Directorul de la Spaţii Verzi, baricadat într-un birou după ce protestatarii au vrut să-l bată

Directorul de la Spaţii Verzi Sector 1 s-a baricadat într-un birou, în faţa căruia stau mai multe persoane de la pază, după ce protestatarii de la ADP au vrut să îl ia la bătaie când a ieşit să discute cu ei.

Urmărește
178 afișări
Imaginea articolului Directorul de la Spaţii Verzi, baricadat într-un birou după ce protestatarii au vrut să-l bată

Peste 300 de angajaţi ai ADP Sector 1 protestează în Parcul Kiseleff (Imagine: Cosmin Andrei/Arhiva Mediafax Foto)

Protestul celor aproximativ 300 de angajaţi de la ADP Sector 1 are loc în faţa sediului Secţiei Spaţii Verzi, aflat în apropierea Parcului Kiseleff.

Directorul Secţiei Spaţii Verzi din cadrul ADP Sector 1, Marian Dinu, a ieşit din sediul instituţiei pentru a discuta cu protestatarii, însă aceştia au cerut să îşi dea demisia, spunându-i că este principalul vinovat pentru ce se întâmplă. La scurt timp, după un schimb de replici, protestatarii i-au strigat că este hoţ şi au vrut să îl ia la bătaie, moment în care Marian Dinu s-a retras într-un birou, iar la uşa de la intrarea în sediul instituţiei, mai multe persoane de la pază au format un lanţ uman.

Unii protestatari spun că au primit telefoane de ameninţare de la o şefă de brigadă din ADP Sector 1, care le-a spus că dacă nu opresc protestul, pentru vineri vor fi trecuţi absenţi nemotivat şi, prin urmare, vor fi daţi afara fără să mai poată primi indemnizaţie de şomaj.

Angajaţii spun că nu vor să renunţe la protest pentru că nu cred ceea ce spun şefii lor, respectiv că firmele către care au fost externalizate serviciile îi vor angaja, întrucât o parte dintre aceste firme fac deja lucrări la parcurile bucureştene şi folosesc oameni care muncesc cu ziua.

Prrotestatarii mai spun că aceste firme către care au fost externalizate serviciile aparţin unor şefi din ADP sau din Primăria Sectorului 1.

În timpul protestului, unei angajate i s-a făcut rău, aceasta fiind dusă într-o sală din sediul Secţiei Spaţii Verzi.

Alexandru Niculae, ofiţer de presă la Jandarmeria Capitalei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că la locul protestului au fost trimise două echipaje, pentru a asigura zona. El a precizat că jandarmii discută cu protestatarii şi că numai în caz de necesitate se va trece la degajarea zonei şi la amenzi.

Cei aproximativ 300 de protestatari sunt nemulţumiţi de disponibilizările care au fost făcute prin OUG 63/2010, vineri fiind ziua în care angajaţii trebuiau să îşi ia deciziile de preaviz pentru concediere.

Directorul Administraţiei Domeniului Public (ADP) Sector 1, Eugen Milea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că angajaţii ADP trebuiau să semneze, vineri, deciziile de preaviz privind disponibilizările, însă au refuzat să facă acest lucru.

Potrivit lui Milea, din cei aproape 700 de angajaţi ai ADP Sector 1, 670 vor fi concediaţi, ceea ce înseamnă că "activitatea instituţiei este, în prezent, blocată".

Milea a precizat că din cele aproximativ 100 de posturi rămase în structura ADP Sector 1, 30 sunt blocate de persoane care se află în concedii pre şi postnatale.

Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat noua organigramă în urma aplicării OUG 63/2010.

Reprezentanţii administraţiei publice din Sectorul 1 au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că în total au fost disponibilizate aproximativ 2.300 de persoane, cele mai multe reduceri de personal fiind făcute la Administraţia Domeniului Public, Poliţia Comunitară şi Evidenţa Populaţiei, acolo unde au rămas patru persoane care trebuie să soluţioneze aproximativ 400 de cereri în fiecare zi.

Numărul maxim de posturi pentru fiecare unitate administrativ teritorială a Capitalei a fost stabilit conform OUG 63/2010, Primăriei Sectorului 1 Bucureşti revenindu-i 899 de posturi.

Din cele 899 de posturi cu care a rămas Primăria Sectorului 1 în urma aplicării OUG 63/2010, 630 sunt în aparatul propriu, 45 la Serviciul public comunitar local de evidenţa persoanelor şi 224 la Direcţia Poliţie Comunitară. Posturile au fost calculate în funcţie de cele 224.146 de persoane din Sectorul 1 comunicate de Direcţia de Statistică a Municipiului Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici