DNA cere închisoare cu executare pentru Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână. Instanţa amână pronunţarea

Procurorii au cerut, vineri, la Tribunalul Constanţa, condamnarea la închisoare cu executare a lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, în cazul primului "orientată spre maxim", precum şi restituirea a 250.000 de euro de către Mircea Băsescu, instanţa amânând pronunţarea pentru 21 decembrie.

Urmărește
2913 afișări
Imaginea articolului DNA cere închisoare cu executare pentru Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână. Instanţa amână pronunţarea

Mircea Basescu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

La Tribunalul Constanţa a avut loc, vineri, ultimul termen pe fond în dosarul în care Mircea Băsescu este judecat pentru trafic de influienţă, iar Marian Căpăţână pentru complicitate la trafic de influenţă.

Procurorul DNA a spus, în faţa instanţei, că Marian Căpăţână a recunoscut fapta, spunând însă că a oprit doar 100.000 de euro şi că restul banilor i-au fost daţi lui Mircea Băsescu.

Procurorul mai susţine că în urma unei înregistrări aflate la dosar Mircea Băsescu recunoaşte că a primit 250.000 de euro. De asemenea, procurorul a spus că restul banilor, adică 350.000 de euro, au rămas la Marian Căpăţână, acuzarea cerând instanţei ca aceste sume să fie confiscate.

Totodată, procurorul DNA a apreciat că apărarea lui Mircea Băsescu este neverosimilă, fiind infirmată de toate probele administrate la dosar, motiv pentru care a cerut condamnarea la închisoare cu executare atât pentru Mircea Băsescu, în cazul acestuia "" orientată spre maximul prevăzut de lege", dar şi pentru Marian Căpăţână, solicitând aplicarea unor pedepse care să reflecteze gravitatea faptelor.

La rândul său, avocatul lui Mircea Băsescu, Florin Şurghie, a solicitat achitarea clientului său, precizând că nu există dovezi în legătură cu săvârşirea faptei.

Avocatul a menţionat că singura probă a Parchetului împotriva lui Mircea Băsescu ar fi o înregistrare a lui Florin Anghel din care ar rezulta că Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro, menţionând însă că această înregistrare nu se coroborează cu declaraţiile date de Florin Anghel că banii oferiţi lui Mircea Băsescu au fost în două tranşe, una de 250.000 de euro, cealaltă de 350.000 de euro.

Florin Şurghie a afirmat că există probe că Marian Căpăţână a luat suma de 600.000 de euro de la familia Anghel, el oferind două declaraţii contradictorii în acest sens, prima dată în cursul urmăririi penale, când a spus că banii au fost folosiţi la societatea Aversa, şi a doua în timpul procesului, când a afirmat că banii i-au fost daţi lui Mircea Băsescu.

De asemenea, avocatul susţine că acea înregistrare nu se coroborează cu alte probe, şi nici cu declaraţiile date de Marian Căpăţână şi Mircea Băsescu, el spunând că nu există probă cu Mircea Băsescu potrivit căreia ar fi promis că va interveni în favoarea lui Sandu Anghel şi că nu există dovezi în legătură cu săvârşirea faptei.

Avocatul susţine că Mircea Băsescu le-ar fi spus membrilor familiei Anghel, atunci când aceştia au venit în repetate rânduri la el, că nu-i poate ajuta, iar atunci ei ar fi mers la Marian Căpăţână.

Apărătorul lui Mircea Băsescu a cerut achitarea clientului său, dar în cazul în care instanţa decide condamnarea acestuia să aplice suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere.

"S-a comportat corect cu organele judiciare, a executat şapte luni în arest preventiv, sunt suficiente cele şapte luni de arest preventiv pentru a înţelege scopul pedepsei şi a se abţine să mai săvârşească infracţiuni. (...) Dacă îl condamnaţi v-aş ruga să aplicaţi suspendarea pedepsei, sub supraveghere", a mai spus avocatul.

Apărătoarea lui Marian Căpăţână, Nineta Anghelina, a trecut în revistă mai multe înregistrări ale unor convorbiri telefonice între membrii familiei Anghel şi Mircea Băsescu, din care ar rezulta că acesta le-a promis în mai multe rânduri că va interveni pentru obţinerea unei sentinţe favorabile pentru Sandu Anghel.

Avocata susţine că există numeroase probe care arată că iniţiativa solicitării banilor familiei Anghel i-a aparţinut lui Mircea Băsescu, iar acesta le-ar fi spus că ţine legătura cu Marian Căpăţână în această problemă.

"Să ţineţi seama de contribuţia lui Marian Căpăţână. În toată această activitate, la solicitarea lui Mircea Băsescu, el i-a invitat pe membrii familiei Anghel să vină la Constanţa şi să vorbească cu acesta, el neparticipând la discuţii. Căpăţână a acceptat rugămintea lui Mircea Băsescu de a verifica banii primiţi de la familia Anghel, iar apoi să-i înmâneze acestuia", a declarat avocata lui Marian Căpăţână.

Ea a mai spus că Mircea Băsescu i-a oferit lui Căpăţână câte 50.000 de euro la predarea celor două tranşe de bani, dar că el a restituit această sumă familiei Anghel, sfătuindu-l şi pe Băsescu să facă la fel.

Apărătoarea lui Marian Căpăţână a cerut instanţei condamnarea la o pedeapsă cu suspendare sau la o pedeapsă orientată către limita minimă prevăzută de lege, precizând că acesta nu are antecedente penale şi că are un copil minor în întreţinere.

În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Mircea Băsescu a spus că este de acord cu concluziile avocatului său şi că este nevinovat.

El spune că nu putea să influenţeze magistraţii din cadrul instanţelor unde a fost judecat Sandu Anghel deoarece nu cunoştea pe nimeni şi că a transmis un e-mail procurorului general de la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, şi a avut întâlnire cu şeful IPJ Constanţa din acea perioadă, în care amintea presiunile la care era supus de către rudele lui Sandu Anghel. precizând că astfel vrea "să fie pus la adăpost".

Băsescu a mai spus că nu a primit bani de la familia Anghel şi că doar i-a sfătuit să respecte legea.

Marian Căpăţână a declarat încă o dată în faţa instanţei că şi-a recunoscut fapta, şi anume că a primit doar suma de 100.000 de euro, şi nu 350.000 de euro, aşa cum susţin procurorii.

Căpăţână a spus că scopul lui Mircea Băsescu a fost ca toată vina să cadă asupra sa, sfătuindu-l pe acesta să înapoieze banii familiei Anghel.

""Să le dai banii la ţigani, că de ţigani nu scapi toată viaţa", a mai spus Căpăţână în finalul intervenţiei sale în faţa instanţei.

Atât Mircea Băsescu, cât şi Marian Căpăţână sunt de acord să presteze muncă în folosul comunităţii.

Tribunalul Constanţa a amânat pronunţarea în acest caz pentru 21 decembrie.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte al ţării.

În 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie 2014, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.

În iunie 2015, Curtea de Apel Constanţa a decis definitiv ca Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână să fie puşi sub control judiciar în dosarul în care sunt judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă. Atunci, instanţa a dispus, de asemenea, că Mircea Băsescu nu avea voie să părăsească judeţul Constanţa şi să se apropie sau să comunice cu participanţii la comiterea infracţiunilor şi cu martorii din dosar, iar Marian Căpăţână nu putea părăsi municipiul Bucureşti şi nu se putea apropia de participanţii la comiterea infracţiunilor şi de martorii din dosar.

În 18 august, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins, ca nefondată, o contestaţie formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva unei încheieri de şedinţă din 12 august, pronunţată de Tribunalul Constanţa, prin care lui Mircea Băsescu şi lui Marian Căpăţână le-a fost înlocuită interdicţia de a depăşi limita teritorială a judeţului Constanţa, respectiv limita teritorială a municipiului Bucureşti, cu obligaţia de a nu părăsi ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei. Hotarârea instanţei este definitivă.

Pe parcursul procesului de la Tribunalul Constanţa, mai mulţi membri ai familiei Anghel, audiaţi ca martori, au spus că i-au dat lui Mircea Băsescu suma de 600.000 de euro, pentru ca acesta să intervină în favoarea lui Sandu Anghel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici