Distribuitorii reiau livrările de medicamente din import

Distribuitorii au anunţat, joi, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, că vor relua livrările de medicamente din import începând cu 1 februarie, calcularea preţului la medicamente de la un curs euro de 3,63 de lei la patru lei însemnând însă majorarea preţului de la această dată.

Urmărește
216 afișări
Imaginea articolului Distribuitorii reiau livrările de medicamente din import

Distribuitorii reiau livrările de medicamente din import

Potrivit distribuitorilor de medicamente, este pentru prima dată când au reuşit o înţelegere cu conducerea Ministerului Sănătăţii, aceştia precizând că pierderile suferite în 2008 şi începutul lui 2009 au fost de zeci de milioane de euro.

"Suntem mulţumiţi de întâlnirea cu ministrul Sănătăţii. Este pentru prima dată după mult timp când întâlnim un ministru deschis, transparent şi care dovedeşte înţelegere. De la 1 februarie, preţurile la medicamente vor fi reajustate şi situaţia se va aranja", a declarat preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente din România, Viorel Vasile.

Calcularea preţului la medicamente de la un curs euro de 3,63 de lei la patru lei înseamnă însă majorarea preţului la medicamente începând cu 1 februarie.

Preşedintele Farmexim, Ovidiu Buluc, a declarat, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, că din cele 3.000 de produse existente, 2.500 se livrează încă, în schimb 500 nu există pentru că nu s-au mai importat.

El a mai spus că preţurile la medicamente ar putea să scadă întrucât producătorii vor stabili noile preţuri CIP (de intrare în ţară) potrivit proiectului de ordin al ministrului Sănătăţii aflat în prezent în dezbatere publică pe site-ul MS, respectiv cel mai mic preţ din 12 ţări UE.

Distribuitorii au oprit, în luna luna octombrie, timp de aproape două săptămâni, livrările de medicamente, fiind nemulţumiţi că Ministerul Sănătăţii a îngheţat preţurile de decontare a medicamentelor la cursul valutar din aprilie 2007, de 3,32 lei pentru un euro şi 2,44 lei pe un dolar, deşi cursul de import era cu 15-20% mai mare.

La sfârşitul lui octombrie s-a realizat o actualizare parţială a cursului de schimb, atât pentru euro, cât şi pentru celelelate valute. Astfel, cursul leu/euro a fost actualizat la 3,63 lei/euro (cursul de vamă în perioada 1-14 octombrie 2008).

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, discută, joi, cu distribuitorii, producătorii şi farmaciştii, despre noile norme privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman.

Proiectul de ordin pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman este supus dezbaterii publice, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, din 19 ianuarie până în 18 februarie.

Ministrul Sănătăţii ar dori ca acest ordin să fie aprobat mai repede, întrucât stocurile de medicamente din farmacii şi spitale încep să fie tot mai scăzute, de aceea a stabilit ca joi să se întâlnescă, pe rând, cu distribuitorii, de la ora 14.00, cu producătorii, la ora 15.00 şi cu farmaciştii, la ora 16.00.

Potrivit proiectului de act normativ, ministrul Sănătăţii avizează preţul la medicamentele care se eliberează pe bază de prescripţie medicală, a căror punere pe piaţă este autorizată de Agenţia Naţională a Medicamentului sau pe baza deciziei Comisiei Europene.

De asemenea, preţul medicamentelor OTC (eliberate fără reţetă) se stabileşte şi se modifică în mod liber. Preţul medicamentelor OTC nou autorizate pentru punere pe piaţă, precum şi preţul modificat, stabilit de deţinătorul APP sau de reprezentant se notifică la minister.

Noul proiect prevede ca preţul de producător să fie calculat în lei, pentru a fi evitate blocajele din cauza modificărilor de curs valutar. Preţul trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament din lista ţărilor cu care se efectuează comparaţia.

Pentru efectuarea analizei comparative, transformarea preţurilor de producător din alte valute în lei se face luând în considerare cursul de schimb valutar folosit la alcătuirea bugetului pe anul în curs, potrivit proiectului de act normativ.

În situaţia în care preţul de producător în ţările de comparaţie este înregistrat la altă formă de ambalare, se va lua în analiză forma de ambalare cea mai apropiată de cea solicitată pentru avizarea preţului în România, se mai arată în proiectul de act normativ.

Ministerul Sănătăţii poate modifica, anual, prin ordin al ministrului Sănătăţii, lista ţărilor luate ca etalon de comparaţie, în funcţie de posibilitatea culegerii datelor necesare. Preţul se avizează pentru o perioadă de un an, potrivit proiectului de ordin.

Pentru 2009, ţările cu care se face comparaţia preţului de producător autorizat sunt Republica Cehă, Republica Bulgaria, Republica Ungară, Republica Polonă, Republica Slovacă, Republica Austria, Regatul Belgiei, Republica Italiană, Lituania, Spania, Grecia şi Germania. Atunci când medicamentul nu are preţ în nici una din aceste ţările, preţul se compară cu cel din ţara de origine.

În cazul îngheţării preţurilor, impusă asupra tuturor medicamentelor sau numai unei categorii, Ministerul Sănătăţii efectuează cel puţin o dată pe an o analiză pentru a stabili dacă în condiţiile macro-economice se impune menţinerea deciziei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici