#DIZGRAŢIAŢII Scrisoarea unui deţinut către autorităţi: Închisoarea este iadul unde demonii conduc

Încarcerat de mai bine de cinci ani, Bogdan Bujor, un tânăr condamnat pentru că ar fi pus la cale un omor, a redactat o scrisoare deschisă adresată tuturor instituţiilor şi oamenilor interesaţi să afle adevărul despre viaţa din spatele gratiilor şi despre cum sunt trataţi deţinuţii, de fapt.

Urmărește
5924 afișări
Imaginea articolului #DIZGRAŢIAŢII Scrisoarea unui deţinut către autorităţi: Închisoarea este iadul unde demonii conduc

#DIZGRAŢIAŢII Scrisoarea unui deţinut către autorităţi: Închisoarea este iadul unde demonii conduc (Imagine: MARIAN ILIE/MEDIAFAX FOTO)

Sunt condamnat la o pedeapsă de 15 ani de închisoare cu executare, pentru infracţiunea de instigare la omor, deşi nimeni nu a fost rănit şi nimeni nu şi-a pierdut viaţa. Mai mult, «mortul» a fost adus la instanţă cu un mandat de aducere pentru că nu a vrut să se prezinte. Asupra mea şi asupra a doi prieteni s-au găsit arme de foc, iar autorităţile au stabilit că noi am fi pus la cale un asasinat. Singurele dovezi au fost cele trei arme. Dar am fost condamnaţi cu toţii, eu la 15 ani de închisoare, prietenii mei la câte 10 ani de detenţie fiecare, iar logodnica mea la 3 ani cu suspendare”, îşi începe Bogdan scrisoarea.

Tuns scurt, cu faţa acoperită de o barbă îngrijită şi pregătit să povestească oricui e dispus să-l asculte ce se întâmplă în închisorile din România, Bogdan spune că a ajuns de la un tânăr om de afaceri, prosper, în ceea ce el numeşte "iad".

“Nu am fost un sfânt, dar nici nu am luat viaţa cuiva, nici nu am încercat măcar. Mi-am propus să îndrept greşelile pe care le-am făcut în trecut şi să încerc să fac cât mai multe fapte bune, chiar dacă asta înseamnă pentru mine o viaţă de chin la puşcărie cu toate abuzurile posibile din partea sistemului (ANP şi Ministerul de Justiţie). În mod normal, penitenciarele ar trebui să funcţioneze după legea 254/2013, o lege specială pentru exectutarea pedepselor private de libertate. Potrivit legii, toţi cei care au un comportament adecvat, adică fără rapoarte de pedepsire, pot beneficia de o permisie afară din penitenciar (excepţie făcând doar cei din regimul de maximă siguranţă). Pentru cei de la sistemul închis, legea permite o permisie de 24 de ore, dar nu mai mult de 15 zile pe an, deci, în fiecare lună, o zi aş putea pleca acasă, eu fiind încadrat la acest regim închis. Ei bine, de când sunt la penitenciarul Arad eu nu am auzit pe nimeni să plece nici măcar o zi, deşi suntem în jur de 800-1.000 de deţinuţii”, îşi continuă Bogdan povestea.

Cel mai greu îi este să suporte transferul dintr-un penitenciar în altul. Spune că asta înseamnă tortură.

“Venisem de la Bucureşti, din Rahova, înapoi la Arad, pentru că acolo îmi execut pedeapsa. De la Bucureşti până la Arad cred că sunt aproximativ 650 kilometri, pe care noi îi parcurgem în aproximativ 22-24 de ore. Drumul este lung şi condiţiile sunt inumane. Eu, duminică seară pe la ora 21:00 - 22:00, am mâncat ultima oară înainte de cursă, aşteptând să fiu scos din cameră pe la 02:30 dimineaţa. După ce te scoate, te duce alături de alţi 30-40-50, depinde câţi sunt, pot fi şi 70-80 de deţinuţi, în nişte camere numite P.P.D. (punct primire deţinuţi). Acolo sunt înghesuiţi în camere de aproximativ 20-30 m2 câte 25-30-40 de persoane, fumători sau nefumători. Timp de 3 ore te ţin în picioare, într-un fum de îl tai cu cuţitul, în frig sau în caniculă, depinde cum e vremea pe afară. După ce stăm până pe la ora 05:30, ne scoate, ne dezbracă, ne controlează la pielea goală. Apoi, ne scoate afară, unde aşteptăm maşinile aproximativ 20-30 de minute. Şi stăm aşa în ploaie, în ninsoare, în arşiţă, nu contează. După ce ajung şi maşinile la poartă, în funcţie de câţi oameni sunt, ne bagă câte 25-30, pe 20 de locuri. În aproximativ 10-12 m2, cu nişte geamuri mici 20/30 cm cu plasă de fier pe interior şi cu un soi de lipici rămas de la folia ce le acoperea odată. Unele maşini sunt cu geam în tavan sau fără geam deloc, doar cu nişte trape, dintre care majoritatea sunt blocate şi se ridică aproximativ 1 cm şi cam ăsta este tot aerul pe care îl avem «într-o maşină» ca o cutie de conserve. La frig îngheţi, la căldură te topeşti peste 50 de grade Celsius (ne-a arătat un coleg care avea termometru la ceas). Vă daţi seama că nu toţi au loc să se aşeze, unii mai şi fumează, altora li se face rău şi vomită, iar cei mai neinspiraţi (pentru că mănâncă) chiar fac necesităţile pe ei. Orice s-ar întâmpla, maşina nu opreşte, uşa nu se deschide. Nu contează, te baţi, ţi-e rău, faci pe tine, ai probleme cu inima, mori, nu contează, «hoţul trebuie să sufere!»", spune Bogdan, povestind că trec zile bune până ajunge să mănâce ceva.

Bărbatul mărturiseşte că, din aceste motive, foarte puţini deţinuţi sunt dispuşi să reclame condiţiile din penitenciar şi, cu atât mai puţin, să se plângă de angajaţii care comit abuzuri.

“Aceasta este cea mai la îndemână metodă de tortură. Gândiţi-vă că de la Arad te poate trimite la Rahova, la Iaşi, la Aiud, oriunde vor ei şi cu cât faci mai multe astfel de curse cu atât slăbeşti şi te îmbolnăveşti mai rău. Pe lângă faptul că te slăbeşte cursa în sine, în orice puşcărie nouă ajungi trebuie să aştepţi după banii tăi. Legea spune că banii trebuie să ajungă în maximum 5 zile după ce ai ajuns în locul nou de detenţie, dar bineînţeles că legea nu se respectă şi să vă dau un exemplu: poate să te trimită de la Arad la Aiud, la Aiud stai o săptămână, două şi bineînţeles că banii nu au sosit încă. Pe când crezi că banii vor veni, te trimit la Rahova. Din nou stai o săptămână-două, până te trimite înapoi la Aiud, Aiudul înapoi la Rahova. Rahova te poate ţine şi ea la fel o săptămână, două şi te trimit la Arad din nou şi ciclul se poate repeta luni de zile. Teoretic, ai banii în cont, dar practic nu îi vezi şi nu te poţi folosi de ei cu lunile, nici măcar pentru un apel telefonic. Ca familia să ştie de tine, te rogi de unul şi de altul să sune pe cineva de la ei de acasă şi acel cineva din libertate să îţi sune familia că să ştie unde eşti, cum eşti, că mai trăieşti...“, explică tânărul.

Bogdan Bujor povesteşte în scrisoarea sa şi cum sunt trataţi deţinuţii care au diferite probleme de sănătate. Toţi primesc acelaşi tratament, deşi suferă de boli diferite.

“În sistemul penitenciar, totul se rezolvă cu un tador sau o aspirină. Indiferent că te doare capul, inima, ţi-ai rupt piciorul, eşti tăiat sau ai o depresie severă, tratamentul e acelaşi. Mai schimbă cu paracetamol.
Camerele de tranzit de la Aiud mai sunt cunoscute şi cu numele de «camerele morţii», unde într-o suprafaţă de 1,80 m lăţime pe 4 metri lungime şi 3 paturi, o toaletă, câţiva şobolani care te vizitează noaptea pe sub pat. La dentist, teoretic se fac de toate, practic se fac doar extracţii. Aş putea să vă spun şi de faptul că şi dacă vrei să-ţi faci o lucrare dentară în oraş pe banii tăi, nu te lasă. Trebuie să te judeci cu ei până în pânzele albe, deşi legea permite asta fără nicio problemă. O măsea sănătoasă, cu mici probleme care în mod normal s-ar trata şi s-ar salva, va fi extrasă fără milă şi de multe ori fără anestezie. La închisoare cu mici excepţii, doctorii, stomatologii sunt măcelari care nu au nici cea mai vagă idee despre jurământul lui Hipocrate”
, se destăinuie acesta.

Tânărul povesteşte şi un caz de corupţie, întâlnit la penitenciarul Arad, unde directorul unităţii ar fi luat bani de la deţinuţi pentru a le asigura „protecţia”.

“Am întâlnit, de asemenea, un şef la penitenciarul Arad, Doru Belezan, care lua mită de la deţinuţi, de la familiile deţinuţilor, fiind şi condamnat pentru asta. I-au cerut unui băiat 1.000 de euro dacă vrea să-l angajeze la bucătărie. E un loc de muncă unde nu câştigi bani ci doar zile câştig, 7 zile/lună, şi ca un avantaj poţi mânca o mâncare mai bună, fiind acolo pe lângă alimente şi bucătari. Schema era simplă, Doru Belezan îl băga la muncă, cerându-i mamei acestuia suma de 1.000 de euro. Subteranul îi făcea, după un timp, raport cu scopul de a-l scoate de la bucătărie. Ulterior, Belezan a cerut din nou bani familiei deţinutului pentru ca acesta să-şi reia activitatea în bucătărie. Nu a durat mult şi subalternul i-a făcut din nou raport şi l-a scos de la bucătărie. Mama băiatului nu a mai putut plăti, aceştia deveniseră agresivi, cereau tot mai mulţi bani, dacă nu vrea că fiul ei să păţească ceva. Femeia s-a dus la DNA până la urmă şi s-a lăsat cu arestări şi ulterior cu înmormântări, Doru Belezan murind în penitenciarul Timişoara după aproximativ un an de detenţie”, povesteşte tânărul, care mai are de executat încă aproximativ doi ani de închisoare până va putea cere eliberarea condiţionată.

Acesta transmite că drepturile deţinuţilor există doar pe hârtie. În realitate, spune Bogdan, persoanele lipsite de libertate sunt tratate mai rău decât animalele.

Pe hârtie avem drepturi, avem chiar şi un judecător care, chipurile ar trebui să fie imparţial, să fie corect dar realitatea e alta, realitatea e că dacă le faci plângeri celor din sistem sau reclami drepturi încălcate rişti să se întoarcă totul împotriva ta. Condiţiile se îmbunătăţesc, încetul cu încetul, dar mentalitatea şi oamenii din păcate nu. Mâncarea din penitenciar nu poate fi numită mâncare. «Lături» e mai dur, dar mai aproape de adevăr, deoarece la închisoare există doar câteva feluri de mâncare, care sunt gătite şi servite de acum 30 de ani: meniul ar fi următorul: fasole, orez, varză şi cartofi. Pe lângă acest meniu mai este şi mâncarea de sezon, vara dovlecei la prânz şi seara, în fiecare zi, timp de două-trei luni, şi toamna vinete peste vinete cu vinete. Când spun dovlecei nu mă refer la acei dovlecei pane pe care îi mănânci cu drag, ci mă refer la nişte dovleci porceşti de multe ori necurăţaţi bine (cu coajă) şi cu seminţe în interior, la locul lor fără să se deranjeze să le îndepărteze. Iar vinetele sunt un soi de fiertură porcească îngrozitoare, cu acelaşi gust. Cât despre fasole, orez, varză şi cartofi, nu vă gândiţi la o mâncare normală ci la nişte zoaie cu oase, deoarece carnea niciodată nu ajunge în farfuria deţinuţilor, ci doar bucăţi infime prinse de pe tot felul de oase. La magazinele din închisori se pune adaos comercial de 300%, dar în anumite închisori, cum e Rahova, se practică şi adaosuri de până la 700% la unele alimente”, mai scrie tânărul.

La finalul scrisorii, Bogdan Bujor propune şi câteva soluţii prin care condiţiile de detenţie ar putea fi îmbunătăţite şi care ar scuti astfel şi statul de condamnări la CEDO.

“Cursele îngrozitoare de care v-am povestit ar putea fi înlocuite de o simplă videoconferinţă. De ce să plimbi sute de deţinuţi prin toată ţară pentru diverse instanţe, contestaţii zi de zi pe banii statului când ai putea pur şi simplu să-i audiezi prin video-conferinţă? Aparatura există, este instalată în toate instanţele din ţară. De asemenea, există şi legea, deci, de ce nu se face?”, propune bărbatul.

Bogdan Bujor spune că nu îi mai rămâne decât speranţa că, în perioada pe care o mai are de petrecut în detenţie, nu va fi strivit de sistemul care nu este menit să transforme infractorii în oameni, ci doar să distrugă orice urmă de umanitate.

“Aici, în închisoare, este iadul unde demonii conduc şi se hrănesc cu suferinţa provocată altora. Voi încheia cu speranţa că există speranţă şi că luminiţa de la capătul tunelului nu e un marfar gata să ne strivească”, îşi încheie Bogdan scrisoarea.

În anul 2016, România a avut de plătit nu mai puţin de 1,6 milioane euro în urma proceselor pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Deţinuţii au reclamat în toate cazurile lipsa spaţiilor, a igienei, lipsa apei calde şi prezenţa şobolanilor în celule.

Condamnările la CEDO au crescut în fiecare an, ajungând de la 32 în 2013, la de 10 ori mai mult în 2016, potrivit datelor făcute publice de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici