Prima pagină » Coronavirus » Secţia de Infecţioase a Spitalului din Dej se redeschide / Toate testele au ieşit negative

Secţia de Infecţioase a Spitalului din Dej se redeschide / Toate testele au ieşit negative

Secţia de Infecţioase a Spitalului Municipal Dej se va redeschide după ce un număr de 16 teste efectuate au ieşit negative pentru coronavirus.
Secţia de Infecţioase a Spitalului din Dej se redeschide / Toate testele au ieşit negative
Vasile Magradean
30 mart. 2020, 19:32, Social

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a anunţat, luni, că a fost testat întreg personalul medical al spitalului din Dej.

„Secţia de Infecţioase a Spitalului Municipal Dej se va redeschide după ce toate testele, 16 la număr, de la tot personalul medical de acolo ar fi ieşit negative”, a spus Abrudean.

La Spitalul Municipal Dej a avut loc şi o anchetă epidemiologică după ce două paciente au fost confirmate cu coronavirus.

De asemenea, a avut loc şi o amplă acţiune de dezinfectare.

Secţia de Infecţioase a Spitalului Municipal Dej, judeţul Cluj, a fost închisă, luni, după ce două paciente au fost confirmate pozitiv cu cornavirus, personalul medical intrând în carantină.