Tir-urile neechipate cu anvelope de iarnă care au încercat să traverseze Vârful Calonda s-au oprit în pantă şi au blocat circulaţia rutieră între Odorheiu Secuiesc şi Corund, cozile de autovehicule întinzându-se pe o distanţă de aproximativ un kilometru şi jumătate.
Traficul a fost reluat după aproximativ patru ore, după ce drumarii au reuşit să tracteze camioanele la marginea drumului.
Şeful Secţiei Drumuri Naţionale Harghita, Cătălin Romanescu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că la ora transmiterii acestei ştiri pe drumurile naţionale care traversează zonele înalte ale judeţului, în pasuri şi trecători, se circulă în condiţii de iarnă, pe carosabil acoperit cu până la doi centimetri de zăpadă, utilajele de deszăpezire patrulând pe arterele rutiere principale şi acţionând pentru curăţarea zăpezii.
„Se circulă pe carosabil acoperit cu un centimetru de zăpadă pe DN 13 A, în zona Odorheiu Secuiesc – Corund şi pe DN 11 B Cozmeni – Târgu Secuiesc şi pe DN 12 A între Făgeţel şi Lunca de Jos. Pe DN 12 A Gheorgheni – Lacu Roşu carosabilul este acoperit cu 1-2 centimetri de zăpadă frământată tratată cu antiderapant. Utilajele de deszăpezire intervin încă de sâmbătă seară”, a adăugat Cătălin Romanescu.