DNA: Bunea, Teodorescu, Bărac şi Niculae, acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice
Direcţia Naţională Anticorupţie informează că liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac de la INTERAGRO, precum şi Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.
DNA: Bunea, Teodorescu, Bărac şi Niculae, acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
În 11 mai 2011, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de următoarele persoane:
-
Gheorghe Bunea Stancu - preşedinte al Organizaţiei Judeţene Brăila a Partidului Social Democrat (PSD), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000 şi anume folosirea influenţei şi autorităţii ce derivă din funcţia de conducere într-un partid, în scopul de a obţine pentru altul bani sau foloase necuvenit;
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
-
-
Gheorghe Teodorescu - acţionar al SC INSOMAR SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată;
-
Viorel Bărac - director al SC INTERAGRO SA în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată;
-
Ioan Niculae - acţionar principal al grupului INTERAGRO SA, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată
Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
În cursul lunii noiembrie 2009, învinuitul Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea funcţiei de preşedinte la Organizaţiei Judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor privind finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la învinuitul Niculae Ioan, acţionar principal al grupului INTERAGRO SA, pentru a fi folosită în cadrul campaniei electorale de la sfârşitul anului 2009.
În schimbul banilor, Ioan Niculae urmărea influenţarea factorului decizional în vederea numirii unor persoane agreate de el la conducerea Ministerului Economiei şi Comerţului şi la societăţile naţionale TRANSGAZ şi ROMGAZ. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, din cei 1.000.000 euro, s-a plătit efectiv suma de 641.730 lei, aprox 150.000 euro, folosindu-se ca paravan un contract încheiat între INTERAGRO SA (societate controlată de Ioan Niculae) şi SC INSOMAR SRL. Acest contract a fost încheiat pentru servicii fictive, oferind o acoperire aparent legală, realei destinaţii a sumelor de bani. În această operaţiune fictivă au fost implicaţi şi învinuiţii Teodorescu Gheorghe şi Bărac Viorel - informează DNA, într-un comunicat remis vineri în urma unei solicitări MEDIAFAX.
Învinuiţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în cursul lunii mai 2011, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, punându-li-se la dispoziţie câte o copie a rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmite de procurori. Dosarul se află în fază de finalizare.
DNA precizează că Mircea Geoană (care a candidat în 2009 pentru funcţia de şef al statului) nu are calitate de învinuit în acest dosar.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO