Directorul SRI, preşedintele CSM şi ministrul Justiţiei, absenţi de la prezentarea bilanţului DNA
În ceea ce îl priveşte pe directorul SRI, este al doilea an în care acesta nu este invitat la prezentarea bilanţului DNA, în condiţiile în care, în anii precedenţi acesta a participat la eveniment.
Referitor la absenţa preşedintelui CSM, Simona Marcu, reprezentanţii biroului de presă al Consiliului au precizat, pentru MEDIAFAX, că a fost implicat în pregătirea şedinţei de plen în care se fac audieri pentru promovarea unor judecători la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, marţi, în şedinţa Secţiei pentru Procurori a CSM în care s-a dat aviz negativ cererii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, că nu se va prezenta la bilanţul DNA, precizând că nu a primit raportul de activitate.
„Raportul a fost finalizat de ieri (luni-n.r.)şi azi (marţi -n.r.) a fost înaintat raportul către invitaţii la bilanţ. Potrivit legii, raportul se trimite procurorului general care urmează să vă trimită dumneavoastră acest raport”, a precizat Laura Codruţa Kovesi.
Procurorul şef DNA a arătat că, potrivit legii, raportul trebuie prezentat până în ultima zi a lunii februarie.
” (Raportul -n.r.) A fost trimis astăzi”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.
„Şi eu îl citesc la noapte”, a replicat Tudorel Toader.