Directorul adjunct al DGFP Alba şi cei trei funcţionari ai instituţiei au fost arestaţi - 2 -

Directorul adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Alba, Ioan Dobra, şi cei trei funcţionari ai instituţiei reţinuţi, miercuri, de procurorii DIICOT pentru infracţiuni economice au fost arestaţi preventiv, joi, pentru 29 de zile de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia.

Urmărește
8 afișări

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că instanţa a admis propunerile de arestare preventivă făcute de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele celor patru angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Alba, printre care şi directorul adjunct al instituţiei, Ioan Dobra.

Muntean a precizat că decizia nu este definitivă, iar cei patru au atacat-o cu recurs declarat în faţa instanţei la încheierea şedinţei de judecată. Recursul se va judeca în cursul zilelor următoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cei patru funcţionari au fost aduşi la Curtea de Apel Alba Iulia în noaptea de miercuri spre joi, iar audierile au durat câteva ore, instanţa pronunţându-se joi dimineaţă, în jurul orei 07.00.

La intrarea în sala de judecată niciunul dintre învinuiţi nu a dorit să facă nicio declaraţie.

Zece percheziţii au avut loc, miercuri dimineaţă, în judeţul Alba, vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializată în infracţiuni din sfera macrocriminalităţii economico-financiare, grupare sprijinită de şase angajaţi ai Direcţiei de Finanţe Alba.

Conform sursei citate, gruparea a fost constituită de către Anversa Luca, cetăţean italian, Limbean Cosmin Ioan, Avram Elena şi Goia Ana Maria şi a avut ca scop activităţi comerciale, direct sau prin societăţi comerciale interpuse, fără a le înregistra în evidenţele contabile ale societăţilor comerciale sau înregistrări nelegale, având drept consecinţă eludarea plăţii taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat şi obţinerea de beneficii financiare substanţiale.

Valoarea prejudiciului este estimată la 2.200.000 de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

Activitatea infracţională a grupării a fost sprijinită de către şase angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Alba, Compartimentul de inspecţie şi control: Ioan Dobra - director adjunct executiv, Conţan Dorin Nicolae - şef serviciu, Lazăr Ioan, Sârbu Mihail Ioan, Ispas Dănuţ Ioan şi Cioată Cristina- inspectori fiscali, care şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, derulând activităţi incompatibile cu funcţia deţinută, precum asigurarea de consultanţă sau prestarea de servicii.

De asemenea, aceştia au făcut controale formale la societăţile membrilor grupării infracţionale, în scopul obţinerii direct sau indirect de foloase materiale, menţionează DIICOT.

Sursa citată preizează că, deşi au constatat în repetate rânduri activitatea infracţională desfăşurată prin intermediul societăţilor comerciale vizate, angajaţii DGFP nu au sesizat organele de cercetare penală, ci i-au consiliat pe membrii grupării pentru acoperirea ilegalităţilor.

De asemenea, directorul adjunct al DGFP Dobra Ioan se afla în conflict de interese, în condiţiile în care auditarea uneia dintre societăţile comerciale administrate de către membrii grupării a fost realizată de către o societate la care acţionar era soţia sa, iar misiunile de audit au fost făcute efectiv de fiul său.

Procurorii DIICOT au dispus începerea urmăririi penale pentru constituire şi sprijinire a unui grup infracţional, evaziune fiscală, favorizarea infractorului, conflict de interese, omisiunea sesizării organelor judiciare.

Miercuri seară, directorul adjunct al DGFP Alba şi alţi trei funcţionari ai instituţiei au fost reţinuţi de procurorii DIICOT pentru infracţiuni economice.

Şeful DIICOT - Biroul Teritorial Alba Iulia, Danusia Boicean, declara că în total, procurorii au audiat cinci persoane, însă pentru una dintre acestea nu a fost emisă ordonanţă de reţinere.

Surse apropiate anchetei declarau, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX, că cea de-a cincea persoană audiată în acest dosar este Cosmin Ioan Limbean, directorul grupului de firme deţinut de italianul Luca Anversa, învinuit şi el în dosar.

Cetăţeanul italian Luca Anversa ar fi fost audiat în acest dosar marţi, cu o zi înainte ca acest caz să fie făcut public.

Directorul adjunct al Direcţiei Finanţelor Publice Alba, Ioan Dobra, este acuzat de constituire şi sprijinire a unui grup infracţional, evaziune fiscală, favorizarea infractorului, conflict de interese şi omisiunea sesizării organelor judiciare. El este fratele senatorului PDL de Alba Nicolae Dobra.

Potrivit anchetatorilor, printre persoanele învinuite în acest caz se află şi Luca Anversa, cetăţean italian, patronul unei importante firme de construcţii din judeţul Alba. Anversa mai este cercetat şi într-un alt dosar privind activitatea unei reţele din Alba specializată în recuperări şi prostituţie, în care este acuzat de şantaj şi instigare la şantaj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici