Dispecerat de urgenţă pentru toate problemele din Bucureşti
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu a declarat, sâmbătă, că dispeceratul este destinat bucureştenilor care sunt nemultumiţi de "problemele acute ale Bucureştiului", explicând că pentru "bolile cronice ale Capitalei" va exista în Primăria Municipiului Bucureşti un plan de cooperare între municipalitate şi regiile de utilităţi, astfel încât să fie evitate situaţiile în care, după ce se asfaltează o stradă, anumite societăţi refac şantierul pentru introducerea unui cablu.
Dispeceratul va funcţiona non-stop, bucureştenii putând semnala orice probleme legate de apă, canal, gaz, telefonie, electricitate, gropi şi semaforizare din cartierul în care locuiesc sau pe care le depistează în drumul prin Capitală, fiecare apel preluat de funcţionari urmând să fie îndreptat către dispeceratele fiecărei regii sau societate de utilităţi.
În Dispecerat lucrează zece operatori telefonici, câte unul din partea fiecărei regii sau societăţi utilitare, şi doi din partea Administraţiei Străzilor. Fiecare bucureştean va primi acasă o scrisoare cu numărul de telefon gratuit la care pot semnala eventualele deficienţe constatate.
Potrivit municipalităţii pentru distribuirea scrisorilor şi a flyerelor publicitare vor fi folosite serviciile de voluntariat ale studenţilor.