Diplomele cadrelor medicale din UE, recunoscute şi în România
Diplomele, certificatele şi titlurile de medic, dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană vor fi recunoscute şi în România

Diplomele cadrelor medicale din statele membre UE, recunoscute şi în România
Condiţiile de recunoaştere în România a acestor diplome, certificate şi titluri, eliberate de un stat membru al UE, aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană, au fost aprobate, miercuri, de Guvern prin hotărâre.
Potrivit actului normativ, în cazul în care cadre medicale din aceste state se stabilesc pe teritoriul României pentru a-şi exercita profesia, titlurile oficiale de calificare profesională sunt supuse procedurii de recunoaştere, prin echivalare.
Recunoaşterea titlurilor oficiale de calificare permite titularului practice în România aceeaşi profesie cu cea pentru care este calificat în statul din care provine şi să lucreze în condiţii legale similare celor valabile în cazul cetăţenilor români.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

