DNA cere REŢINEREA şi arestarea Elenei Udrea într-un nou dosar. Ea este acuzată că a primit de la un om de afaceri 3,8 milioane de dolari pentru un contract cu Hidroelectrica. REACŢIA Elenei Udrea

DNA cere ministrului Justiţiei să solicite Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea, într-un nou dosar în care aceasta este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu şi fals în declaraţii.

Urmărește
13846 afișări
Imaginea articolului DNA cere REŢINEREA şi arestarea Elenei Udrea într-un nou dosar. Ea este acuzată că a primit de la un om de afaceri 3,8 milioane de dolari pentru un contract cu Hidroelectrica. REACŢIA Elenei Udrea

Elena Udrea (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

UPDATE - Cererea DNA a ajuns la Camera Deputaţilor şi ar urma să fie discutată miercuri în BP

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea a ajuns marţi după-amiază la Camera Deputaţilor şi urmează să fie discutată, miercuri dimineaţă, în şedinţa Biroului Permanent al forului legislativ, conform unor surse parlamentare.

Citeşte aici mai multe informaţii.

UPDATE - Dan Andronic, Radu Budeanu şi Bogdan Buzăianu ar fi implicaţi în noul dosar al Elenei Udrea

Directorul general al Evenimentului Zilei, Dan Andronic, fondatorul Cancan, Radu Budeanu şi omul de afaceri Bogdan Buzăianu ar fi implicaţi în noul dosar în care DNA cere reţinerea şi arestarea Elenei Udrea, suspectată că a luat mită câteva milioane de dolari, afirmă surse judiciare.

Citeşte aici mai multe informaţii.

Dan Andronic:  Am explicat la DNA ceea ce era de explicat şi am predat toate documentele solicitate

Dan Andronic nu a dat declaraţii, însă a publicat o precizare pe site-ul ziarului său. „Evenimentul zilei este implicat în "jefuirea" Hidroelectrica la fel de mult cât este România liberă implicată în "jefuirea" Astra, Realitatea TV - în "jefuirea" Petrom Service şi a bugetului de stat, Hotnews - în "jefuirea" banilor de la SIVECO şi Pro TV - în "contractarea" a 5 milioane de euro de la Ministerul Dezvoltării. Şi exemplele pot continua, fără să vă mai plictisesc cu şantajele practicate de Antena 3 şi Jurnalul Naţional. Am scris prea mult despre lucrurile astea ca să le reiau. Întotdeauna Evenimentul zilei, din momentul în care l-am cumpărat, a apărat statul de drept, DNA şi s-a bătut cu cei care au iniţiat lovitura de stat din 2012. Aceasta a fost misiunea EVZ şi ea va continua. În rest, am explicat la DNA ceea era de explicat şi am predat absolut toate documentele solicitate de procurori” , precizează Dan Andronic.

Radu Budeanu nu a putut fi contactat.

UPDATE - Udrea: Bogdan Buzăianu, cel la care a mers contractul cu Hidroelectrica. Topoliceanu a folosit mita

Elena Udrea, în cazul căreia DNA a cerut reţinerea şi arestarea într-un nou dosar, susţine că omul de afaceri căruia i s-au cerut 5 milioane de dolari pentru un contract cu Hidroelectrica este Bogdan Buzăianu, iar Ana Maria Topoliceanu este cea care a folosit aceşti bani şi care trebuie să răspundă.

Întrebată despre acuzaţiile procurorilor DNA potrivit cărora ar fi cerut 5 milioane de dolari mită pentru a ajuta un om de afaceri să cumpere energie ieftină de la Hidroelectrica., Elena Udrea a spus că omul de afaceri la care se face referire este Bogdan Buzăianu.

Ea spune că nu s-a întâlnit niciodată cu Buzăianu, dar că cunoaşte această ”poveste”, iar pentru aceasta ar trebui să răspundă Ana Maria Topoliceanu.

”Omul de afaceri este Buzăianu. Trec peste faptul că din 2005 eu şi Buzăianu suntem în conflict deschis şi că din cauza acestei lupte duse de mine cu el şi cu Dinu Patriciu a apărut sintagma «băieţii deştepţi din energie». Buzăianu nu poate spune vreodată că s-a întâlnit cu mine. Poate o dată în 2005, deci nu aveam cum să îi pretind eu bani. Povestea, în schimb, o cunosc şi este o poveste la care va trebui să răspundă doamna Ana Maria Topoliceanu. Nu m-a întrebat nimeni, dacă m-ar fi întrebat procurorii ar fi aflat cum stau lucrurile cu faptele pe care o descriu”, a afirmat Udrea, la Digi 24.

Ea a spus că nu poate da detalii ”la televizor” şi că acestea trebuie explicate în faţa unui procuror.

Elena Udrea a mai susţinut că banii primiţi ca mită pentru contractul cu Hidroelectrica ar fi fost folosiţi tot de Ana Maria Topoliceanu.

”Doamna Topoliceanu este cea care a folosit aceşti bani, dar lucrurile trebuie să le spun în faţa unui procuror. Este o speţă pe care o lămuream foarte repede dacă mă întrebau procurorii”, a mai spus Udrea.

Referindu-se la acuzaţiile DNA privind scoaterea din patrimoniul public a unei vile din Eforie şi vânzarea la preţ subevaluat, Elena Udrea a spus că acea licitaţie a fost câştigată de ”o persoană foarte apropiată” Anei Maria Topoliceanu.

”În speţa cu vânzarea vilei de pe litoral, ea era şefa societăţii care a vândut vila din Eforie. Era o ruină, noi am vândut tot la vremea aceea pentru că era un patrimoniu în delăsare. Societatea care a cumpărat vila este un cunoscut, un apropiat al Anei Maria Topoliceanu, deci relaţia a fost între Topoliceanu şi persoana care a cumpărat, dar eu cred că procedura a fost corectă”, a mai spus Udrea.

Elena Udrea a mai spus că noul său dosar a fost întocmit în urma denunţurilor lui Topoliceanu, fără ca ea să fie întrebată, la comanda procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi că procurorii reclamă fapte pe care ea le cunoaşte, dar în care nu este implicată.

Întrebată de ce nu a făcut un denunţ la DNA dacă ştia de astfel de fapte penale, Udrea a răspuns: ”Nu ştiu. Nu ştiu să vă spun dacă faptele erau de natură a fi reclamate ca ilegalităţi”.

UPDATE - Udrea susţine că noul său dosar penal se bazează pe denunţurile Anei Maria Topoliceanu

Elena Udrea, în cazul căreia DNA a cerut, marţi, încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive pentru noi fapte de corupţie, susţine că noul dosar penal este bazat pe denunţurile fostei şefe a CNI Ana Maria Topoliceanu.

Elena Udrea a declarat, la Digi24, că acest nou dosar este bazat pe denunţurile Anei Maria Topoliceanu, fostă şefă a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) şi fostă colaboratoare a sa.

Ea a susţinut că noile dosare sunt rezultatul ”diviziei Udrea” din DNA şi a acuzat-o din nou pe Laura Codruţa Kovesi că face tot posibilul să îi deschidă noi dosare.

”Este evident că este o prioritate pentru DNA arestarea Elenei Udrea”, a mai spus Elena Udrea.

În ceea ce priveşte acuzaţia legată de intermedierea contractului cu Hidroelectrica, Elena Udrea a spus că acesta a fost încheiat, de fapt, prin intermediul Anei Maria Topoliceanu, şi că aceasta ar fi folosit şi cele cinci milioane de dolari.

Elena Udrea este acuzată  de procurorii DNA că a primit suma de 520.000 de lei, reprezentând valoarea unor lucrări de renovare a unei vile din Eforie Sud, care a fost trecută în patrimoniul privat şi scoasă la vânzare la un preţ subevaluat.

De asemenea, Elena Udrea este suspectată că, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, având influenţă asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi SC Hidroelectrica SA, a cerut unui om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane de dolari pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului de vânzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA. Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA că a primit de la acest om de afaceri suma de 3,8 milioane de dolari.

Într-un comunicat de presă transmis marţi, DNA arată că procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul în acest caz, pentru a fi sesizată Camera Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale a Elenei Udrea, care a îndeplinit, succesiv, în perioada decembrie 2008 -  februarie 2012, funcţiile de ministru al Turismului, ministru interimar al Mediului şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. 

Aceasta este suspectată de luare de mită, în formă continuată, trafic de influenţă, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii  financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei, spălare de bani în formă continuată şi fals în declaraţii de avere în formă continuată, cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 - 2012.

De asemenea, procurorul şef al DNA a transmis acest referat ministrului Justiţiei, pentru a solicita Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a Elenei Udrea, pentru luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii  financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei şi spălare de bani în formă continuată.

Potrivit ordonanţei procurorilor, infracţiunile de instigare la abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii de avere sunt în legătură cu scoaterea Vilei Săbărel din Eforie Sud (suprafaţă utilă de 700 mp) din patrimoniul SC Carmen Silva 2000 SA şi vânzarea la un preţ sub valoarea de piaţă a terenului aferent imobilului (386 mp), lucrări de renovare la acelaşi imobil, cumpărarea şi intabularea acesteia şi a terenului aferent pe SC Romlit Spectrum SRL, "pentru a ascunde beneficiarul real şi pentru a evita justificarea resurselor financiare".

"A solicitat vânzarea activului „Vila Săbărel” din Eforie Sud (achiziţionată cu suma de 56.425  euro), prin metoda negocierii directe şi cu recunoaşterea unor investiţii în cuantum de aproximativ 7.284 euro ce nu fuseseră realizate, către SC Romlit Spectrum SRL - o societate controlată de o persoană din anturajul său, societate pe care a creditat-o prin intermediul unei rude, pentru achitarea sus menţionate, fără a declara împrumutul acordat societăţii sau cumpărarea activului prin interpuşi", arată DNA.

Procurorii susţin că Elena Udrea l-ar fi constrâns pe directorul general al SC Carmen Silva 2000 SA, prin intermediul reprezentantului SC Romlit Spectrum SRL, să încheie un act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare a Vilei Săbărel, în condiţii nelegale, respectiv cu încălcarea hotărârii AGA şi a condiţiilor stabilite pentru vânzare prin mandatul emis de minister în baza avizelor direcţiilor de specialitate. În acest fel s-ar fi urmărit trecerea imobilului în proprietatea SC Romlit Spectrum SRL, deşi nu se efectuase plata banilor în termenul de 10 zile stabilit prin mandat de minister, fapt ce atrăgea desfiinţarea de drept a contractului, fără altă notificare şi fără intervenţia instanţei de judecată.

Mai mult, anchetatorii spun că Elena Udrea şi-ar fi exercitat influenţa asupra primarului oraşului Eforie Sud pentru a obţine cumpărarea, de către SC Romlit Spectrum SRL, a terenului aferent Vilei Săbărel, prin negociere directă, la un preţ de aproximativ 50% din valoarea pieţei.

Elena Udrea ar fi pretins şi primit, potrivit anchetatorilor, foloase necuvenite de aproximativ 520.000 de lei, constând în contravaloarea lucrărilor de renovare a Vilei Săbărel şi a materialelor necesare, de la administratorul unei societăţii care avea în derulare mai multe contracte cu Compania Naţională de Investiţii (CNI).

"Foloasele au fost primite pentru a asigura finanţarea necesară derulării contractelor pe care societatea le încheiase cu CNI SA. Aceasta, în condiţiile în care CNI SA funcţiona sub autoritatea Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar ministrul era ordonator principal de credite", au precizat procurorii.

Elena Udrea este suspectată că a achiziţionat Vila Săbărel prin intermediul firmei SC Romlit Spectrum SRL, pe care, potrivit procurorilor, o controla şi căreia îi asigura fondurile aferente efectuării tranzacţiilor, prin creditarea firmei în numele asociatului declarat.

"Astfel, a ascuns faptul că este beneficiarul real al  imobilului Vila Săbărel, al terenului aferent şi al lucrărilor de renovare efectuate de o societate comercială favorizată; toate foloasele sus menţionate au fost primite în legătură cu exercitarea prerogativelor specifice funcţiei, în scopul disimulării proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând şi faptul că modalitatea de dobândire a imobilelor a fost nelegală. A încheiat  tranzacţiile imobiliare având ca obiect Vila Săbărel (cu o suprafaţă utilă de 700 mp) şi terenul aferent acesteia (386 mp) prin persoane interpuse, respectiv prin intermediul SC Romlit Spectrum SRL - societate pe care o controla şi căreia îi asigura finanţarea necesară, utilizând informaţii obţinute în exercitarea funcţiei", se mai arată în referatul cauzei.

Faptele legate de pretinderea şi primirea unor foloase necuvenite au legătură cu exercitarea influenţei în legătură cu derularea contractului de vânzare-cumpărare de energie dintre SC Hidroelectrica SA şi o societate comercială, susţin anchetatorii.

"În vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi membru al Guvernului şi de persoană cu funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, având influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA", a mai arătat DNA. 

Anchetatorii susţin că, pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, Elena Udrea a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3,8 milioane de dolari şi o creanţă de 900.000 de euro, pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deţinea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acţiunile la o societate comercială cu activitate în mass-media.

"În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanţei de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novaţie cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane. De asemenea, ulterior,  pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acţiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacţiei în numele său şi să efectueze plăţile aferente prin creditarea societăţii, disimulând astfel provenienţa sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăţilor efectuate pentru societatea mass media şi ascunzând astfel că este adevăratul proprietar al creanţei ce a făcut obiectul novaţiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanţa", a mai arătat DNA.

Elena Udrea este sub control judiciar din 16 iunie, când instanţa supremă a decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu din 7 mai până în 16 iunie. Din 25 februarie până în 30 aprilie, Udrea a fost încarcerată în Arestul central al Poliţiei Capitalei, apoi transferată la Penitenciarul Târgşor.

În 21 aprilie, Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul "Gala Bute", în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul "Microsoft", cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanţa a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul "Gala Bute". 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici