a lui Vasile Dima că acesta are o vârstă înaintată şi o stare precară de sănătate. De asemenea, judecătorul a apreciat că fapta de care este acuzat Vasile Dima, respectiv neglijenţă în serviciu, a fost făcută din culpă şi nu din intenţie directă, fiind insuficientă pentru a motiva existenţa unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestuia.
Vasile Dima a fost audiat, miercuri, la Parchetul instanţei supreme, el refuzând să facă declaraţii atât la intrarea cât şi la ieşirea din sediul instituţie, motivând că este o anchetă în curs de desfăşurare.
Cinci bebeluşi au murit şi şase sunt răniţi grav în urma incendiului produs în 16 august, în Secţia de Terapie Intensivă prematuri. Cei şase bebeluşi răniţi, printre care două perechi de gemeni, sunt internaţi din 16 august la Spitalul "Grigore Alexandrescu".
Asistenta Florentina Cîrstea, care era responsabilă cu supravegherea bebeluşilor în seara de 16 august, când a izbucnit incendiul în salonul de terapie intesivă de la Maternitatea Giuleşti, a fost reţinută în 23 august, de către procurorii Parchetului instanţei supreme, care au cerut instanţei Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti arestarea preventivă a acesteia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate