INTERVIU Din culisele meseriei de tată şi antreprenor. Despre crearea jucăriilor smart pentru copii, cu medicul şi designerul Dan Popa

Dan Popa, părinte, medic, antreprenor, vorbeşte despre un proiect de suflet: crearea de mobilier smart şi multifuncţional pentru copii.
„Copilul nu este pregătit să înfrunte, să înţeleagă şi să gestioneze realitatea, de aceea el se pregăteşte pentru asta prin intermediul jocului şi al jucăriilor. Pentru copil, orice obiect este o jucărie”, spune Dan Popa.
„Prea multe jucării vor inunda copilul. Prea puţine îl vor priva de posibilităţi. Prea multă fantezie îl va îndepărta de realitate. Prea multă realitate îl va face mai puţin dispus să viseze. Un părinte ar trebui să se gândească la toate astea”, mai spune antreprenorul.

628 afișări

Imaginea articolului Din culisele meseriei de tată şi antreprenor. Despre crearea jucăriilor smart pentru copii, cu medicul şi designerul Dan Popa

R: Ce profesie ai şi cum ai ajuns la design?

Dan Popa: Sunt medic şi antreprenor, am 51 de ani, pasionat de snowboarding, ciclism, natură, psihologie, evoluţionism, am petrecut 7 ani într-o multinaţională în domeniul produselor pentru Sănătate pe poziţia de Country Manager, apoi 13 ani în industria evenimentelor şi a trainingului, ca antreprenor şi trainer.

Am operat franciza Drum Café în România, printre altele. Începând cu 2017 am renunţat treptat la evenimente în favoarea Leea Toys. În 2020 am oprit complet evenimentele.

Încă din adolescenţă mi-a plăcut să îmi organizez singur timpul şi bugetul şi am avut întotdeauna banii mei. Am găsit întotdeauna o modalitate de a câştiga bani, dar niciodată nu am vrut să fac bani oricum, ci am căutat modalităţi interesante, noi, neaşteptate şi, dacă se poate, fără concurenţă.

În anii tulburi de după revoluţie, am dezmembrat maşini vechi, am editat broşuri cu teste pentru rezidenţiat, am vândut formulare de emigrare în Canada, am fost şi taximetrist o vreme.

După absolvirea facultăţii de Medicină, m-am trezit în faţa dezastrului din sistemul medical, cu un salariu echivalent cu 50 de EUR pe lună, începând un rezidenţiat de medicină de familie fără niciun orizont interesant. Am renunţat rapid şi am trecut în sectorul farma privat, unde am constatat cu surprindere că nişte idei simple ale mele sunt, de fapt, revoluţionare la acea vreme, şi m-au făcut să avansez foarte rapid. Timp de 7 ani m-am ocupat de comerţ în domeniul farma şi al suplimentelor alimentare, dar în paralel am avut mereu proiecte personale de afaceri fără nicio legătură cu domeniul farma.

În anii 2000, m-am ocupat de un proiect în domeniul cultural, editând o revistă locală despre evenimente în Timişoara şi producând piese de mobilier artistic şi picturi decorative. Proiectul nu a fost niciodată profitabil, dar am învăţat enorm. Nu am să uit niciodată întâlnirea cu un afacerist italian căruia îi plăceau foarte mult produsele noastre, intermediată prin Camera de Comerţ, care m-a întrebat la un moment dat “Care sunt obiectivele voastre?” şi nu am ştiut să-i răspund. Eu eram îndrăgostit de ceea ce făceam, uitasem scopul. A fost prima mare lecţie.

A doua lecţie a fost când am găsit un cumpărător pentru un lot de piese superbe la care lucrasem vreo 7 luni, comerciant de mobilier românesc în Norvegia, care mi-a plătit un avans, a luat marfa şi a dispărut fără urmă. Curând după aceea, micul meu atelier de producţie a fost spart de hoţi, au furat toate sculele, închizând practic proiectul. Asta a fost a treia lecţie.

Pot să spun că ceea ce am învăţat despre materiale, design, mobilier atunci, m-a ajutat în proiectul meu actual, dar nu foarte mult.

Avansând în ierarhia organizaţională ca manager, până la cea mai înaltă poziţie a organizaţiei din România, am început să învăţ şi să înţeleg despre angajaţi, munca şi motivaţiile ei. Mi s-a părut că aici este foarte mult de lucru, în schimbarea atitudinii faţă de ocupaţie, integrare în colectiv, cooperare şi găsirea motivaţiei, toate conducând către o mai bună eficienţă a unei organizaţii şi, în final, a businessului. Am început timid împreună cu un fost partener să creez programe specializate pentru angajaţi din corporaţii.

Pe atunci se numeau preponderent team building, apoi s-au specializat şi dezvoltat enorm. În anii din apropierea aderării României la UE, a fost o explozie de angajări la multinaţionale, care deschideau afaceri în România. Toate mi-au fost clienţi. Nu exagerez, dar cred că am lucrat cu 90% din multinaţionalele la acea oră, livrând peste 2000 de programe de training, teambuilding, motivaţie, leadership, intervenţii de cultură organizaţională etc pe parcursul a aprox. 15 ani.

În 2013, s-a născut fiica mea, Leea, şi i-am dat toată atenţia de care am fost în stare. Am descoperit un domeniu cu totul nou - parentingul şi creşterea şi dezvoltarea copilului. Din nou am descoperit foarte multe de făcut şi îmbunătăţit. Mână în mână cu ideile din capul meu, am început să construiesc obiecte pentru copil. Aşa s-a născut Leea Toys. În 2017 îmi aducea suficient venit ca să pot să renunţ treptat la evenimente.

R: De unde ţi-a venit ideea pentru a crea un mobilier-jucărie? Cine te-a inspirat?

Leea Toys a apărut după ce s-a născut fiica mea, Leea, practic brandul a crescut odată cu ea.

Ca multe alte inovaţii, a plecat de la o nevoie. Mi s-a născut copilul şi trebuia să-l ţin ocupat. Asta, pe scurt. Pentru că pe larg, am luat foarte în serios treaba de părinte şi am căutat cu mult interes soluţii pentru a-mi ajuta copilul să se dezvolte şi să descopere lumea. În demersul meu, mi-am dat seama că mă pot ajuta tot felul de obiecte, care permit copilului să îşi exerseze abilităţile motorii, să aibă o poziţie cât mai bună pentru observaţie şi participare la diverse activităţi, să facă mişcare fizică chiar şi în casă, să se ridice şi să exploreze, să devină cât mai independent, în general, să aibă parte de provocări pe măsura puterilor sale, iar realitatea înconjurătoare să-i fie prezentată din cea mai favorabilă poziţie pentru observare şi învăţare.

Imaginaţi-vă lumea (casa în care locuiţi) privită de la înălţimea de 70 de cm. Nu e prea interesantă. Totul în locuinţă este făcut pe măsura adulţilor.

Jucărie. Dar ce fel de jucărie?

Copilul nu este pregătit să înfrunte, să înţeleagă şi să gestioneze realitatea, de aceea el se pregăteşte pentru asta prin intermediul jocului şi al jucăriilor. Pentru copil, orice obiect este o jucărie.

Iar un părinte are mai multe alternative:

să lase copilul liber să exploreze mediul său înconjurător, să transforme obiectele la care poate avea acces în jucării, să-i facă jucării, să modifice obiecte banale în scopul de a permite copilului să le folosească mai uşor sau cu un scop anume
să-i cumpere ceea ce adulţii numesc „jucării” – în mare parte obiecte colorate în culori vii sau pastelate, care încearcă să imite realitatea într-un mod simplificat şi idealizat
sau să încurajeze fantezia.

O combinaţie echilibrată din toate trei, cu accent pe primele două, este cea mai bună după părerea mea.

Prea multe jucării vor inunda copilul. Prea puţine îl vor priva de posibilităţi. Prea multă fantezie îl va îndepărta de realitate. Prea multă realitate îl va face mai puţin dispus să viseze. Un părinte ar trebui să se gândească la toate astea. Şi mai mult, să însoţească copilul în procesul jocului, cu orice ocazie, dar să nu acapareze jocul, să lase copilul să descopere şi să faciliteze către cele mai potrivite scenarii.

Să nu uităm că joaca este o treabă serioasă. Adulţii o consideră pierdere de vreme sau relaxare, dar pentru copil nu este aşa. Pentru copil este vital să înveţe prin joacă. Timpul disponibil pentru asta, oricât ar părea de ciudat, este limitat, şi nu se mai întoarce. Pentru că învăţarea merge mână în mână cu dezvoltarea psihosomatică, creşterea şi dezvoltarea organismului, şi, în special, a sistemului nervos şi a creierului, aceasta creează ferestre de oportunitate pentru învăţare cu durată limitată care dacă nu sunt exploatate, se pierd definitiv.

Unul din multele motive pentru care copiii trebuie feriţi de ecrane este că le mănâncă din timp, nu le mai rămâne timp să exploreze şi să înveţe realitatea fizică şi lumea reală.

Care este rolul jucăriilor în dezvoltarea copilului?

Un copil se dezvoltă mult mai greu fără „jucării”, dacă acceptăm sensul lor larg descris mai sus. Manipularea lor fizică îi dezvoltă abilităţile motrice. Înţelegerea sensului şi însemnătăţii lor îi pregăteşte înţelegerea conceptelor, a scenariilor, a raporturilor între fiinţe, obiecte etc. Jucăriile îi permit copilului să îşi mobileze o lume a lui în care exersează şi învaţă. Iar calitatea, felul şi numărul lor vor influenţa dezvoltarea sa pe toate planurile.

Mobilierul-jucărie, fantezie şi pregătire pentru viaţă

Din punctul meu de vedere, părinţii ar trebui să se întrebe la ce folosesc jucăriile.

Să nu răspundă „la joacă”. Descrie joaca. Înţelege joaca. Înţelege-i scopul Înţelege impactul asupra copilului:

în ce fel va face folosirea acelei jucării copilul mai bun?
în ce fel îl va ajuta să se dezvolte, să înţeleagă lumea?

Nu e suficient să-i placă copilului sau să-l ţină ocupat sau să-i placă adultului.

Turnul de învăţare

Mobilierul-jucărie pe care l-am creat face posibilă amenajarea unui mediu adaptat la dimensiunile şi nevoile copilului, şi nu se limitează doar la părţile sale practice, similare cu mobilierul pentru adulţi – scaun, masă, sertar, ci încorporează elemente de joc foarte utile pentru mişcarea fizică, dezvoltarea abilităţilor motrice şi învăţarea.

De aceea am construit un turn de învăţare, o “unealtă” relativ recentă în arsenalul împătimiţilor de parenting, care permite participarea copiilor chiar foarte mici la activităţi practice în locuri mai înalte unde altfel nu pot ajunge în siguranţă, de exemplu pe blatul de bucătărie, unde pot observa şi se pot implica, pot să guste şi să miroasă alimentele primare, să amestece, să frământe, să porţioneze etc. Sau la chiuveta de la baie, unde învaţă cât mai din timp să se spele pe dinţi.

Staţia de joacă

De la acest turn a plecat totul, pentru că, eu având nevoie şi de multe alte obiecte, m-am gândit să adaug strictul necesar turnului meu, adăugând funcţionalităţi, fără să o iau de la capăt cu un alt obiect. Astfel, pe spatele turnului am adăugat un panou cu diverse închizători, foarte captivant şi educativ pentru un copil de 1-2 ani, [panou pe care îl puteam da jos şi înlocui cu o tablă de scris, apoi pe o parte a turnului am adăugat un plan înclinat, un tobogan, scăriţa care folosea la urcare s-a transformat în scăunel (se putea sta şi în fund pe ea), am mai adăugat o placă unde se putea sta în turn, dar aşezat, la înălţime, şi tot aşa până când a apărut o piesă de mobilier foarte versatilă şi jucăuşă care ne ţinea ocupaţi toată ziua, zile la rând. Am numit-o STAŢIA DE JOACĂ şi acela a fost primul meu obiect. Procesul a durat ani de zile, şi încă continuă.

Cât a durat procesul de apariţie a Leea Toys?

Procesul de apariţie al Leea Toys a fost de durată. De la idee la primul prototip a trecut jumătate de an. Apoi încă jumătate de an până la îmbunătăţirea prototipului, moment în care am hotărât să investesc într-un atelier şi să înfiinţez o firmă.

Înfiinţarea atelierului a durat şi ea luni de zile. În timp ce construiam atelierul, am scos şi primele produse pe piaţă - erau nişte produse–satelit, produsul principal (Staţia de Joacă) nu era gata pentru producţie de serie.

Îmi cheltuiam toţi banii fără să ştiu exact ce o să se întâmple. Învăţam “the hard way” ce înseamnă producţia, de la zero. Eram tot timpul plin de rumeguş.

Care sunt funcţiile mobilierului-jucărie?

Mobilierul-jucărie de la Leea Toys, sau mobilierul pentru joacă, sau mobilierul interactiv, îşi modifică funcţia după nevoie, oferă, cu aceeaşi structură, mijloace de joc în sine (tobogan, rampă, tunel, balansoar, leagăn, minikart), dar şi funcţii de mobilier clasic (scaun, masă/birou, taburet, scăriţă, spaţiu de depozitare), şi, în plus, mai poate fi şi structură de suport pentru panouri ludice şi de activităţi – panouri pentru exersarea motricităţii, panouri pentru deprinderi practice, tablă de scris, tablă magnetică, şevalet pentru pictură, diverse jocuri pe masă.

Mobilierul creat de noi încurajează cooperarea adult-copil. Pentru schimbarea funcţiei mobilierului, acesta trebuie reconfigurat, şi, cu toate că este foarte simplu, acest lucru trebuie să îl facă un adult. Procesul de reconfigurare face necesară planificarea şi alegerea activităţii potrivite de către adult, ceea ce îl va face mai conştient si mai atent la nevoile copilului.

Apoi, multe activităţi şi jocuri pe care le oferă mobilierul nostru, sunt colaborative – hockey pe masă, shuffleboard, minikartul etc

Cum e să fii părinte?

Pentru mine, să fii părinte este o responsabilitate foarte mare. Pentru mine, este uimirea şi încântarea provocată de transformarea copilului, este acces la acea iubire necondiţionată, care nu ştiu cum ar putea exista altfel. Să fii părinte îţi arată cât eşti de fragil. Mai este şi o datorie, cred. Aşa o simt eu. Nu înseamnă că toţi trebuie să o aibă.

Cum îmbini munca şi familia?

Eu cred că sunt un caz fericit, sau am simţit că afacerea aceasta are mai multe avantaje decât altele. Nici nu ştiu cum se poate să îmbini familia cu muncă/afacerea mai mult decât am făcut-o eu.

Cel mai însemnat efort pe care l-am făcut a fost să înţeleg nevoia de acest produs şi să-i creez funcţionalitatea în cel mai mic detaliu. Iar la produsul meu totul este despre copii, şi pentru mine a fost despre copilul meu. Copilul meu a beneficiat primul de munca mea.

O mare parte din timpul petrecut cu conceperea obiectelor a fost, de fapt, timp petrecut cu copilul meu Tot interesul pe care l-am acordat domeniului m-a făcut să acumulez informaţie şi să mă pregătesc să fiu un părinte mai bun, lucru de care copilul meu a beneficiat cel mai mult.

Soţia mi-a fost alături, şi amândoi am mers pe drumul acesta al descoperirii atâtor lucruri despre şi pentru copii.

Acum, conceptul e gata, copilul a crescut şi a ieşit din grupa de vârstă căreia produsul meu se adresează.

Dar şi afacerea s-a maturizat şi îmi dă răgazul necesar să mă îndrept către familie din nou. Dar şi eu vreau să ţin afacerea aşa. Deşi îmi apar din când ăn când ferestre de oportunitate pentru business, care ar putea creşte exponenţial, dar care m-ar îndepărta de la “core-business” ul meu, le refuz, continent sau inconştient.

Ştiu că nu îmi doresc o afacere care să mă macine, să îmi acapareze tot creierul, să transforme profitul într-un mod de a „ţine scorul” într-o competiţie socială fără sfârşit.

Nu vreau să ajung să am conversaţii formale cu familia, pentru simplul motiv că sunt prea epuizat să mai fiu atent la ce vorbesc.

Când îmi sună telefonul şi în acelaşi timp copilul meu mă întreabă ceva, întâi îi răspund.

Cum arată o zi la atelierul de creaţie?

Mai degrabă o noapte... Ştii cum e când e seara târziu, eşti epuizat, şi încă nu ai dat de capăt unei probleme, oricât ai fi încercat? Şi adormi chiar fără să vrei, iar dimineaţa, totul e clar şi limpede, soluţia vine pe tavă de la creierul care a făcut treaba pentru tine, în timp ce tu dormeai... Aşa lucrez eu în majoritatea timpului. Atelierul meu de creaţie este oriunde pot să stau cu ochii închişi sau să vorbesc singur.

Bun, ideile trebuie materializate, dar acesta este doar un detaliu, pe care de multe ori nici nu-l mai fac eu deloc.

Creaţia poate fi cel mai bun prieten sau cel mai mare duşman...

M-am trezit de atâtea ori încleştat în proiecte absolut utopice, ne-realiste, ne-necesare, chiar ridicole, incapabil să mă opresc, irosind timp, energie şi chiar bani.

Povesteşte-mi despre competiţiile internaţionale de design şi premiile câştigate. Care este vibe-ul acolo? Sunt şi alţi părinţi „creatori”?

Am început să particip la competiţiile de design, abia anul trecut, aşa că nu am prea multă experienţă. Nu am făcut asta încă de la început din două motive: nu aveam destui bani sau, mai precis, aveam alte priorităţi, (trebuie să vă spun că participarea la concursuri de design costă bani, şi încă nu puţini, cu cât e mai important concursul, cu atât costă mai mult. Poate ajunge şi la 3000 de Eur, pentru design de produs comercial, la categoria “profesional”, iar o altă problemă mare au fost fotografiile. E foarte greu să ai fotografii bune cu care să participi.

Apoi, nu aveam destulă încredere în munca mea. Mai mult, mă simţeam ca un impostor între designerii consacraţi şi brandurile mari care erau acolo. Eu nu am studii de design şi nu fac parte din asociaţii profesionale sau alte foruri prin care să fiu conectat la trenduri sau exigenţe şi standarde actuale în design.

Alţi oameni îşi dedică viaţa designului, eu am fost nevoit să devin designer, altfel produsul meu nu s-ar fi materializat. Acum concurez cu ei şi sunt şi eu designer. Mă simt ciudat.

În fine, am participat, şi am început să învăţ ce şi cum.

Concursurile sunt online, expoziţiile fizice sunt încă anulate din cauza pandemiei (expoziţia de la Como s-a anulat), deci nu prea simţi vibe-ul. Înscrierea se face cu un an înainte, sunt numeroase etape care se petrec în timp, după care, finala, când dai Refresh din 5 în 5 minute la pagina concursului.

Totuşi, mă bucur că am fost invitat în noiembrie la Gala Dinner a concursului A’Design Award din Milano, o gală cu covor roşu şi ţinută înaltă. Am primit – fără exagerări - aproximativ 10 pagini de instrucţiuni pentru participarea la gală, unde, evident, o să particip.

Un exemplu de care ştiu este Zaunkoenig, un produs german exclusivist, un produs concurent, care a câştigat German Design Award acum doi ani, cred, făcut la fel, de părinţi. Şi mai ştiu multe produse făcute de părinţi, dar nu ştiu să fi câştigat vreun premiu.

Există un mare entuziasm al părinţilor de a se lansa în startup şi producţie după ce au avut succes acasă cu vreun obiect creat de mâinile lor. Eu văd două motive: entuziasmul care face parte din a fi părinte (atunci când eşti părinte implicat), cu implicaţii până la nivelul de serotonină si dopamină, care este demonstrat că este crescut la părinţii implicaţi, şi nevoia reală de schimbare masivă, de înlocuire a jucăriilor tradiţionale cu ceva nou, dacă nu înlocuirea, măcar completarea pentru a acoperi părţile deficitare, pe care o resimt primii, bineînţeles, părinţii implicaţi.

Care este feedback-ul primit de la clienţi, copii şi adulţi?

Îmi place la nebunie feedbackul. Mă face să simt că are rost ce fac, dincolo de bani, mai ales când îl primesc de la cei mai exigenţi clienţi din lume, consumatorii din Uniune Europeană şi Statele Unite, care au toate posibilităţile şi primesc tot ce e mai bun, în general.

Feedbackul este extraordinar. Produsul a fost numit „Genial”, „Cel mai util obiect din casă”, „Cea mai bună achiziţie pentru copil dintre toate”, „Bine gândit”, „Uimitor” etc. Recenziile de pe site-ul nostru sau de pe Amazon vorbesc de la sine.

La început, îmi făcusem un obicei să merg personal să livrez la client acasă comenzile din Bucureşti, sau să merg personal să rezolv o eroare de expediţie sau lipsă. Când văd cum folosesc oamenii produsul, exact cum am prevăzut eu, exact cum am muncit eu să funcţioneze, cum pun cu grijă la locul ei fiecare piesa şi componentă, şi îl tratează cu maximă seriozitate, şi vorbesc cu mine cu seriozitate şi pasiune despre cum foloseşte copilul, mă simt extraordinar şi impresionat.

Ce sfat ai avea pentru taţi?

Să fie egalii mamelor. Bun, nu vor reuşi niciodată. Nici nu trebuie să fie. Dar să încerce. Mama să le fie model. E prea mare diferenţa între roluri în majoritatea cazurilor. Ştiu că trebuie să fie, dar nici chiar aşa!

ULTIMELE ȘTIRI

Vezi mai multe articole din categoria social

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:: leea toys,; antreprenori,; dan popa,; copii,; parinti,; jucarii smart,; jucarii lemn,; mobilir copii

Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică

Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO

Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii

Citește și: 1 iunie, Ziua Copilului. Ce spun copiii despre lumea în care trăiesc, ce visuri au şi ce aşteaptă de la adulţi. Sfaturi de la psihologi pentru părinţi

Citește și: Relaxare de 1 iunie: Se deschid piscinile, cluburile şi discotecile

Citește și: În ultima zi înainte de 1 iunie nu a fost atinsă ţinta de 5 milioane de persoane vaccinate

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.