Directorul Sălii Polivalente din Bucureşti a fost arestat pentru 30 de zile

Octavian Bitu, directorul Sălii Polivalente din Bucureşti, a fost arestat pentru 30 de zile de Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care este acuzat că a cerut 10.000 de euro şi cedarea unei construcţii de la un denunţător pentru a stinge un litigiu şi a prelungi un contract de închiriere.

Urmărește
1346 afișări
Imaginea articolului Directorul Sălii Polivalente din Bucureşti a fost arestat pentru 30 de zile

Octavian Bitu (Imagine: Facebook)

Decizia luată, miercuri seară, de Tribunalul Bucureşti nu este definitivă.

Octavian Bitu, directorul Complexului Sportiv Naţional Sala Polivalentă din Bucureşti, aflat în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, a fost reţinut, marţi seară, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), sub acuzaţiile de şantaj şi luare de mită, după ce a a fost prins în flagrant de procurori în timp ce primea 10.000 de lei de la un denunţător pentru a stinge un litigiu şi a prelungi un contract de închiriere.

Potrivit ordonanţei de reţinere, în perioada aprilie- august 2015, Octavian Bitu, în calitate de director al Sălii Polivalente din Bucureşti, i-a cerut unui om de afaceri, denunţător, suma de 10.000 de euro şi cedarea unei construcţii deţinute de firma denunţătorului către o firmă la care era asociat, cu o cotă de 50%, să fie o persoană apropiată lui Bitu, în vederea valorificării construcţiei în activităţi comerciale.

"Despre valoarea construcţiei, din care Bitu Octavian a solicitat practic jumătate pentru derularea de activităţi comerciale, denunţătorul a afirmat că este de minimum 180.000 euro, conform actelor contabile ale firmei. În schimbul banilor şi foloaselor materiale pretinse, Bitu Octavian l-a asigurat pe denunţător că va stinge procesul civil aflat în derulare între CSN Sala Polivalentă şi firma denunţătorului şi va prelungi contractul de închiriere a terenurilor pe care se află construcţia firmei", preciziează procurorii DNA în ordonanţa de reţinere.

Procurorii mai spun că Bitu s-a angajat faţă de acelaşi denunţător, în schimbul mitei cerute, ca la viitoarea licitaţie pentru închirierea terenurilor câştigătoare să fie o firmă la care denunţătorul şi un apropiat al directorului Sălii Polivalente să fie asociaţi.

"Pe terenurile pe care le închiriase de la Complexului Sportiv Naţional-Sala Polivalentă, firma denunţătorului construise o clădire pentru care, în cursul anului 2013, avea un contract de închiriere cu un restaurant", se arată în documentul citat.

De asemenea, în luna aprilie 2013, directorul Sălii Polivalente a ameninţat o denunţătoare că ”îi vor fi reziliate contractele de închiriere pentru terenuri dacă nu va renunţa la contractul de închiriere a construcţiei, astfel încât construcţia să fie închiriată unei firme indicate de inculpat".

"În săptămâna ulterioară primei ameninţări şi în luna mai 2013, Bitu Octavian a reiterat ameninţările şi a înştiinţat-o pe denunţătoare că, dacă nu este de acord cu propunerile lui de renunţare la chiriaşul de atunci al clădirii şi pentru atribuirea acesteia unei firme desemnate de el, va determina rezilierea contractului de închiriere a terenurilor pe care a fost construită clădirea", se mai precizează în ordonanţa de reţinere.

Octavian Bitu este director al Sălii Polivalente din Bucureşti din aprilie 2013, când ministru al Tineretului şi Sportului era Nicolae Bănicioiu.

Bitu este şi vicepreşedinte al Organizaţiei Sectorului 4 Bucureşti a PSD, filială condusă de Nicolae Bănicioiu. De asemenea, ministrul Sănătăţii i-a botezat un copil directorului de la Sala Polivalentă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici