Cătălin Oană a afirmat că a lucrat timp de trei luni la acest plan, iar dacă AVAS îl va aproba societatea Nicolina va fi redeschisă, aceasta având în prezent doar 20 de angajaţi, toţi agenţi de pază.
Potrivit lui Oană, Nicolina ar putea funcţiona ca o mini-uzină în domeniul metalurgic şi va produce piese de schimb.
„Ar fi o societate mică cu 50 de angajaţi pentru început. Practic ar urma să fie redeschisă una dintre actualele hale ale unităţii”, a afirmat Cătălin Oană, el adăugând că a demarat deja discuţii pentru eventuale comenzi cu un partener italian, cu care Nicolina a avut relaţii de afaceri în anul 2002.
Directorul societăţii Nicolina susţine că există şi varianta ca Nicolina să funcţioneze ca o întreprindere mijlocie, cu maxim 250 de angajaţi, însă pentru asta ar fi necesare investiţii importante.
Planul de reorganizare al societăţii Nicolina urmează să fie discutat în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, programată pentru 9 aprilie.
O comisie parlamentară a demarat luna trecută o anchetă privind modul în care statul a gestionat activitatea societăţii ieşene Nicolina SA, dar şi eventualele interese imobiliare pentru terenurile din incinta fabricii.
Preşedintele acestei comisii, deputatul de Iaşi al PDL Nicuşor Păduraru, a declarat în urmă cu câteva zile că a constatat unele nereguli comise în ultimii ani la firma din Iaşi, însă a precizat că nu poate da detalii în timpul anchetei.
Societatea Nicolina SA Iaşi se află în procedura de insolvenţă şi numără doar 20 de angajaţi, toţi paznici, după ce în urmă cu câţiva ani avea peste 2.000 de salariaţi şi înregistra profit. Pachetul majoritar de acţiuni este deţinut de AVAS.
În 24 ianuarie, liderul sindical al fabricii Gheorghe Păduraru şi directorul unităţii Cătălin Oană au avut o scurtă întrevedere la Iaşi cu preşedintele Traian Băsescu, acesta promiţând că va reveni la Iaşi, ocazie cu care va vizita şi Nicolina Iaşi.