DN 1 blocat, după ce un TIR şi o basculantă s-au ciocnit pe centura de vest a Ploieştiului

Publicat: 13 07. 2011, 15:19
Actualizat: 13 07. 2012, 05:31

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, sensul de mers Bucureşti – Braşov al drumului naţional 1 este complet blocat, miercuri după-amiază, pe centura de vest a municipiului Ploieşti, din cauza unui accident în care au fost implicate două autovehicule de mare tonaj, respectiv un TIR şi o basculantă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cele două benzi ale sensului de mers Braşov – Bucureşti sunt libere, însă circulaţia rutieră nu poate fi deviată pe acest sens de mers întrucât pe centura de vest a Ploieştiului sensurile de mers sunt despărţite prin parapeţi.

În aceste condiţii, maşinile sunt redirecţionate fie prin Ploieşti, fie pe drumul naţional 1 A.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Marina Dinu, a afirmat că, în urma impactului dintre cele două maşini, şoferul uneia dintre ele a rămas încarcerat în cabină, la ora transmiterii acestei ştiri echipajele de descarcerare intervenind pentru scoaterea lui din maşină.

Marina Dinu a precizat că niciuna dintre maşinile de mare tonaj implicate în accident nu avea încărcătură.