- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (04.06.2018, 14:06)
- Mihaela Gidei , Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DNA cere nouă ani de închisoare pentru Dan Şova în dosarul GET Govora / UPDATE: Instanţa supremă va pronunţa o decizie definitivă în 20 iunie
DNA a cerut, luni, la ultimul termen al procesului în dosarul CET Govora de la ÎCCJ, pedeapsa de nouă ani de închisoare cu executare pentru Dan Şova deoarece, aşa cum a precizat procurorul, sentinţa de la fond este „nejustificat de blândă”.
Urmărește
1226 afișări
DNA cere nouă ani de închisoare pentru Dan Şova în dosarul GET Govora
„Referitor la Şova Dan, limitele de pedeapsă pentru trafic de influenţă sunt de la 2 ani şi 8 luni, la 9 ani şi 4 luni. Pedeapsa de la fond este în limitele speciale, însă este nejustificat de blândă. Pregătirea lui Dan Şova impunea o conduită în respectul legii, nu în dispreţul ei. A început activitatea infracţională la sfârşitul lui 2011, când a pretins bani în schimbul intervenţiei la Mihai Bălan pentru încheierea unui contract cu CET Govora, însă activitatea a continuat şi după intrarea în vigoare a noului cod, continuând să primească preţul traficului de influenţă. În ciuda probelor incontestabile, care dovedesc săvârşirea faptei, conduită procesuală a inculpatului, încercând să mute obiectul acuzaţiilor în altă direcţie, constituie un element important. Având în vedere toate aceste elemente, se impune majorarea cuantumului pedepsei, cu executare. Cuantum pentru Dan Şova: o pedeapsa orientată spre maximul special”, a spus procurorul DNA, în faţa magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Decizia în acest dosar va fi definitivă. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public a cerut pedeapsă cu executare şi pentru fostul director CET Govora, Mihai Bălan.
„Referitor la Mihai Bălan, el a recunoscut comiterea faptei, chiar dacă s-a considerat nevinovat. În raport de aceasta conduită, cuantumul pedepsei stabilit de prima instanţă este judicios, însă pentru că a ignorat dispoziţiile legale şi a acţionat discreţionar în calitate de director al unei companii de stat, a produs un prejudiciu de 1,3 milioane lei, care până acum nu a fost recuperat. Apreciem că pentru a se realiza scopul pedepsei, pentru care sancţiunea să fie corespunzătoare în raport de gravitatea faptei, se impune ca pedeapsa sa fie executată prin privare de libertate”, a mai arătat procurorul DNA.
În acest dosar, instanţa supremă l-a condamnat, în luna septembrie 2017, pe Dan Şova, la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. În aceeaşi cauză, fostul director CET Govora, Mihai Bălan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Şova şi a fostului director general al centralei de energie termică CET Govora SA Mihai Bălan, pentru trafic de influenţă şi respectiv abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Şova ar fi pretins de la persoana denunţătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi casa de avocatură respectivă.
În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora şi societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.
În aceeaşi perioadă, Dan Şova a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasaţi în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puţin timp după ce societatea de avocaţi încasa banii de la CET Govora, mai spun procurorii DNA.
În luna decembrie 2012, contractul de asistenţă juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme Mihai Bălan nu mai ocupa funcţia de director general al CET Govora. În luna martie 2013 Mihai Bălan a revenit în funcţia de director general al CET Govora. În cursul lunii mai 2013, între CET Govora reprezentată de Mihai Bălan şi aceeaşi societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.
În cea de-a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, potrivit DNA. Sursa citată a mai arătat că din probele administrate a rezultat că cea mai mare parte a banilor primiţi de Dan Şova au fost folosiţi pentru plata unui imobil cumpărat în Bucureşti.
Dosarul CET Govora: Instanţa supremă va pronunţa o decizie definitivă în 20 iunie
Magistraţii instanţei supreme vor pronunţa o decizie definitivă în dosarul CET Govora pe 20 iunie, Dan Şova subliniind, la ultimul termen, că este nevinovat şi că DNA a acţionat în această cauză pentru apărarea unor denunţuri, nu pentru aflarea adevărului.
„Am refuzat să discut despre acest dosar în faţa publicului, dar în faţa dumneavoastră trebuie să spun anumite lucruri. Această tăcere nu a aparţinut unui om care s-a temut. Eu cred că întreaga acţiune a DNA nu a avut drept scop aflarea adevărului, ci apărarea unor denunţuri. DNA, în mod constant, s-a opus probaţiunilor şi la fond şi la apel. Acesta este un dosar desprins din Rovinari. În acest dosar, sunt acuzat de un singur fals. (...) Dacă aş fi comis această faptă, era ilogic să mă lupt cu DNA, când puteam să încerc un acord. Dacă aş fi vinovat, m-ar fi tentat propunerea procurorului. Nu am comis fapta şi am fost convins că probaţiunea va arăta asta”, a spus fostul senator Dan Şova, în faţa magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
La rândul său, fostul director CET Govora a spus că nu a încălcat legea şi a acuzat procurorii că nu au ţinut cont de anumite documente revelatoare pentru cauză.
„Au trecut doi ani în care viaţa mea s-a schimbat. Au rămas lângă mine doar familia şi prietenii apropiaţi. Colegii mei au depus mărturii mincinoase şi am încercat să demontez aceste acuze. Nu s-au depus la dosar documente importante, iar Ministerul Public nu a ţinut cont de aceste documente. Nu am încălcat legea. Documentele acelea arătau că nu am cauzat niciun prejudiciu. M-am sacrificat zi şi noapte pentru această societate, să treacă de la faza de faliment. Cred că, din acest punct de vedere, mi-am făcut datoria. Mi-am neglijat sănătatea şi am diabet pe insulină. Peste două săptămâni, fiica mea împlineşte 6 ani şi vreau să mă uit în ochii ei cu demnitate. Consider că argumentele pe care le-au adus avocaţii mei sunt relevante şi că sunt nevinovat”, a spus Mihai Bălan.
DNA a cerut, luni, la ultimul termen al procesului în dosarul CET Govora de la ÎCCJ, pedeapsa de nouă ani de închisoare cu executare pentru Dan Şova deoarece, aşa cum a precizat procurorul, sentinţa de la fond este „nejustificat de blândă”.
Dan Şova şi fostul director general al centralei de energie termică CET Govora SA Mihai Bălan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi respectiv abuz în serviciu.
Citește pe alephnews.ro: Fostul general al Ucrainei a declarat că „al treilea război mondial a început oficial”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei ca răspuns la loviturile asupra teritoriului rus cu rachete americane și britanice
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
astăzi, 22:36