Ministrul Agriculturii i-a invitat din nou la negocieri, marţi seară, în jurul orei 20.00, pe reprezentanţii sindicaliştilor din îmbunătăţiri funciare, după ce în urmă cu câteva ore a transmis o invitaţie similară însă a plecat după câteva minute spunând că trebuie să ajungă la Ministerul Finanţelor.
Liderul sindicaliştilor din îmbunătăţiri funciare Vasilica Blebea a declarat, la finalul negocierilor, pentru MEDIAFAX, că cei 13 lideri sindicali aflaţi de două zile în greva foamei vor renunţa la protest începând de marţi seară.
Potrivit acesteia, la negocierile de la ministerul Agriculturii, care au durat aproximativ trei ore, ministrul Decebal Traian Remeş le-a cerut răgaz până miercuri pentru a verifica situaţia economică a Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), respectiv dacă datoriile către creditori sunt corecte şi pentru a mai consulta legislaţia. Ministrul Remeş a promis că în cursul zilei de miercuri va da un răspuns în legătură cu cererile sindicaliştilor, a precizat Vasilica Blebea.
Câteva zeci de membri ai Uniunii Sindicatelor din Îmbunătăţiri Funciare (USIF) au pichetat, luni dimineaţă, sediul Mnisterului Agriculturii, nemulţumiţi că din cauza blocajului Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare nu-şi mai primesc salariile, dar şi pentru a cere privatizarea unităţii.