- Home
- Social
- TÂRGU JIU, (14.12.2012, 10:26)
- Gigi Ciuncanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Directorii de la EM Petrila au primit pedepse mai mici în dosarul exploziilor de la Petrila
Cei trei directori de la Exploatarea Minieră Petrila au primit pedepse cu închisoarea mai mici în dosarul exploziilor produse în noiembrie 2008, în care 11 persoane au murit, în urma unei decizii a magistraţilor Tribunalului Gorj, care s-au pronunţat pentru a doua oară în acest caz.
Urmărește
274 afișări
Directorii de la EM Petrila au primit pedepse mai mici în dosarul exploziilor de la Petrila (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)
Tribunalul Gorj s-a pronunţat pentru a doua oară în dosarul exploziilor de la EM Petrila după ce prima sentinţă dată tot de Tribunalul gorjean a fost casată, fiind trimisă spre rejudecarea la aceeaşi instanţă de Curtea de Apel Craiova.
Conform sentinţei publicate vineri pe pagina de internet a instanţei, fostul director general al Exploatării Miniere Petrila Aurelian Necula a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare, cu un an mai puţin decât decisese instanţa de fond, respectiv Judecătoria Târgu Jiu, în urmă cu peste doi ani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Necula a primit pedepse diferite pentru mai multe fapte de care a fost acuzat, acestea fiind cumulate într-una singură, de şase ani, care a fost suplimentată cu şase luni, decizia fiind cu executare. Acesta a primit cinci ani de închisoare pentru moartea a şase mineri în prima explozie produsă în subteranul minei şi şase ani de detenţie pentru cei cinci mineri decedaţi în a doua explozie produsă la câteva ore după prima.
Gheorghe Roşu, inginer şef securitate minieră, a fost condamnat, de asemenea, de Tribunalul Gorj, la patru ani de închisoare pentru moartea celor şase mineri din prima explozie. El a primit pedepse mai mici pentru alte fapte pentru care a fost judecat, pedepsele respective fiind contopite în pedeapsa de patru ani, care este executorie.
Cel de-al treilea inculpat din acest dosar, Dan Ungur, şeful staţiei de salvare minieră, a fost condamnat, la fel ca şi Roşu, la patru ani de închisoare cu executare.
Instanţa a decis ca Roşu şi Ungur să nu mai fie obligaţi, alături de Necula, Compania Naţională a Huilei şi EM Petrila, să suporte despăgubiri civile pentru familiile celor cinci mineri decedaţi în cea de-a doua explozie. Familiile minerilor decedaţi vor primi despăgubiri doar de la Necula, CNH şi EM Petrila, care au, de asemenea, de suportat o serie de cheltuieli materiale către unităţile sanitare la care au fost trataţi minerii răniţi în cele două explozii produse pe 15 noiembrie 2008, în subteranul minei Petrila.
"Obligă pe inculpatul Necula Aurelian, în solidar cu părţile responsabil civilmente Compania Naţională a Huilei Petroşani şi Exploatarea Minieră Petrila, la 25.652,54 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi la 784,57 lei către Spitalul de Urgenţă Petroşani. Obligă în solidar pe cei trei inculpaţi, în solidar cu părţile responsabil civilmente Compania Naţională a Huilei Petroşani şi Exploatarea Minieră Petrila, la 94.757,95 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi la 13.313,51 lei către Spitalul de Urgenţă Petroşani în loc de 120.410,49 lei respectiv 14.098,08 lei", se precizează în verdictul instanţei.
De asemenea, judecătorii au mai decis ca pentru copii minerilor morţi să fie plătite daune morale în cuantum de câte 20.000 de lei pentru fiecare dintre aceştia.
"Obligă pe inculpatul Necula Aurelian, în solidar cu părţile responsabil civilmente Compania Naţională a Huilei Petroşani şi Exploatarea Minieră Petrila, la câte 20.000 lei daune morale pentru fiecare din minorii Bâlbă Dacian Cristian şi Bâlbă Rareş Alexandru reprezentaţi de Bâlbă Silvia Adriana. Obligă în solidar pe cei trei inculpaţi, în solidar cu părţile responsabil civilmente Compania Naţională a Huilei Petroşani şi Exploatarea Minieră Petrila, la câte 20.000 lei daune morale pentru fiecare din minorii: Şipoş Antonia Elena, Stoian Cătălina Mihaela şi Alecsa Iris Nicole reprezentaţi de Şipoş Elena, Stoian Nadia Rodica şi Alecsa Liviana", au decis judecătorii.
Băiatul unui alt miner decedat în urmă cu patru ani, Robert Elekeş, ar urma să primească, în baza deciziei magistraţilor, despăgubiri civile de 4.800 de lei şi o rentă de 200 de lei lunar până la împlinirea majoratului sau până la 25 de ani, în cazul continuării studiilor.
De asemenea, cei trei inculpaţi, în solidar cu părţile responsabil civilmente Compania Naţională a Huilei Petroşani şi Exploatarea Minieră Petrila, vor trebui să achite 20.000 lei daune morale către partea civilă Stoian Bogdan Gabriel.
De asemenea, inculpaţii Roşu Gheorghe şi Ungur Dan Ştefan au fost obligaţi să achite câte 15.000 de lei cheltuieli judiciare statului, în timp ce fostul director Aurelian Necula a fost obligat la plata a 20.000 de lei cheltuieli judiciare statului.
Sentinţa Tribunalului Gorj nu este una definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.
Aceasta este a doua sentinţă pronunţată la această instanţă după ce prima a fost atacată cu recurs, iar Curtea de Apel Craiova a casat-o, dispunând rejudecarea dosarului.
Procesul respectiv s-a judecat pe fond la Judecătoria Târgu Jiu, unde a fost strămutat de la Judecătoria Petroşani ca urmare a cererii formulate de apărătorii celor trei inculpaţi.
Magistraţii Judecătoriei Târgu Jiu au decis, în noiembrie 2010, ca fostul director Aurelian Necula să facă şapte ani şi jumătate de închisoare, iar ceilalţi doi inculpaţi să fie condamnaţi la şase ani şi jumătate de detenţie.
Instanţa de fond a decis atunci ca urmaşii minerilor decedaţi să fie despăgubiţi cu câte 100.000 de lei de către toţi cei trei inculpaţi, verdictul fiind modificat acum de Tribunalul Gorj în sensul că dintre cei trei doar Necula va trebui să suporte plata acestor bani.
Aceiaşi sentinţă i-a obligat pe inculpaţi să suporte despăgubiri şi pentru minerii răniţi în cele două explozii.
"Obligă inculpaţii în solidar şi cu părţile responsabile civilmente CNH Petroşani şi EM Petrila la plata a câte 3.500 de lei despăgubiri civile către părţile civile Alecsa Nicolae, Matei Petru, Loghin Constantin ( Loghin Adriana Petronela) şi Socolescu Alexandru, reprezentând contravaloarea diferenţei de concediu medical şi a diferenţei de salariu realizat de părţile civile până la 15 noiembrie 2008 şi cel realizat în prezent", se mai arată în verdictul Judecătoriei Târgu Jiu, menţinut şi de decizia Tribunalului Gorj.
Un număr de 11 mineri au murit în cele două explozii produse la EM Petrila în 15 noiembrie 2008, alţi doi pierzându-şi viaţa ulterior din cauza rănilor suferite. Ancheta procurorilor a dus la inculparea fostului director Aurelian Necula, dar şi a celorlalţi doi foşti şefi de la EM Petrila, Gheorghe Roşu şi Dan Ungur, toţi trei fiind judecaţi pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi de infracţiuni privind nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe