- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Directorul Aeroportului Mihail Kogălniceanu şi-a anunţat demisia din funcţie
Directorul Aeroportului Mihail Kogălniceanu din Constanţa, Gheorghe Şuţu (PDL), şi-a anunţat, vineri, colegii de partid, în cadrul Biroului Permanent Judeţean, că intenţionează să demioneze din funcţie, din motive medicale.
Directorul Aeroportului Mihail Kogălniceanu şi-a anunţat demisia din funcţie (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
Preşedintele PDL Constanţa, senatorul Mircea Banias, a declarat că Gheorghe Şuţu i-a anunţat vineri, pe colegii de partid că îşi va da demisia din funcţia de director al Aeroportului Mihail Kogălniceanu, aceasta urmând să fie înaintată în cel mai scurt timp către Ministerul Transporturilor.
Banias a precizat că Gheorghe Şuţu renunţă la această funcţie din motive medicale.
Liderul democrat-liberarilor constănţeni a mai spus că în locul rămas vacant la conducerea aeroportului, PDL Constanţa îl va propune pe Ionel Manafu, fost director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, în perioada 2005 - 2007.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Netanyahu a declarat că există progrese în negocierile cu Hamas în Gaza. O rachetă lansată de Houthi a fost interceptată deasupra Israelului
-
Ciolacu: Sărbătoarea Crăciunului ne reaminteşte valoarea comuniunii şi a dorinţei de a face bine
-
Marii investitori în fondurile private de acţiuni se plâng că sunt blocaţi în China şi nu mai pot ieşi
-
Lumea înverzeşte: succese majore în lupta împotriva schimbărilor climatice
Gheorghe Şuţu a fost numit director al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu din Constanţa la începutul lunii noiembrie 2009, înlocuindu-l pe Cristian Păvălaşc. Decizia de numire a lui Şuţu a fost luată de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu.
Aeroportul Mihail Kogălniceanu este deţinut în proporţie de 80% de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi de Consiliul Judeţean Constanţa - 20% din acţiuni.
Numirea lui Gheorghe Şutu a fost contestată de către Consiliul Judeţean (CJ) Constanţa, care a susţinut că numirea lui Şuţu are la bază criterii politice, şi nu criterii de performanţă, în condiţiile în care aerogara a raportat o creştere a traficului în 2009, comparativ cu 2008.
Reprezentanţii administraţiei locale spuneau că la momentul la care a fost înlocuit Cristian Păvălaşc se afla în concediu medical după ce suferise o intervenţie chirurgicală şi că nu vor accepta ca societatea să suporte eventualele despăgubiri stabilite de instanţele de judecată în cazul în care acesta ar decide să se adreseze justiţiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.