Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a postat, pe Facebook, o reacţie ca urmare a discuţiilor din spaţiul public referitoare la tipul măştii de protecţie pe care am purtat-o, duminică, pe timpul ceremoniei din Portul Militar Constanţa.
„Masca pe care am purtat-o este compusă dintr-o mască standard de tip chirurgical, peste care a fost aplicat un strat textil (…). Regret faptul că nu am avut inspiraţia de a o prezenta jurnaliştilor prezenţi la ceremonie, pentru a evita discuţiile ulterioare. Montarea celor două măşti a fost realizată în regie proprie, de către echipa mea de asistenţi, care mi-a propus această soluţie. Deşi masca pe care am purtat-o se încadrează în totalitate în standardele de protecţie în vigoare, am luat decizia de a nu o mai purta în viitor, tocmai pentru a evita orice confuzie”, a spus Vasile Dîncu.
Dîncu a şi postat pe pagina sa de Facebook imagini cu masca folosită.
În spaţiul public au fost numeroase acuzaţii cum că ministrul Dîncu nu respectă legislaţia în vigoare, după ce, de sâmbătă, este obligatorie purtarea măştii sanitare sau FFP2.