Un grup de opt cetăţeni români a fost repatriat din Siria

Publicat: 18 12. 2013, 13:17
Actualizat: 01 04. 2020, 12:20

Potrivit unui comunicat MAE, Ambasada României din Liban a oferit cetăţenilor români sprijin şi asistenţă consulară şi a întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile libaneze pentru desfăşurarea în bune condiţii a formalităţilor tehnice.

De la începutul conflictelor din Siria, Ambasada României la Damasc a repatriat, prin proceduri proprii, peste 500 de cetăţeni români.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează apelul către toţi cetăţenii români, care se află pe teritoriul Siriei, de a părăsi în regim de urgenţă acest stat. O linie telefonică a fost pusă la dispoziţia cetăţenilor români afectaţi de actuala situaţie din Siria.