Incendiul izbucnit la mansarda unui bloc din Drobeta Turnu Severin a fost stins

Publicat: 25 04. 2011, 20:11
Actualizat: 06 11. 2012, 18:52

Potrivit sursei citate, s-a format o comisie de anchetă care urmează să stabiliească împrejurările în care s-a produs incendiul, precum şi valoarea pagubelor.

Dragomir a mai spus că incendiul a afectat doar mansarda imobilului, cauza izbucnirii focului fiind, cel mai probabil, flacără deschisă, care s-a manifestat în încăperea în care a fost găsită carbonizată adolescenta de 15 ani.

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, a declarat că peste noapte locatarii care nu se pot întoarce în apartamentele afectate de incendiu vor dormi în două containere de campanie aparţinând ISU Mehedinţi.

„Am convocat conducerea Serviciului de Administrare a Domeniului Public. Vom face un inventar să vedem ce locuinţe sunt libere din blocul social de la Gura Văii pentru ca aceşti oameni să fie mutaţi acolo”, a afirmat Gherghe.

Edilul a mai spus că au rămas fără locuinţe aproximativ 20 deoameni din aparatamentele situate la mansarda blocului unde a izbucnit incendiul.

Echipele de intervenţie au găsit, luni, în jurul orei 18.20, la trei ore de la izbucnirea incendiului, trupul carbonizat al adolescentei de 15 ani care a rămas într-o cameră de la mansarda unde a izbucnit incendiul, într-un bloc de trei etaje din Drobeta Turnu Severin.

La intervenţia pentru stingerea incendiului puternic au participat peste 70 de pompieri din cadrul ISU Mehedinţi şi 15 pompieri de la servicii private, intervenind cu opt autospeciale care au fost alimentate de mai multe ori de la un hidrant aflat la un kilometru şi jumătate distanţă de imobilul unde a izbucnit incendiul.

Primarul muniicpiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, a declarat că imobilul, care a fost dat în folosinţă în luna noiembrie 2010, are o valoare de 200.000 de lei, în clădire fiind 12 apartamente şi 74 de garsoniere.

Trupul tinerei carbonizate va fi transportat la morga Spitalului Judeţean Mehedinţi, la faţa locului fiind şi criminalişti care vor ancheta împrejurările în care a decedat adolescenta.