Diniţă afirmă că eventualele disponibilizări din Poliţia Rutieră pot afecta siguranţa traficului

Comisarul şef de poliţie Lucian Diniţă, director al Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că eventualele disponibilizări din Poliţia Rutieră pot afecta siguranţa traficului.

Urmărește
12 afișări

"În prezent, unui poliţist îi revin în responsabilitate 150 de kilometri de drum naţional. Orice disponibilizare în segmentul rutier măreşte raza de competenţă a unui poliţist. Să zicem că, făcând noi un calcul, am ajunge pe la 170 de kilometri (în responsabilitate - n.r.). În contextul actual şi în condiţiile în care economia românească are probleme majore, orice scoatere din efectivul de Poliţie Rutieră afectează. Există riscul, la un moment dat, ca şi evenimentele rutiere să aibă o altă evoluţie, dar este vorba şi de acea siguranţă a traficului, care ar putea fi afectată", a declarat comisarul şef de poliţie Lucian Diniţă, citat de corespondentul MEDIAFAX.

El a spus că nu a calculat până acum câţi poliţişti de la Poliţia Rutieră ar trebui să fie disponibilizaţi.

"Poliţia Rutieră e cartea de vizită a unei ţări, primii poliţişti cu care te întâlneşti când treci graniţa între state sunt cei de la Poliţia Rutieră. Nu am făcut socoteala câţi trebuie să plece. Am făcut o medie şi am zis că, dacă la nivelul unui judeţ, pleacă unu-doi de la Poliţia Rutieră, se măreşte raza de competenţă a unui poliţist", a spus el.

Potrivit sursei citate, în prezent în România sunt 4.875 de poliţişti rutieri, iar în cazul în care unii dintre ei vor fi disponibilizaţi se măreşte zona de responsabilitate şi există riscul ca ei să nu mai poată să acopere zona de responsabilitate în timp util.

"Ţine mai mult şi de resursele materiale. Poliţistul poate să ajungă şi să facă faţă, dar in extenso poate şi cu ore suplimentare", a spus Diniţă.

Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) a amânat disponibilizările stabilite iniţial pentru 1 aprilie, instituţia dispunând momentan de fonduri pentru a-şi plăti toţi angajaţii, declara, la începutul lunii aprilie, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.

Senatul a respins, în 4 aprilie, proiectul de lege privind reorganizarea MAI, care prevedea reducerea numărului de posturi cu aproape 10.000, pentru încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate prin legea bugetului de stat. Senatul este primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind decizională.

Bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru acest an este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, respectiv 1,38% din PIB, acesta prevăzând totodată şi disponibilizarea a 18.000 de angajaţi în 2011, în două etape.

Potrivit bugetului, în prima parte a acestui an vor fi disponibilizaţi peste 7.900 de angajaţi, numărul de salariaţi ai MAI ajungând astfel la aproximativ 141.000.

În a doua parte a acestui an, alţi 10.000 de angajaţi din structurile de ordine publică vor fi disponibilizaţi, pentru a face economii la cheltuielile de personal, conform aceluiaşi document.

Ministrul de Interne, Traian Igaş, declara, în 9 martie, că vor fi disponibilizaţi din MAI aproximativ 9.000 de oameni, arătând că încă nu este o "cifră conturată" şi că numărul de 18.000 vehiculat este "în imaginaţia unora".

El spunea că vor fi disponibilizaţi "cu precădere" cei care nu şi-au făcut datoria, au abateri, au dosare penale. "Vor pleca cei care nu şi-au făcut datoria, vor rămâne cei care sunt profesionişti sută la sută, din toate structurile", arăta ministrul de Interne.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici