Distribuitorii de medicamente îl dau în judecată pe ministrul Sănătăţii
Distribuitorii de medicamente au iniţiat demersurile legale pentru a-l dat în judecată pe ministrul Sănătăţii, Eurgen Nicolăescu, pentru că, spun ei, refuză să îşi îndeplinească obligaţiile legale de actualizare a preţurilor medicamentelor în conformitate cu evoluţia cursului valutar.
Distribuitorii de medicamente îl dau în judecată pe ministrul Sănătăţii (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit unui comunicat de luni al Asociaţiei Distribuitorilor şi Importatorilor de Medicamente (ADIMR), după întâlnirea de sâmbătă dintre reprezentanţii importatorilor şi distribuitorilor şi ministrul Sănătăţii, aceştia sunt nemulţumiţi de propunerile ministerului, considerând că sunt "profund nerealiste" şi nu rezolvă în niciun fel situaţia.
Distribuitorii apreciază că propunerile legate de actualizarea parţială a preţurilor doar pentru anumite categorii de medicamente de import implică o discriminare profundă între diverse categorii de pacienţi.
"Vom ajunge în situaţia în care vom avea preţurile îngheţate, iar medicamentele vor lipsi cu desăvârşire. În mod natural, niciun operator nu va mai fi interesat să distribuie medicamente la care înregistrează pierderi. Pe de o parte, ministrul a găsit fonduri pentru aplicarea unor măsuri populiste, pe de altă parte refuză să îşi îndeplinească, de 18 luni, obligaţiile legale de actualizare a preţurilor în conformitate cu evoluaţia cursului valutar", a declarat preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România, Viorel Vasile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
Potrivit comunicatului, Ministrul Sănătăţii consideră că prin "ameninţări de ridicare a autorizaţiilor de punere pe piaţă şi controale, va fi în stare să rezolve situaţia, în loc să îşi respecte obligaţiile legale".
Reprezentanţii distribuitorilor de medicamente susţin că îl vor da în judecată pe Eugen Nicolăescu, indiferent de negocierile de miercuri, când au fost chemaţi pentru a altă întrevedere la Ministerul Sănătăţii Publice.
Viorel Vasile declara, sâmbătă, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, că livrările de medicamente vor fi sistate cel puţin până la întâlnirea de miercuri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO