DIZGRAŢIAŢII. Povestea singurului român care a reuşit să câştige cel mai dur maraton din lume. Tibi Uşeriu, drumul de la infractor la campion: "10 ani am lipsit de la apel din propria tinereţe"

VEZI GALERIA FOTO MAI JOS

Povestea omului care a intrat în goana nebună după bani fără a exista o limită în a-i obţine, jafuri armate, maşini furate în trei minute şi spargeri puse la punct după scenarii de la Hollywood. Maratonistul Tibi Uşeriu a lansat cartea „27 de paşi”, o autobiografie în care povesteşte în 200 de pagini cum a ajuns în viaţă doar o cifră, "Domnul 2.800" şi cum a renăscut într-o celulă de 70 de cm în care a fost condamnat să stea 23 de ani. Salvarea şi drumul către sportivul de performanţă şi omul care e astăzi i-a făcut cu primii 27 de paşi, cei pe care îi făcea în curtea interioară a închisorii.

“Nu regret că am scris cartea aceasta. Trebuia cumva să îmi asum trecutul pentru că ştiu că altfel mi-l asumă altcineva. La colţul se vorbea demult, mai ales în ultimul an, despre trecutul meu. În Bistriţa majoritate celor de vârsta mea au ştiut că am avut un trecut destul de controversat. În ultimele zile nu mi-am pierdut numărul de fani, dimpotrivă au crescut cei care mă susţin. Pe cei care cred în mine nu i-a putut schimbat această carte. Mi-am ispăşit pedeapsa. Am început la 22 de ani să comit jafuri armate şi am fost prins la 25. Am fost condamnat pentru jafurile care le-am făcut la 23 de ani de închisoare. Eram căutat, am fost prins de două ori, am evadat din 2006 şi 2008 şi la un moment dat din cei 23 de ani (am primit 13 ani în Germania şi nouă ani şi în Austria şi trebuia să fac amândouă pedepsele), în 2006 comunitatea europeană a cumulat aceste pedepse şi a trebuit cea mai mare pedeapsă. Am executat cei 13 ani însă şi din aceştia am făcut 2/3... Când am plecat anul trecut la maraton am avut nevoie de un cazier judiciar din România şi unul internaţional şi mi-au fost eliberate amândouă în alb pentru că am avut şi perioada de reabilitare. Sunt reabilitat din punct de vedere infracţional” povesteşte Tibi Uşeriu.

În vârstă de 42 de ani, cel mai dur sportiv al României recunoaşte în cartea sa că a avut o tinereţe petrecută după gratii, într-o închisoare de maximă siguranţă din Germania, de unde nu a reuşit nimeni să evadeze.

“Lumea mă ştie drept alergător de anduranţă. Ce nu ştie însă e povestea vieţii mele paralele. Am fost pe rând slugă la ciobani pe Bârgaie, porcar în armata română, azilant politic în Berlin, pizzer într-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sârb, martor într-o galerie de alba-neagra Gran Canaria şi autor de jafuri armate. Am evadat din două închisori europene dar nu şi din a treia. Vânat prin Interpol am devenit client al unei puşcării de maximă securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit de la apel din propria tinereţe, închis complet singur între patru ziduri albe, foarte groase. Cei care au auzit de mine după ce am câştigat 6633 Atlantic Ultra vor descoperi în această carte povestea mea aşa cum nu o ştie nimeni şi n-a auzit-o nimeni niciodată. La fel şi cei care, fără a mă fi întrebat înainte, m-au ales ca subiect al examenul de capacitate la limba română” îşi începe Tibi Uşeriu mărturisirile din cartea “27 de paşi”.

Lansarea cărţii vine cu două săptămâni înainte ca Tibi Uşeriu să ia din nou startul, la maratonul arctic, unde se întoarce pentru a-şi apăra titlul de campion.

Jafuri ca în filme: "Ne inspiram din filmele americane. Eram pregătiţi chiar şi pentru urmărire de maşini, eram gata să folosim şi armele "

“În acea viaţă paralelă, rolul alegătorului de cursă lungă de astăzi era jucat de un tânăr infractor, care se crede mai tare decât Chuck Norris în filmele unde îi caftea pe toţi. Fără să asculte de nimeni, acel tânăr se îndrepta cu viteză spre un zid alb, de netrecut. Zidul propriei celule prin care avea să i se scurgă lent mai toată tinereţea” scrie în autobiografia sa Tibiu Uşeriu.

“Expert” în furturi de maşini, Tibi Uşeriu şi-a găsit în Austria doi parteneri cu care a început să jefuiască magazine de bijuterii ajutându-se de un adevărat arsenal de arme.

“Loviturile noastre nu puteau fi date vara fiindcă un om cu o căciulă neagră pe cap ar fi fost privit imediat ca un suspect. Le dădeam de regulă primăvara şi toamna, după ce ne pregăteam atent, inspirându-ne serios din filmele americane gen HIT cu De Niro şi Pacino. Pe undeva calendarul loviturilor semăna cu calendarul maratoanelor de acum. Pe atunci însă nici nu-mi trecea prin minte că aş putea alerga aşa, de plăcere, dar să alerg la maratoane şi ultramaratoane... Nu operam singur, în timp formasem o echipă destul de sudată eram trei - Americanul, Germanul şi Românul. Iniţial formasem echipă cu americanul, prima noastră spargere a fost la un magazin de bijuterii din Austria destul de izolat pe care-l filasem mult timp. Bine camuflaţi, dădeam târcoale periodic. Ştiam totul despre acel magazin din surse diferite, din informaţii adunate cu grijă, temeinic, minuţios. Ştiam cum se face aprovizionare cu marfă, câţi oameni erau înăuntru, unde se află seiful şi multe detalii legate de geografia locului - vecini, pază camere de luat vederi sau locuri de parcare. Am decis să acţionăm chiar înainte de ora închiderii când se întuneca afară. Cu mănuşile direct pe mâini şi înarmaţi bine, am parcat ilegal direct pe trotuar, am mers spre intrare ne-am tras măştile pe faţă am năvălit în magazin cu pistoalele la vedere şi câteva secunde cei doi vânzători speriaţi de moarte erau legaţi de calorifere. Am golit tot ce era de golit şi ne-am îndepărtat spre maşina având grijă să nu conducem prea nebuneşte ca nu cumva să atragem atenţia. Americanul era specializat în BMW, eu în Audi. Eram atât de specializaţi la spargerea maşinilor încât puteam demara în doar trei minute după ce stabileam “victima”. Aveam nevoie cam de trei maşini pentru o lovitură”, povesteşte Tibi Uşeriu în autobigrafia sa.

A fost momentul care a deschis drumul spre o altă viaţă.

“Inimile ne băteau să ne sară din piept. Încă nu eram sigur că reuşisem. Tensiunea era enormă, maşina era burduşită cu aur şi arme, nu vream deloc să fim prinşi în flagrant delict. Dacă ar fi fost cazul eram pregătiţi chiar şi pentru urmărire de maşini, eram gata să folosim şi armele. În acele clipe eram în stare de aproape de orice. Mult în noapte am realizat că reuşisem, că jefuisem cu adevărat magazin de bijuterii. Mi-am dat seama că nimic din viaţa mea nu avea să mai fie la fel. Trăiam deja o altfel de viaţă dublă”, scrie maratonistul.

A fost prins de două ori însă a reuşit să evadeze, profitând de neatenţia gardienilor.

“Pe atunci aveam cu totul altă treabă, trăiam cu totul altă viaţă, în interiorul propriei mele vieţi. Eram spărgător sau autor de jafuri dacă vreţi, iar după părerea judecătorilor eram şef de bandă foarte periculos. După mulţi ani, din rechizitoriul procurorilor aveam să aflu, traseul cel mai precis al vieţii mele - de exemplu, că fusesem trădat de un fir de păr amestecat printre nişte bijuterii din aur cu diamante. (...) După fiecare lovitură să ne uităm la ştiri ca să vedem ce se ştia despre noi şi care erau reacţiile. Învăţam din greşeli, încercam să ne perfecţionăm. Uneori ca să impresionam şi să ieşim mai repede din scenă foloseam armele. Am aflat astfel că un glonte rătăcit, tras fără intenţia de omor pe cineva, lovise un agent de pază. Dacă acel glonte rătăcit l-ar fi ucis pe acel om aş fi avut timp să citesc şi de mai multe ori Biblia în germană şi română şi aş fi zăcut şi acum în camera mea din “hotelul” de maximă siguranţă nu aproape 10 ci vreo 20 de ani... Aş fi fost acolo şi acum. Traseul unui glonte iată, îţi poate modifica destinul”, scrie Uşeriu.

Iadul din celula albă: "Pentru ei sunt doar o bacterie. Cei 23 de ani (n.r. de condamnare) reprezentau atunci doar un număr, cu doi ani mai puţin decât vârsta mea"

Dat în urmărire prin Interpol, Uşeriu a fost prins pe aeroportul din Bratislava, după ce agenţii au ascultat telefonul iubitei, şi dus în Germania într-o închisoare de maximă siguranţă. A fost închis într-o încăpere albă, de 70 de centimetri, ţinut ani în şir singur, în izolare, într-o închisoare unde erau închişi cei mai periculoşi deţinuţi din Europa. A întânit acolo criminali periculoşi – unul care a violat şi omorât femei, un altul care şi-a ucis cel mai bun prieten şi i-a purtat zile în şir capul cu el într-o pungă...

“Singura mea şansă de a nu o lua razna, toţi anii de temniţă a fost să trăiesc prezentul imediat. Şi pentru asta trebuie să suspend trecutul şi viitorul. Cei 23 de ani reprezentau atunci doar un număr, cu doi ani mai puţin decât vârsta mea. Avem tot timpul din lume se evadez de aici - îmi ziceam”.

Pentru infracţiunile comise Tibi Uşeriu a primit 23 de ani de închisoare însă modificările legislative i-au redus pedeapsa la 13 ani din care a executat 9.

“Ziua nu aveam voie să stau pe pat, trebuia să stau în picioare cu spatele la zid, de acolo fac doar doi paşi, iau loc la masă şi să deschid Biblia şi citesc, citesc, doar că nu ştiu germană, prin urmare nu înţeleg nimic, dar citesc în continuare... Pentru ei sunt un fel de bacterie înghesuită între lamele unui microscop care se cere studiat atent. Nu mai sunt un om, ci doar cifra 2800 iar efortul de a mă purta ca pe un număr începe să dea roade...”, îşi aminteşte Tibi Uşeriu chinuirile din închisoare.

O dată la trei luni era scos din celulă şi dus în faţa unui psiholog . La un moment dat, sătul de vizitele la psihologul ce îl întreba „Domnul 2800, cum vă simţiţi?” a refuzat să mai coopereze aşa că a fost bătut crunt.

“Caftangii sunt patru matahale mascaţi, îmbrăcaţi în costume de asalt cu tot felul de arme şi scule inclusiv cu din acela de curent cu care poţi îngenunchea în taur. Şi-au făcut intrarea ca nişte laşi. Deschid vizeta şi îmi fac cadou un set lung de gaz lacrimogen. Aştept lungit pe burtă, tuşind, strănutând şi plângând fără voie... Lumea e nedreaptă. Lupta e inegală - e tot ce-mi trece prin cap. Năvălesc, lovesc, îmi succes mâine la spate, îmi pun cătuşe şi lanţuri unul se urcă pe mine şi-mi înfige cu plăcere un genunchi între omoplaţi. Mă împachetează, mă leagă şi mă duc pe sus psiholog care mă întreabă banalităţi. Nu mai răspund. Mă duc apoi înapoi şi mă aruncă pe podea. (...) Trec mulţi ani timp în care mă obişnuisem şi psihologul mă întreabă ceva şi mă trezesc că îi răspund în germană. Legăm o conversaţie simplă. Zice că vorbesc ca din Biblie. Îmi zâmbeşte. I-aş zâmbi şi eu înapoi dar nu mai ştiu cum se face...

27 de paşi... atâţia erau afară, în curtea interioară a închisorii unde era scos o dată pe zi după zece ore de aşteptare. 27 de paşi făcea în jurul piscinei, paşi care dau şi numele cărţii lansate la Bistriţa.

În iadul alb din puşcărie, în celula mică, albă şi cu pereţi groşi a visat pentru prima dată că aleargă.

“Mi se pare că alerg până la extenuare în trup pustiu alb şi îngheţat. Visez că târăsc un picior după mine apoi două, că mă dor şoldurile... Mă trezesc de durere. După ani şi ani derulând înapoi filmul, atunci visam ceea ce avea să se petreacă. Aşa arătau visurile mele profetice, având o explicaţie proiectată undeva în viitor”, recunoaşte sportivul.

O nouă viaţă: "Am făcut primii 27 de paşi. 27 de paşi arată că suntem vii"

În urmă cu şapte ani a reuşit să iasă din închisoare, iar afară a primit o nouă şansă la viaţă. Fratele său, Alin Uşeriu, care conducea unul dintre cele mai mari ONG-uri din ţară – Tăşuleasa Social i-a întins o mână de ajutor şi l-a susţinut în proiectele sale. Acum conduc împreună ONG-ul care numără 25.000 de voluntari.

“De dragul libertăţii oamenii sunt în stare să târască prin cele mai abjecte locuri cu putinţă, să sape cu linguriţa tuneluri prin care să se strecoare precum cârtiţele, să se bălăcească bucuroşi în haznaua puşcăriei. Cursa vieţii unui om, e mai spectaculoasă decât orice film, fie el cu Van Damme sau Chuck Norris, poate depăşi în închipuire cel mai năstruşnic scenariu. Ce-ar fi să alergăm, deocamdată, mai departe. Cât? 27 de paşi mai întâi... De ce? Pentru că suntem vii. Doar atât? Pentru că acest lucru, atât de neînsemnat cum e face toţi banii. Ce poate fi mai plin de sens decât să te încalţi, să ieşi pe uşă să începi să fugi încotro vezi cu ochii. Faptul că suntem liberi să facem aşa ceva reprezintă un privilegiu nemaipomenit”, spune Tibi Uşeriu.

Maratonistul va pleca luni spre Polul Nord, de unde lua startul, peste două săptămâni, la cel mai greu maraton de pe planetă, fiind singurul român care va participa la această competiţie. Anul trecut el a alergat 566 de kilometri pe gheaţă, la temperaturi care au ajuns până la – 52 de grade şi a ajuns primul la linia de sosire.

Anul acesta Tibi Uşeriu se întoarce la startul maratonul pentru a-şi apăra titlul de campion vrând să doboare recordul stabilit în 2007 de Mimi Anderson care a parcurs cei 566 de km în 143 de ore şi 25 de minute.

Galerie foto

Tibi Uşeriu, drumul de la infractor la campion

• 

• 

• 

•