DN 2N, închis în judeţul Vrancea din cauza zăpezii

Publicat: 15 12. 2009, 15:19
Actualizat: 06 11. 2012, 17:00

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea, subinspectorul Cătălina Olteanu, a declarat că pe sectorul de drum Dumitreşti-Jitia stratul de zăpadă are o grosime de 30 de centimetri şi ninge în continuare.

Probleme sunt şi pe drumul european E 85, în zona localităţii vrâncene Bizigheşti, unde se circulă pe o singură bandă, pe o distanţă de câteva sute de metri, ca urmare unui accident rutier care s-a produs în jurul prânzului. În accident au fost implicate un tir de marfă înmatriculat în Suceava şi o autoutilitară, o persoană fiind grav rănită.

Poliţiştii spun că până la această oră pe drumurile din Vrancea au fost înregistrate şase accidente, între care unul grav şi mai multe tamponări uşoare, toate având drept cauză neadaptarea vitezei la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă.