- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.04.2011, 15:56)
- Lucia Efrim ,
DNA cere PE ridicarea imunităţii pentru Adrian Severin
Direcţia Naţională Anticorupţie cere Parlamentului European ridicarea imunităţii europarlamentarului Adrian Severin.
Urmărește
162 afișări
DNA cere PE ridicarea imunităţii pentru Adrian Severin (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)
"Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis astăzi, 5 aprilie 2011, ministrului Justiţiei, domnul Cătălin Predoiu, solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare în cauza referitoare la Severin Adrian, Membru al Parlamentului European, faţă de care există suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, în vederea transmiterii acestei solicitări preşedintelui Parlamentului European, domnul Jerzy Buzek", se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Solicitarea a fost făcută în baza art. 9 din capitolul III al Protocolului Uniunii privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene şi articolelor 6 şi 7 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, ridicarea imunităţii parlamentare fiind o condiţie prealabilă efectuării investigaţiei penale în cadrul procesual legal.
La data de 21 martie 2011, în urma unor materiale audio video date publicităţii de publicaţia britanică The Sunday Times, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu cu privire la posibile fapte de corupţie săvârşite de Adrian Severin, membru în Parlamentul European, precizează DNA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Parlamentul European (PE) a anunţat deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică The Sunday Times împotriva a trei eurodeputaţi, între care românul Adrian Severin.
Conservatorul austriac Ernst Strasser şi fostul ministru sloven de Externe, Zoran Thaler, au demisionat din PE, europarlamentarul român refuzând să părăsească postul de la PE.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) informa, vineri, 1 aprilie, că urmează să facă toate demersurile legale pentru a clarifica situaţia privindu-l pe europarlamentarul Adrian Severin, respectiv şi acelea "care presupun luări de contact cu alte instituţii, inclusiv cu Parlamentul European, în vederea lămuririi situaţiei juridice legate de imunitate".
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
ieri, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria