- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DNA: 69 de ofiţeri, poliţişti şi vameşi de la Moraviţa, Foeni şi Deta, trimişi în judecată - 2
Procurorii DNA au trimis în judecată 69 de ofiţeri, agenţi de poliţie de frontieră şi vameşi, din care 38 în arest preventiv, de la PTF Moraviţa şi Foeni şi Sectorul PF Deta, acuzaţi de mită de peste 82.000 de euro pentru înlesnirea traficului de ţigări din Serbia în valoare de 3,3 milioane de euro.
Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe agenţîii de poliţie de frontieră Ciprian Ionuţ Porav, Francisc Ticaciu şi Marian Mihai Dicu, arestaţi preventiv, acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită şi complicitate la contrabandă, potrivit unui comunicat transmis, joi, de DNA.
Pentru aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită şi contrabandă vor mai fi judecaţi lucrătorii vamali Aurel - Ioan Selegean, Sorin Daniel Avram, Sorin Horea Chirculescu, Florin Dărăbuţ, Florin Sever Dobîndă, Petru Tarcea, Olimpiu Jurcuţiu, Adrian Claudiu Uiuiu, Teodor Badău, Ştefan Milan Gubic, toţi în arest preventiv ţşi agenţii de poliţie de frontieră Dorin Adrian Verdeţ, Valentin Ionescu, de asemenea, arestaţi, precum şi Ioan Ţăran, agent la Poliţia Rutieră Deta din cadrul IPJ Timiş, în stare de arest preventiv.
Procurorii DNA i-au mai trimis în judecată pe ofiţerii de poliţie de frontieră Valerian Dragomir, Cătălin Teodor Tănase, Adrian Mocanu, Ştefan Marc, Radu Cătălin Felecan, în stare de arest şi pe Viorel Lilian Matei.
Vor mai fi judecaţi agenţii de poliţie de frontieră Ovidiu Marian Bărbosu, Costinel Chiosa, Darius Apostol, în arest preventiv, Cornel Florin Budriş, Stoian Petcov, Marian Lucian Degan, Gabriel Bebe Haşu, Victor Sebastian Ivanovici, Nicolae Surulescu, Dănuţ Antoni, Ioan Bârjovanu, Vasile Tănase, Marin Ivana, Petrişor Bogdan Bănuţ, Titus Valentin Muntean, Iulian Colf, Ilie Alexoaei, Florentin Claudiu Ardelean, Valentin Sorin Biliuz, Vasile Cojocaru, Răzvan Marincu, Ion Caramatrac, toţi în arest preventiv.
Instanţa îi va mai judeca şi pe lucrătorii vamali Cristian Grigore Braga, Gheorghe Verdeţ, pentru aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită şi complicitate la contrabandă.
Pentru aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită au fost trimişi în judecată şi ofiţerul de poliţie de frontieră Ioan Cornel Popa şi agenţii de poliţie de frontieră Răzvan Dumitru Mitroi, Andrei Ţăpîrdea şi vameşii Lucian MItroi, Andrei Kurila, Elena Micşa, Ghiţă Cristian Burdan şi Marius Marta, arestaţi preventiv.
Ofiţerul de poliţie de frontieră Dan Florin Pănescu este acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită, contrabandă şi complicitate la această infracţiune, iar agentul de poliţie de frontieră Ioan Marian Darie de luare de mită.
Lucian Cotora, persoană implicată în traficul cu ţigări, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru aderare la un grup infracţional organizat, dare de mită şi două infracţiuni de contrabandă, în timp ce Sava Dan şi SInisa Petkovic, de asemenea implicaţi în traficul cu ţigări, sunt acuzaţi de aderare la un grup infracţional organizat, dare de mită şi contrabandă.
Lucrătorii vamali Dorin LIviy Novac, Ana Cumpănăşoiu, Petru Augustinov şi Ioan Prisecaru sunt acuzaţi de aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită şi contrabandă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au stabilit că în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, la nivelul Punctelor de Trecere a Frontierei (PTF) Moraviţa şi Foeni din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Timiş a existat un grup infracţional organizat care a acţionat în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă pentru a obţine beneficii materiale din activitatea de trafic ilegal cu ţigări provenite din Serbia.
În structura grupului infracţional organizat au fost cooptaţi lucrători vamali şi poliţişti de frontieră de la PTF Moraviţa şi Foeni care efectuau serviciul în aceeaşi tură şi din componenţa echipajelor mobile ale vămii şi Poliţiei de Frontieră, poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta (SPF), poliţişti din echipajele poliţiei rutiere şi din cadrul posturilor de poliţie comunale de pe traseul PTF Moraviţa şi Timişoara cât şi anumite persoane implicate în activităţi ilegale de trafic cu ţigări.
"Funcţionarii publici şi ceilalţi membri ai grupului au încălcat legea penală cu o frecvenţă aproape zilnică, activitatea infracţională fiind extinsă la nivelul fiecăreia dintre turele care făceau de serviciu în acest punct de trecere a frontierei. Alegerea momentului favorabil şi declanşarea activităţilor infracţionale se făcea numai după ce şeful de tură al vameşilor şi şeful de tură al poliţiştilor de frontieră primeau confirmarea de la şefii posturilor de poliţie comunale şi de la poliţişti din echipajele poliţiei rutiere că întreaga zonă este supravegheată de către aceştia şi că nu sunt prezente persoane care le-ar putea împiedica activitatea sau instituţii ale statului nu efectuează controale. În consecinţă, în timpul derulării traficului cu ţigări, respectivul segment de teritoriu era pe deplin sub stăpânirea grupului infracţional organizat, fiind practic scos de sub autoritatea statului", se arată în comunicatul transmis de DNA.
Reprezentanţii instituţiilor statului deveneau parteneri ai traficanţilor de ţigări doar în condiţiile în care, pentru a introduce ilegal în România ţigări depozitate în autoturisme şi disimulate în diverse spaţii din acestea, primeau de la traficanţi 50 de euro pentru fiecare bax de ţigări. În timp ce vameşul efectua un control superficial şi formal al autoturismului, urmărind ca gesturile sale să fie înregistrate de camerele de luat vederi amplasate în perimetrul punctului de trecere a frontierei, mita destinată coruperii vameşilor şi poliţiştilor de frontieră era remisă, în majoritatea situaţiilor, în toneta vameşilor de pe sensul de intrare în ţară. În continuare, conspirativitatea deplasării traficanţilor era asigurată de echipajele mobile ale vameşilor şi poliţiştilor de frontieră care se asigurau că nu există în zonă filtre de control.
De regulă, sumele de bani astfel colectate erau împărţite în mod egal între şefii de tură ai vameşilor şi poliţiştilor urmând a fi distribuiţi subordonaţilor în funcţie de contribuţia fiecăruia la activitatea infracţională. În acest mod, pentru a nu constata infracţiuni sau contravenţii, practic pentru a nu efectua niciun fel de control de frontieră, funcţionarii publici primeau la Moraviţa sume de bani de ordinul miilor de euro pe tură iar la Deta sume de bani de ordinul sutelor de euro pe tură.
Poliţiştii din cadrul altor structuri decât Poliţia de Frontieră, care supravegheau zona pentru a preveni eventualele surprinderi în flagrant, primeau sume cuprinse între 150 şi 300 de euro pentru fiecare tură. De asemenea, o parte din banii colectaţi erau folosiţi şi pentru achitarea produselor alimentare consumate zilnic de către funcţionarii din tura respectivă.
Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a 48 de case şi apartamente, 9 terenuri, 16 autoturisme şi mai multe conturi bancare.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI – Direcţia Generală Anticorupţie, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei de Române şi Jandarmeria Română.
Dosarul a fost trimis instanţei Curţii de Apel Timişoara.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Războiul din Ucraina, ziua 1009. Explozii auzite joi dimineaţa în Odesa şi Kropyvnytskyi / SUA îndeamnă Ucraina să reducă vârsta de recrutare la 18 ani pe fondul lipsei de trupe
-
Elon Musk a făcut publice numele angajaţilor guvernamentali pe care vrea să îi concedieze
-
Ambasadorul Ucrainei la ONU spune că Phenianul a trimis deja peste 20.000 de containere cu arme către Rusia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO