Directorul general şi administratorul Eurowestrwst, judecaţi pentru completare nereală de date

Directorul general şi administratorul SC Eurowestrwst sunt judecaţi pentru că au consemnat nereal în acte că exploatează o suprafaţă mai mare de teren, pentru a obţine fonduri europene, prejudiciul de 51.000 de lei adus Comunităţii Europene fiind plătit în perioada anchetei penale.

Urmărește
270 afișări

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a lui Cristinel Daniel Voicu - administrator al SC Eurowestrwst SRL, pentru infracţiunea de prezentare sau folosire de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea şi Aurel Guliman - director general al SC Eurowestrwst SRL, pentru complicitate la infracţiunea de prezentare sau folosire de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea şi infracţiunea de fals în declaraţii.

Procesul celor doi începe în 24 aprilie la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.

Potrtivit rechizitoriului, din anul 2007, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură implementează măsuri de sprijin pentru fermieri, finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA) ca plăţi directe în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă, precum şi măsuri de sprijin finanţate atât din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), cât şi din bugetul naţional.

În 8 mai 2007, Aurel Guliman, în calitate de director general al SC Eurowestrwst SRL, a depus în numele societăţii şi a administratorului acesteia, Voicu Cristinel Daniel, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Teleorman, o cerere prin care a solicitat plata în cadrul schemelor de sprijin pentru o suprafaţă de 1.356,82 hectare.

În conţinutul cererii completate, semnate şi depuse de Guliman s-a atestat, în fals, faptul că SC Eurowestrwst exploatează agricol o suprafaţă de 1.356,82 hectare pe raza comunei Trivalea - Moşteni, judeţul Teleorman. În realitate, la data depunerii cererii, societatea deţinea în arendă doar suprafaţa de 1199,05 hectare.

Cei doi inculpaţi au cauzat bugetului general al Comunităţii Europene (Fondul European pentru Garantare în Agricultură şi Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală) un prejudiciu de 51.466,15 lei aferent diferenţei dintre suprafaţa declarată în fals ca fiind deţinută de societate şi cea deţinută în mod real în momentul depunerii cererii de sprijin.

Având în vedere că, în timpul anchetei penale prejudiciul a fost plătit de către Voicu Cristinel Daniel, în cauză nu au mai fost dispuse măsuri asigurătorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici