- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (13.09.2017, 14:30)
- Andreea Traicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DNA a sesizat Inspecţia Judiciară după declaraţiile fostului colonel SRI Daniel Dragomir: Afirmaţiile sunt calomnioase şi denigratoare
DNA anunţă că a sesizat Inspecţia Judiciară privind declaraţiile fostului colonel SRI Daniel Dragomir, potrivit cărora ofiţerii serviciului făceau rechizitoriile parchetului anticorupţie. DNA susţine că afirmaţiile sunt calomnioase şi denigratoare, aducând atingere independenţei sistemului judiciar.
Urmărește
810 afișări
DNA a sesizat Inspecţia Judiciară după declaraţiile lui fostului colonel SRI Daniel Dragomir: Afirmaţiile sunt calomnioase şi denigratoare
În cererea de efectuare a unor verificări, transmisă de conducerea DNA către Inspecţia Judiciară, procurorii susţin că "Daniel Dragomir a lăsat să se înţeleagă faptul că rechizitoriile Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu se sprijină pe probaţiunea instrumentată de procurori în baza dispoziţiilor procesual penale, ci că ar fi întocmite de angajaţii unei alte instituţii, respectiv SRI, iar rolul procurorilor DNA s-ar rezuma la semnarea şi trimiterea la instanţă a rechizitoriilor".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
De asemenea, DNA susţine că declaraţiile "au un impact major asupra opiniei publice, fiind de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar."
"Afirmaţiile sunt calomnioase şi denigratoare, sunt făcute de o persoană care în prezent este inculpată, judecată în apel de către Curtea de Apel Bucureşti, au potenţial de a submina autoritatea judecătorească şi de a pune în discuţie deontologia profesională a magistraţilor. Afirmaţiile creează dubii greu de înlăturat cu privire la independenţa magistraţilor, acreditând ideea că activitatea procurorilor implicaţi în înfăptuirea procesului judiciar se desfăşoară cu încălcarea principiului consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, conform căruia procesul penal se desfăşoară conform dispoziţiilor prevăzute de lege", mai precizează parchetul.
Daniel Dragomir, fost şef în cadrul SRI, a declarat, într-un interviu televizat, că SRI se ocupa de rechizitorii şi asigura un "culoar" pentru obţinerea condamnării. Dragomir acuză că printre magistraţi se află şi acoperiţi.
"Ofiţerii SRI făceau rechizitoriile, iar bravii procurori DNA le luau, le contrasemnau şi le trimiteau în instanţă, în speranţa că onor câmpul tactic se va ocupa în continuare pentru a asigura culoarele necesare pentru asigurarea condamnării", a declarat Daniel Dragomir, într-un interviu pentru România Tv.
Fostul angajat SRI a confirmat că Serviciul se ocupa şi de completele de judecată.
"Se trimiteau bileţele, prin mesageri anume desemnaţi către judecători anume desemnaţi. Erau relaţii personale între judecători şi ofiţeri care erau implicaţi în câmpul tactic, relaţii dezvoltate în timp, spre exemplu generalul Dumbravă sprijinea judecătorii să ajungă în poziţii. Al doilea caz, pe bază de şantaj, cum ar fi fost arhiva SIPA şi în al treilea rând al ofiţerilor acoperiţi în Justiţie. Când vorbim de ofiţeri acoperiţi între procurori şi judecători se încalcă grav Constituţia", a mai spus Dragomir.
"Odată cu plecarea lui Florian Coldea s-a pus batista e ţambal. E nevoie de o evaluare internă pentru a verifica persoane. Deasupra tuturor chestiuniilor se află Constituţia şi ea a fost călcată în picioare de unii ofiţeri, de unii generali. Este datoria Serviciului să caute şi să găsească cum s-au întâmplat lucrurile ca să nu se poată repeta", a declarat Daniel Dragomir.
Daniel Dragomir a plecat din SRI în anul 2013, susţinând că gestul său de a demisiona a fost un act de onoare, deoarece viziunea sa şi ceea ce se întâmpla în Serviciul Român de Informaţii nu mai coincideau.
Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, este cercetat în dosarul Black Cube, în care mai multe persoane au fost acuzate de încercări de intimidare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Fost şef în cadrul Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, Daniel Dragomir a fost arestat preventiv, la începutul anului, în acest dosar, existând suspiciuni că acesta ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informaţii despre Laura Codruţa Kovesi şi angajaţii firmei BlackCube, cei care ar fi avut misiunea de a o spiona şi intimida. Daniel Dragomir a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, cauza în care a fost condamnat de prima instanţă, în decembrie 2016, la un an de închisoare cu suspendare.
Citeşte şi: Parlamentul, reunit pentru desemnarea noului preşedinte la Comisia SRI şi înfiinţarea comisiei ANRE
Citeşte şi: Liviu Dragnea nu exclude demiterea şefei DNA, după dezvăluirile făcute de un fost colonel SRI: "Probabil doamna Kovesi va avea un punct de vedere"
Citeşte şi: Fost colonel SRI: Firmele acoperite, un sistem pervertit pentru o clică. Alte firme ajung pe "culoar"
Citeşte şi: Fost colonel SRI: Sunt acoperiţi în lumea politică. Cer să se facă o comisie parlamentară
Citeşte şi: Dezvăluirile unui fost colonel SRI: Oameni politici, de afaceri şi jurnalişti, INTERCEPTAŢI timp de 5 ani pentru fapte conexe terorismului/ Dragnea: Comisia SRI să verifice | DOCUMENT
Citeşte şi: Fost angajat SRI, despre acoperiţii din presă: Unii primeau mailuri cu rechizitorii şi un ordin clar/ SRI făcea rechizitorii şi alegea complete. Erau şi acoperiţi în Justiţie/ Cine este Daniel Dragomir, AUTORUL acestor dezvăluiri
Citește pe alephnews.ro: Autoritățile franceze au salvat de Crăciun peste 100 de persoane care încercau să traverseze spre Marea Britanie
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Liviu Dragnea nu exclude audierea şefei DNA, după dezvăluirile făcute de un fost colonel SRI: "Probabil doamna Kovesi va avea un punct de vedere"
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Vreţi să trăiţi mai mult? 6 sfaturi esenţiale de la un specialist care spune că şi-a „întinerit” vârsta cu 20 de ani
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe