- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (25.08.2017, 13:42)
- Firuta Flutur
DNA cere urmărirea penală a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie/ ALDE se va pronunţa asupra solicitării după ce se exprimă Comisia juridică
Procurorul şef DNA cere Senatului urmărirea penală a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, pentru instigare la infracţiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

DNA cere urmărirea penală a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie
În acelaşi dosar, sunt urmăriţi penal directoarea de cabinet a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul (MRP), Elena-Felicia Pop şi doi angajaţi ai ministerului, membri ai comisiei de concurs, Maria Alexandrescu şi Mihai-Cornel Zaharia. Cu toţii sunt acuzaţi de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,
Potrivit DNA, "ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul (MPR) a organizat un concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale de execuţie pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant".
Procurorii spun că proba scrisă a fost stabilită pentru 31 iulie, iar, în context, în perioada de dinainte, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a determinat-o pe directoarea sa de cabinet, Felicia Pop, să le ceară membrilor comisiei de concurs, Maria Alexandrescu şi Mihai-Cornel Zaharia, subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Budapesta cere UE să elimine opt nume de pe lista de sancţiuni împotriva Rusiei
-
Traian Băsescu, despre o eventuală victorie a lui Călin Georgescu la prezidenţiale: Nu cred că o să câştige, el trebuie bătut la vot
-
Elveţia. Şeful armatei şi cel al serviciului de informaţii au demisionat
Aceştia i-au dat directoarei de cabinet subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă, "ştiind că respectivele informaţii nu erau destinate publicităţii şi că urmează a fi dezvăluite anumitor candidaţi ce urmau să susţină proba scrisă".
În aceeaşi zi, directoarea de cabinet le-a dat candidaţilor "agreaţi" subiectele şi rezolvarea lor.
"Pe lângă faptul că aceştia au avut acces la subiectele de concurs şi la rezolvarea lor, fiind vădit favorizaţi faţă de ceilalţi candidaţi, a reieşit ca ei, potrivit înţelegerii, au şi întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă, de către candidaţii favorizaţi. Mai mult, potrivit statului de funcţii din schema de personal a ministerului, nu toţi candidaţii favorizaţi ar fi îndeplinit condiţiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie a dispus modificarea statului de funcţii, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora", arată DNA într-un comunicat de presă, remis MEDIAFAX.
ALDE se va pronunţa asupra solicitării privindu-l pe Viorel Ilie după ce se exprimă Comisia juridică
Departamentul de comunicare al ALDE transmite că partidul va formula un punct de vedere privind solicitarea DNA de încuviinţare a urmăririi penale împotriva ministrului Viorel Ilie doar după ce Comisia juridică a Senatului va formula un punct de vedere în acest caz.
ALDE precizează că informaţiile legate de cererea DNA care îl vizează pe ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, au fost primite doar prin intermediul presei.
”În acest sens, nu ne vom pronunţa cu privire la demersul DNA până când procedura parlamentară nu va fi încheiată, iar Comisia juridică nu îşi va exprima punctul de vedere. În funcţie de avizul primit de la Comisia juridică, ALDE îşi va exprima punctul de vedere”, se arată într-un comunicat de presă al ALDE.
P







Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele rare din Ucraina / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei
-
ieri, 22:50
Georgescu: Caramitru este un extremist, avocaţii mei au acţionat