Prima pagină » Social » DN 7, blocat spre Valea Oltului din cauza unui ambuteiaj în trafic

DN 7, blocat spre Valea Oltului din cauza unui ambuteiaj în trafic

Drumul Naţional 7, între judeţele Sibiu şi Vâlcea, este blocat, luni seara, în urma unui ambuteiaj în care au fost implicate 3 TIR-uri, nefiind înregistrate victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.
DN 7, blocat spre Valea Oltului din cauza unui ambuteiaj în trafic

Potrivit primelor informaţii primite din partea purtătorului de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, ambuteiajul a avut loc în zona localităţii Veştem din judeţul Sibiu, pe sensul Sibiu – Vâlcea.

„Traficul pe DN 7, între zona Postcontrol Veştem şi Tălmaciu, este blocat complet din cauza unui ambuteiaj în care au fost implicate trei TIR-uri. Poliţiştii sunt la faţa locului pentru a stabili cauzele producerii evenimentului rutier”, a declarat luni seara, Elena Welter.

Din primele cercetări realizate de poliţiştii rutieri, se pare că un TIR a rămas fără frâne la coborârea pantei şi, pentru a nu lovi TIR-ul din faţă – în partea din dreapta sa fiind imobile – a tras stânga de volan şi s-a oprit între TIR-ul pe care îl depăşea şi cel care venea din sens opus.