Pe 23 noiembrie 2023, procurorii DNA arată că omul de afaceri Cătălin Hideg – care a depus denunţul la DNA – ar fi făcut o primă plată de 20.000 de euro către societatea de avocatură a lui Doru Trăilă.
După 4 zile, pe 27 noiembrie 2023, şi firma lui Cătălin Hideg – Sanimed Internaţional Impex – face o plată de 200.000 de lei către societatea de avocatură a lui Doru Trăilă.
În aceeaşi perioadă, pe de altă parte, societatea lui Trăilă mai face încasări de 44.000 de lei de la alte societăţi.
După încasările de la Hideg, societatea de avocatură a lui Doru Trăilă face o serie de plăţi:
(firma controlată de generalul (r.) Dumitru Dumbravă)
Pe 18 ianuarie 2024, societatea lui Hideg mai face o plată de 238.000 de lei către firma de avocatură a lui Trăilă, în aceeaşi perioadă Trăilă având şi alte încasări de 47.293 lei de la alte societăţi.
Situaţia se repetă. După încasări, societatea lui Trăilă face mai departe plăţi:
(firma controlată de generalul (r.) Dumitru Dumbravă)
„Din analiza tranzacţiilor efectuate prin contul de lei de către SCP „Doru Trăilă şi Asociaţii”, s-a stabilit că, în perioada 2022 – 2024, au fost efectuate încasări repetate de la anumite grupuri de firme”, arată procurorii DNA, care constată că cea mai mare parte a redirecţionărilor de bani se duce spre firma lui Dumbravă.
La rândul său, după ce primea sumele de la societatea de avocatură a lui Doru Trăilă, firma lui Dumbravă făcea plăţi către:
„Din analiza tranzacţiilor efectuate de către Wise Line Consulting SRL rezultă că după efectuarea încasărilor de la SCP „Doru Trăilă şi Asociaţii, efectuează la rândul său plăţi către alte societăţi de consultanţă, printre care Strategic Sys S.R.L., Cocoandconsulting SRL, Interdiligence SRL”.
„Caracterul repetitiv al plăţilor efectuate creează o suspiciune plauzibilă în sensul că SCP „Doru Trăilă şi Asociaţii” reprezintă doar un vehicul pentru transferul sumelor de bani către societăţile de consultanţă, concluzie întărită şi de faptul că, deşi sunt încheiate contractate servicii de asistenţă juridică, ponderea serviciilor de asistenţă din costul total achitat de beneficiarul acestora, raportat la serviciile de consultanţă contractate, este redusă”, arată DNA.
DNA a analizat şi tranzacţiile pe fiecare firmă.
Firma de consultanţă din 2018 a lui Dumitru Dumbravă – Wise Line Consulting – n-a avut niciun salariat, în 2023 – cifra de afaceri i-a crescut la 6,2 milioane de lei iar profitul net la 3,4 milioane de lei.
Rulajele din perioada 2022-2024 arată că firma lui Dumbravă a încasat de la societatea de avocatură a lui Trăilă suma de 5,4 milioane de lei în ultimii 3 ani.
Firma de consultanţă din 2020 a lui Florian Coldea şi Dumitru Cocoru – Strategic Sys – a avut între 1 şi 2 salariaţi – iar din 2020 până în 2024 – cifra de afaceri a sărit de la peste 600.000 de lei la 6,1 milioane de lei. La fel şi profitul net: de la 573.775 de lei la 4,8 milioane de lei.
Rulajele de pe firmă din perioada 2022-2024 arată că firma lui Coldea şi Cocoru a încasat de la firma lui Dumbravă – suma totală de 1,241.726,47 lei prin 19 transferuri.
Ca să stabilească legătura dintre sumele de bani plătite de Hideg către Doru Trăilă şi plăţile ulterioare făcute de firma lui Hideg către firma lui Dumbravă şi plăţile lui Dumbravă făcute către firma lui Coldea/ Cocoru, procurorii au analizat contractele de consultanţă, actele adiţionale ale acestora, facturile şi documentele justificative.
Astfel, au descoperit că respectivele contracte cadru aveau „un obiect general, în care nu sunt prevăzute elemente care să permită cuantificarea serviciilor prestate şi determinarea valorii facturilor”. De altfel, contrar clauzelor contractuale, care impuneau ca pentru serviciile de consultanţă între SCP „Doru Trăilă şi Asociaţii” şi SC Wise Line Consulting SRL să se încheie acte adiţionale prin care să se stabilească obiectul prestaţiilor şi preţul acestora, astfel de acte adiţionale nu au fost identificate decât în cazul anumitor entităţi: SC Elsid SA, Soceram SA, OTP Bank.
Elsid este o firmă din zona energiei iar Soceram este o firmă din zona construcţiilor.
Soceram SA este controlată de omul de afaceri Mihai Anastasescu.
Elsid este una din companiile deţinute de milionarul Mihai Tufan, condamnat pentru tentativă de omor asupra unei angajate, directoare la societatea sa.
Mihai Tufan a fost liberat condiţionat pe 20 octombrie 2022, după nici doi ani de închisoare printr-o decizie a Tribunalului Prahova. Mihai Tufan a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare din care a executat un an şi nouă luni.
În cazul Hideg, procurorii DNA apreciază că viramentele făcute pe 28 noiembrie 2023 şi 19 ianuarie 2024 între firmele lui Dumbravă – Coldea/ Cocoru – reprezintă plăţi parţiale din suma de 600.000 de euro care făcea obiectul contractului de asistenţă cu Sanimed, firma lui Hideg.
Următoarea zi, pe 29 noiembrie 2023, firma lui Coldea/ Cocoru – Strategic Sys – emite către firma lui Dumbravă – o factură de 87.279 lei, ca servicii de consultanţă potrivit contract, iar pe 30 ianuarie 2024 – o altă factură de 8765 lei – servicii de consultanţă, potrivit contract.
„Rapoartele din spatele acestor facturi sunt rapoarte generale, ce nu se circumscriu obiectului contractelor şi actelor adiţionale la acestea, fapt ce denotă că încasările efectuate de la SC Wise Line Consulting SRL reprezintă plăţi parţiale din suma de 600.000 de euro ce face obiectul contractului de asistenţă juridică cu SC Sanimed Impex Internaţional SRL şi care în fapt este obiectul infracţiunii de corupţie”, arată DNA.
Procurorii au mers pe urma banilor. Astfel:
„Putem concluziona că pentru a disimula natura şi provenienţa sumelor de bani ce au fost achitate de Hideg Robertino – Cătălin „echipei” din care face parte şi numitul Dumbravă Dumitru, SC Wise Line Consulting SRL a încheiat cu SCP „Doru Trăilă şi Asociaţii” contracte de consultanţă şi acte adiţionale la acestea în baza cărora a emis facturi fiscale şi a încasat la data de 28.11.2023 suma de 238.000 lei, iar la data de 19.01.2024 suma de 119.000 lei, ascunzând astfel folosul pretins şi sumele încasate de numitul Dumbravă Dumitru din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă”, arată procurorii.
În acelaşi context, firma lui Coldea/ Cocoru a încheiat cu firma lui Dumbravă contracte de consultanţă şi acte adiţionale la acestea în baza cărora a emis facturi fiscale şi a încasat la data de 04.12.2023 suma de 87.279,81 lei, iar la data de 05.02.2024 suma de 8.765,31 lei, ascunzând astfel folosul pretins şi sumele încasate de Coldea Florian din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, crede DNA.
Analizele financiare ale DNA arată că firma lui Dumbravă a repartizat dividende în cuantum de 2.500.000 de lei (500.000 de euro) aferente anului 2023. Iar tot pentru anul 2023, firma lui Coldea/ Cocoru a repartizat dividende de 2.197.124,02 lei (439.000 de euro).