DNA: În afacerea cu produse petroliere, în vârful piramidei se află Codruţ Marta şi Radu Nemeş. Prejudiciul adus statului este de 15 milioane de euro

În vârful afacerii cu produse petroliere în urma căreia statul a fost păgubit cu 15 milioane de euro, caz investigat de procurorii anticorupţie, se află deopotrivă Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, iar de cealaltă parte Radu Nemeş, patron Optima Bussines, consemnează CAB.

Urmărește
2947 afișări
Imaginea articolului DNA: În afacerea cu produse petroliere, în vârful piramidei se află Codruţ Marta şi Radu Nemeş. Prejudiciul adus statului este de 15 milioane de euro

DNA: În afacerea cu produse petroliere, în vârful piramidei se află Codruţ Marta şi Radu Nemeş. Prejudiciul adus statului este de 15 milioane de euro (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

În motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti (CAB) - care a emis în 11 iulie mandate de arestare în lipsă pe numele lui Radu şi Diana Nemeş, Codruţ Marta şi Mihai Gulea - judecătorul reţine că aceşti inculpaţi, alături de Ovidiu Moldovan (încarcerat pentru 29 de zile) şi Ştefan Puşcaşu (cercetat în libertate) fac parte dintr-o cauză care este mult mai complexă.

"Discutăm despre o cauză care are un prejudiciu estimat la această dată de 15 milioane euro. Investigaţia procurorilor din cadrul DNA a devoalat un mecanism amplu, evazionist, cu înţelegeri dintre persoane care administrează în fapt sau alte administrează de drept societăţi comerciale şi care evitând plata accizelor datorate pentru motorină înlocuind-o scriptic cu combustibil slab accizat, fiind vorba despre o diferenţă de la 15 la peste 350 euro la tonă, şi care au reuşit să facă profituri uriaşe eludând taxele şi impozitele care se datorau statului", a susţinut procurorul de şedinţă, afirmaţii consemnate în motivarea deciziei, dată publicităţii marţi, 17 iulie.

Potrivit acuzării, toate aceste persoane implicate au concurat la producerea acestuia prejudiciu pe diferite paliere.

"În vârful acestei piramide se află deopotrivă Marta Codruţ Alexandru, fost factor decizional la nivelul ANAF şi suspendat, iar pe de cealaltă parte Nemeş Radu, patron al SC Optima Bussines, dar cu timpul s-a alternat la deţinerea părţilor sociale şi la SC Excella Real Grup SRL, care face obiectul mai multor investigaţii de mai mulţi ani, şi în calitatea ei de antrepozit fiscal, practic, evita plata accizelor şi TVA-ului datorat pentru vânzarea motorine, afirmând că ar produce alte sortimente de combustibil cum ar fi combustibil lichid greu, combustibil lichid uşor. Circuitul scriptic al documentelor duceau apoi către firme din Capitală care nici nu există, iar administratorii acestora fie nici nu ştiu de ele, fie au semnat nişte documente pentru nişte bani primiţi de la responsabili grupului evazionist tocmai pentru a-i acoperii pe aceştia. În realitate motorina pleca din Constanţa direct către firmele administrate de Ovidiu Ioan Moldovan şi alte persoane, după care se întorceau banii prin alte societăţi cu tot felul de destinaţii, societăţi care în realitate nu au nici un fel de activitate şi de acolo erau scoşi pe diverse destinaţii, gen borderou achiziţii cereale. Deci este vorba despre bani care proveneau tocmai din diferenţa de acciză", explică procurorul.

DNA susţine că Nemeş Radu şi soţia acestuia, Nemeş Diana Marina, au înfiinţat mai multe societăţi care aduceau motorină într-un circuit care se închidea prin a se face plăţi prin Optima Bussines. Totodată solicită a se observa şi implicarea acestuia precum şi relaţionările pe care le avea la nivelul ANAF.

"În continuarea susţinerilor pe lanţul evazionist solicită a se observa şi împrejurarea că inculpatul prezent astăzi nu neagă anumite relaţii comerciale pe care le-a avut numai că dincolo de staţiile sale, în acea staţie din Mediaş se întâmplau toate transvazările acelea. În ceea ce îl priveşte pe Gulea Mihai apare într-un context interesant respectiv într-un set de câteva firme administrate de persoane care nu au adăpost, au condiţii sociale precare şi nu au nici un fel de posibilităţi de a gândi sau administra o afacere. S-a recomandat unui funcţionar de la Imprimeria Naţională ca fiind unul dintre administratorii societăţilor şi să comande borderou de achiziţii de cereale. Acesta era singura modalitate de sustragere de bani în numerar şi sume foarte mari din bănci. Mai departe aceşti bani urmau să fie schimbaţi pe diverse căi în valută şi să fie întorşi prin intermediari către familia Nemeş. Implicarea acestuia este clară mai ales că în perioada în care se afirmă că ar fi plecat din ţară tocmai închisese un cont al unei societăţi dintre acelea care nu aveau activitate", consemnează Curtea de Apel Bucureşti, în decizia prin care a emis patru mandate de arestare, între care trei în lipsă, şi a dispus cercetarea în libertate a unei persoane.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Puşcaşu Ştefan (pus în libertate de către CAB-n.r.) procurorii arată că acesta este de fapt interfaţa lui Marta Codruş Alexandru - fostul şef de cabinet al fostului preşedinte al Fiscului, Sorin Blejnar - este cel care în numele şi pe seama acestuia discuta cu Nemeş Radu. De asemenea, avea rol în transmiterea sumelor de bani, avea rol şi în cumpărarea a mai multor telefoane mobile, care aveau ca scop să nu fie interceptaţi, să nu fie depistată activitatea lor evazionistă şi de a produce banii care în final părăseau teritoriul ţării.

DNA precizează că motivele pentru care a solicitat arestarea inculpaţilor îl constituie limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi în al doilea rând consideră că nu se poate opri un mecanism evazionist fără o astfel de măsură la acest moment. "Consideră că pentru toţi inculpaţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 148 lit. f Cod procedură penală întrucât lăsarea lor in libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, datorită rezonanţei acestor fapte şi sentimentului de insecuritate creat in rândul colectivităţii, de natură a naşte temerea că organele judiciare nu reacţionează eficient împotriva unor persoane învinuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită. Cercetarea acestor persoane în stare de libertate ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni, având in vedere notorietatea unora dintre inculpaţi şi a faptelor de care aceştia sunt acuzaţi. Valoarea extrem de ridicată a prejudiciului produs, conturează o vădită stare de pericol având în vedere contextul social şi economic actual şi modul acut în care categorii largi de populaţie resimt lipsa resurselor bugetare. Nu în ultimul rând solicită a fi avut în vedere modul în care inculpaţii au conceput activitatea infracţională, prin înfiinţarea unui număr de peste 20 de societăţi comerciale de tip fantomă, precum şi modalitatea de comunicare interpersonală prin folosirea unor posturi telefonice ori cartele dedicate şi schimbarea în permanenţă a acestora", notează instanţa cerinţele DNA.

Pe de altă parte, mai spun anchetatorii, infracţiunile de evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat, prin natura lor şi prin gradul de pericol social abstract pe care îl implică, creează un pericol concret pentru ordinea publică, având in vedere amploarea acestui fenomen infracţional şi limitele ridicate de pedeapsă stabilite de lege, elemente de natură a stârni o reacţie de oprobriu general puternică, astfel încât într-o asemenea situaţie privarea de libertate se justifică, chiar şi in lipsa antecedentelor penale pentru unii dintre inculpaţi, in condiţiile in care la dosar există probe şi indicii temeinice că aceştia sunt autorii faptelor reţinute in sarcina lor.

Modul de operare al inculpaţilor denotă în mod indubitabil aşa cum a arătat şi anterior specializare şi o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze eventuala identificare şi tragere la răspundere penală.

În ceea ce îi priveşte pe soţii Nemeş, Curtea de Apel Bucureşti reţine că Radu Nemeş, împreună cu inculpaţii Guliu George, Chirvăsitu Dumitru Jugănaru Andrei Florin şi Moldovan Ovidiu Ioan, a iniţiat un amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a importante cantităţi de motorină, comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare, prin intermediul unor societăţi comerciale tip fantomă, controlate prin persoane interpuse.

Astfel, inculpaţii Nemeş Radu, Guliu Geroge (administrator al SC EXCELLLA GRUP SRL), Chirvăsitu Dumitru (administrator al SC INKASSO JOBS SRL), P.D.E. (Dumitru Emilian Preda-administrator de fapt al SC CAR TRANS PREDA SRL), Jugănaru Andrei Florin (administrator de fapt al SC RAD TRANS CONCEPT SRL) şi Moldovanu Ovidiu Ioan (administrator al SC BENY OIL SRL) în perioada mai 2011 - în prezent, au constituit un grup infracţional organiza în scopul săvârşirii unor infracţiuni de evaziune fiscală prin intermediul societăţilor comerciale pe care le administrau.

"Coordonator al întregului grup infracţional este inculpatul Nemeş Radu care prin intermediul relaţiilor pe care şi le crease la nivelul diverselor instituţii statale, avea posibilitatea prevenirii oricăror controale care să vizeze activitatea evazionistă desfăşurată prin intermediul SC EXCELLA REAL GRUP SRL, în special la nivelul ANAF, (şi ceea ce este relevant pentru acest dosar) prin intermediul inculpatului Marta Codruţ Alexandru, fost şef de cabinet al preşedintelui ANAF, învinuitul B.S. (Blejnar Sorin-n.r.)", consemnează instanţa.

În concret mecanismul evazionist operaţionalizat de această grupare presupunea importul de motorină de către SC INKASSO JOBS SRL, vânzarea scriptică către SC EXCELLA REAL GRUP SRL a aceloraşi cantităţi importate, în realitate acestea fiind transportate, prin intermediul SC RAD TRANS CONCEPT SRL şi SC CRIVAS LOGISTIC SRL, către SC BEN OIL SRL, ori către alţi distribuitori. Circuitul scriptic presupune întocmirea ulterioară a unor documente care să ateste că SC EXCELLA REAL GRUP SRL a prelucrat motorina cumpărată, transformând-o potrivit autorizaţiei de antrepozit în combustibil lichid uşor ori combustibil lichid greu, fapt ce atrăgea obligativitatea achitării către bugetul de stat a unei accize într-un cuantum mult inferior faţă de cel prevăzut pentru comercializarea motorinei. Pentru a da posibilitatea distribuirii pe piaţă a combustibililor tranzacţionaţi, membrii grupării au procedat la constituirea unor societăţi fantomă - SC CIBIN DISTRIBUTION SRL – cu un rol esenţial, şi anume transformarea doar pe baza de acte a combustibililor inferiori (CLG şi CLU) în motorină, oferind astfel documente justificative care atestau că anterior fusese achitată acciza legală pentru motorină, creând astfel aparenţa de bună-credinţă a celor care achiziţionau produse petroliere de la societatea fantomă.

"Relevante sunt actele aflate la dosar şi nota de constatare întocmită de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din care a rezultat că în baza contractului de prestări servicii nr. 56/C/2011, încheiat între Inkasso Jobs SRL şi Oil Terminal SA, prima entitate a preluat, în perioada 12 mai - 20 iunie 2011, 4.704 tone de motorină euro 5, toată cantitatea fiind livrată antrepozitului fiscal deţinut de SC Excella Real Grup SRL", arată acuzarea a cărei opinie este consemnată de judecător.

Furnizor a fost compania Daxin Petroleum Pte Ltd Singapore, transferul către Inkasso Jobs S.R.L. realizându-se prin cinci operaţiuni, respectiv: 12.05.2011 – 1.000 tone, 23.05.2011 – 1.000 tone, 03.06.2011 – 1.000 tone, 10.06.2011 – 900 tone şi 20.06.2011 – 804 tone, fără ca marfa să părăsească, în primă fază, rezervoarele Oil Terminal S.A.

În intervalul 24 iunie – 05 august 2011, S.C. Inkasso Jobs S.R.L. a preluat de la S.C. Daxin Petroleum Ltd 4.320,26 tone de motorină euro 5 (în data de 24.06.2011 – 800 tone, 01.07.2011 – 1.903,96 tone, 29.07.2011 – 500,93 tone, 01.08.2011 – 450 tone, 04.08.2011 – 308,19 tone, 05.08.2011 – 357,13 tone) destinatarul final fiind tot S.C. EXCELLA REAL GRUP S.R.L.

De asemenea, în intervalul 26 august – 01 septembrie 2011, S.C. Inkasso Jobs S.R.L. a preluat din rezervoarele S.C. Oil Terminal S.R.L. şi a livrat către S.C. Excella Real Grup S.R.L. circa 1.500 tone de motorină euro 5.

Începând cu luna septembrie 2011, SC Inkasso Jobs S.R.L. a demarat formalităţile de aprovizioneze cu motorină euro 5 de la compania Litasco S.A. Geneva – Elveţia, prin intermediul Glorys Finance Corporation Ltd Insulele Virgine Britanice, sens în care, în data de 1.09.2011, a preluat 1.000 tone.
Operaţiunile au continuat şi în perioadele 14-23 septembrie 2011, către antrepozitul fiscal fiind expediate 2.650 tone de motorină euro 5, 5-7 octombrie 2011 – 750 tone, 20 octombrie-5 noiembrie 2011- 4.300 tone, 7-24 noiembrie 2011 – 2.750 tone, 25-30 noiembrie 2011 – 1.400 tone, 2-8 decembrie 2011 – 2.000 tone, 16-28 decembrie 2011 – 3.500 tone, 5-13 ianuarie 2012 – 2.500 tone.

În perioada 25 ianuarie – 17 februarie 2012, S.C. Excella Real Grup S.R.L. a preluat de la societatea SC Inkasso Jobs S.R.L. Mihail Kogălniceanu 102 cisterne, în cantitate totală de aproximativ 3.400 tone de motorină euro 5.

În data de 25 februarie 2012, SC Inkasso Jobs S.R.L. figura cu cantitatea de 55,613 tonă de motorină euro 5 fără biodiesel, depozitată în rezervorul 52/S din Depozitul Sud al Oil Terminal S.A. şi cu 594,778 tone motorină euro 5 fără biodiesel, depozitată în rezervorul 6/S.

În perioada 20.02.2012 – 25.02.2012, S.C. Inkasso Jobs S.R.L. a efectuat 2 operaţiuni ITT pentru marfa aparţinând LITASCO Geneva, Elveţia, provenită de pe M/T MARINER 34, respectiv: ITT nr. 812/22.02.2012 pentru 1.050 tone în rezervorul 52/S şi ITT nr. 849/23.02.2012 pentru un total de 1.050 tone (1.009,908 tone din rezervorul 6/S şi 40,092 tone din rezervorul 52/S).

Toată cantitatea de motorină, respectiv 2.163 tone, a fost expediată către antrepozitul fiscal deţinut de S.C. Excella Real Grup S.R.L.

De asemenea, în intervalul 26 februarie – 16 martie 2012, S.C Excella Real Grup S.R.L. a preluat de la S.C. Inkasso Jobs S.R.L. 119 cisterne cu motorină euro 5, în cantitate totală de circa 4 mii tone.

În acelaşi interval, S.C. Inkasso Jobs S.R.L. a efectuat cinci operaţiuni ITT pentru marfă aparţinând LITASCO Geneva – Elveţia, provenită de pe nava maritimă MARINER4, respectiv: ITT nr. 883/27.02.2012, pentru 1.050 tone în rezervorul 6/S, ITT nr. 920/29.02.2012, pentru 1.050 tone din rezervorul 6/S, ITT nr. 1014/1.03.2012, pentru 773,517 tone din rezervorul 6/S şi 276,483 tone din rezervorul 8/S, ITT nr. 1117/8.03.2012, pentru 1.150 tone din rezervorul 8/S şi ITT nr. 1195/15.03.2012, pentru 1.000 tone din rezervorul 4/S.

În intervalul 1 februarie – 5 aprilie 2012, au fost identificate vânzări de motorină efectuate de S.C. Excella Real Grup S.R.L. către S.C. Milenium Energy S.R.L., în valoare de circa 85 milioane lei.

O parte din contravaloare, respectiv 41,8 milioane lei, au revenit direct firmei S.C. Inkasso Jobs S.R.L., la ordinul S.C. Excella Real Grup S.R.L.
Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat de S.C. Excella Real Grup S.R.L., prin neplata accizelor şi TVA-ului aferent, este în cuantum de 15.203.024,26 euro sau 65.174.405,10 lei, aferent cantităţii de 33.339,466 tone de motorină.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Nemeş Radu fiind coordonatorul grupului infracţional, acesta a acţionat în perioada mai 2011 până în prezent, în vederea consolidării palierului de protecţie, format din funcţionari cu putere de decizie din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) sau ai structurilor subordonate, notează în motivarea deciziei sale Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, în data de 20 decembrie 2011, Nemeş Radu s-a întâlnit cu Marta Codruţ Alexandru în incinta restaurantului "La Pergola", situat în municipiul Arad, Bulevardul Revoluţiei, într-un regim contrainformativ ridicat, cei doi discutând în tot acest timp cu o voce scăzută, fiind foarte atenţi la cei din jur, mai arată DNA.

La un moment dat, Nemeş Radu a cerut ospătarului o bucată de hârtie pe care a desenat ceva în timp ce îi dădea explicaţii lui Marta Codruţ Alexandru.
De asemenea, au existat şi alte întâlnirii şi convorbirii între inculpatul Nemeş Radu şi inculpatul Marta Codruţ, cea mai relevantă dintre acestea fiind ce din data de 10 februarie 2012, când inculpatul Marta Codruţ Alexandru l-a contactat pe numitul Nemeş Radu şi l-a întrebat dacă sunt "noutăţi ceva", acesta din urmă răspunzându-i că nu şi că "dăm înainte, uşurel, aşa".

Totodată, Marta Codruţ Alexandru l-a întrebat pe Nemeş Radu despre nişte hârtii pe care le-a primit "swift-urile alea", atrăgându-i atenţia că "nu erau toate, erau numai o parte". Inculpatul Nemeş Radu i-a promis să se "va uita prin ele, să vadă ce lipseşte".

Marta a afirmat că le are pe "primele de prin octombrie", dar că mai trebuie şi "celelalte, să i le dau lu’ ăla". Nemeş Radu i-a spus că trebuie să fie "opt în total", întrebându-l câte a primit. Marta Codruţ Alexandru a răspuns că a primit "numai vreo patru, în total 1,1". Nemeş Radu a promis că le va pregăti şi pe celelalte şi le va pune "într-un dosar". Codruţ Alexandru Marta a insistat asupra necesităţii primirii tuturor documentelor întrucât trebuie "să i le dau lu’ ăsta să şi le …", deoarece "nu e bine să nu le aibă".

Din datele obţinute a rezultat faptul că toate acestea se referau la plăţile efectuate de SC Inkasso Jobs SRL către SC Corralys Investment Limited Emiratele Arabite Unite, societate care deţine calitatea de asociat în cadrul SC Optima Business SRL Astfel, în perioada 10.10.2011 – 13.01.2012, plăţile efectuate de SC Inkasso Jobs SRL către SC Corralys Investiment Limited şi având la bază importuri fictive, însumează 2,88 milioane dolari SUA.

Subiectul celor opt plăţi externe efectuate de SC Inkasso Jobs SRL a făcut obiectul unei discuţii telefonice purtate între Marta Codruţ Alexandru şi Buliga Mihai, în data de 16 februarie 2012, ocazie cu care acesta din urmă i-a precizat interlocutorului că are cunoştinţă de "dosar", întrucât s-a ocupat personal de întocmirea acestuia, fiind vorba despre "alea opt".

Aşadar, spun anchetatorii, rezultă indicii temeinice că inculpatul Nemeş Radu a avut calitatea de iniţiator şi coordonator al acestui grup infracţional organizat şi principalul beneficiar al sumelor de bani obţinute prin acest mecanism.

În ceea ce o priveşte pe soţia sa, Nemeş Diana Marina, aceasta, deşi nu are gradul de implicare al inculpatului Nemeş Radu în activitatea grupului infracţional, aceasta l-a sprijinit fiind asociata în cadrul societăţii care stă în centrul activităţilor desfăşurate, respectiv SC EXCELLA GRUP SRL.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Marta Codruţ Alexandru şi Puşcaşu Ştefan, instanţa reţine faptul că aceşti erau implicaţi în activitatea grupului infracţional pe palierul de protecţie. În urma unor activităţi de filaj şi interceptarea a convorbirilor, au reieşit date din care rezultă că inculpatul Marta Codruţ Alexandru, şeful de cabinet al preşedintelui ANAF a sprijinit grupul infracţional coordonat de către inculpatul Nemeş Radu pentru ca acesta să-şi desfăşoare activitatea fără probleme din partea instituţiilor de control în materie fiscală ale statului.

Mai mult, acesta l-a asigurat că îl va convinge pe preşedintele ANAF, B.S. (Blejnar Sorin-n.r.) să mai rămân o vreme la conducerea Agenţie. Oricum, dacă nu mai rămâne, îl asigura că va veni cineva de încredere.

Puşcaşu Ştefan a ţinut legătura cu Buliga Mihai, informându-l, totodată, permanent pe Marta Codruţ Alexandru cu privire la etapele deplasării lui Nemeş Radu către Arad şi clarificând aspectele privind realizarea întâlnirii menţionate.

Totodată, Puşcaşu Ştefan i-a "raportat" că a avut o întâlnire şi cu Buliga Mihai, transmiţându-i lui Marta Codruţ – Alexandru că totul e în regulă – "...vezi că m-am văzut şi cu prietenul ăla al meu"……"el zice că e totul oK, nu?"…"da", consemnează instanţa.

Potrivit magistraţilor, Puşcaşu Ştefan acţionează ca interpus al lui Marta Codruţ Alexandru pe relaţia cu Buliga Mihai reprezintă de fapt calea de comunicare între Marta şi Nemeş Radu. De exemplu la data de 5 martie 2012, la ora 20.25, Puşcaşu Ştefan a luat legătura cu R.M. iar în aceeaşi zi la orele 20.26 îl apelează pe Marta Codruţ Alexandru şi îi comunică că a luat legătura şi urmează să se întâlnească şi să vorbească.

"Relevantă este şi discuţia din 7 martie 2012, ora 14.36, când Puşcaşu Ştefan a fost contactat de către Buliga, telefonul fiindu-i dat lui Nemeş Radu aflat împreună cu Buliga Mihai, acesta din urmă solicitându-i să stabilească o întâlnire în cursul acelei după-amiezi cu Marta Codruţ Alexandru. La un interval de aproximativ un minut, Puşcaşu a luat legătura cu Marta şi au stabilit ca întâlnirea să aibă loc la ora 18.00 în acelaşi loc. În minutele următoare tot prin interpuşi Marta Codruţ Alexandru şi Nemeş Radu cad de acord să se întâlnească unde fuseseră şi "luni" (la locuinţa lui Comăniţă Viorel). În aceeaşi seară de 7 martie 2012, Marta îi dă mesaj lui Comăniţă Viorel că mai întârzie", arată sursa citată.

În 15 februarie 2012, zi în care Marta şi Nemeş i-au făcut o vizită la domiciliul lui Viorel Comăniţă, la acel moment director executiv ANV (Autorităţii Naţionale a Vămilor), la solicitarea lui F.S., numitul R.R.C., comisar şef al Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Ilfov, s-a deplasat la biroul numitului S. E., arată instanţa.

Pe parcursul întâlnirii, R.R.C. i-a solicitat lui F.S., în regim de urgenţă, CV-ul acestuia, iar ulterior i-a transmis, la cererea omului de afaceri, că este nevoie de discreţie absolută cu privire la demersuri întreprinse.

În 26 februarie 2012, Marta Codruţ Alexandru şi Nemeş Radu au discutat din nou, ocazie cu care Marta i-a relatat că "sunt presiuni mari acuma pe toată lumea de la ăsta nou, dar care e OK" şi că: "a vrut să-l tupăie p-ăsta al nostru dar noroc că mai am eu prieteni". În plus, a confirmat că a primit "dosărelul" şi că l-a dat mai departe, după ce anterior şi-a făcut o copie, potrivit acuzării.

Ulterior, în 1 martie 2012, Nemeş Radu l-a apelat pe Marta Codruţ Alexandru şi l-a întrebat dacă poate să ajungă mai repede întrucât "a fost la un prieten" şi zice că "a înnebunit lupul acolo şi nicicum nu mai vrea să rămână". Marta Codruţ Alexandru l-a întrebat dacă "vrea să-l ardă p-ăsta micu", iar Nemeş Radu a spus că nu, cică "vrea să se ardă singur", că "s-a săturat, că alea, că nu mai poate". În continuare, Nemeş Radu i-a recomandat lui Marta să vină mai repede în ţară" "Pe dumneavoastră întotdeauna v-a ascultat" şi, în plus, nu este "o perioadă prea mare ... e prea mare presiunea acuma".

Marta a promis că va vorbi cu el şi că îl va convinge. Nemeş Radu a spus că "trebuie un pic gândită", context în care Marta i-a reamintit interlocutorului că data trecută când s-a pus problema demiterii lui B.S. "trebuia una repede, repede", motiv pentru care ar fi fost preferat pentru numirea în funcţia de preşedinte al ANAF, numitul F. S., deşi "p-aia (varianta) ar fi preferat s-o ţină după". În final, Nemeş Radu a promis că-l va suna din nou după ce va merge la "văru" (Comăniţă Viorel), întrucât "a fost chemat înapoi", mai spune sursa citată.

În aceeaşi zi, la scurt timp, în jurul orei 20.23, din locuinţa lui Comăniţă s-a purtat o discuţie între acesta din urmă (de pe terminalul mobil folosit de Nemeş Radu) şi Marta Codruţ Alexandru. Comăniţă Viorel şi-a exprimat nedumerirea cu privire la decizia intempestivă a lui B.S. care "s-a apucat să-şi facă curăţenie". Marta Codruţ Alexandru a întrebat "care este motivul real" al unei asemenea măsuri, Comăniţă Viorel afirmând că nu ştie, dar că l-a chemat "să vină pe aici", B.S. confirmându-i prezenţa într-o oră, potrivit DNA.

Marta Codruţ Alexandru a spus că, pentru a-l face pe B.S. (Blejnar Sorin-n.r.) să se răzgândească, trebuie "să stea cu el" dar măcar "să mai aştepte o săptămână, două". Cei doi au stabilit că vor comunica în continuare de pe aceleaşi terminale mobile "dedicate", în plus, Comăniţă Viorel afirmând că "are ceva nou pentru el", consemnează Curtea.

În final, Marta Codruţ Alexandru l-a solicitat la telefon pe Nemeş Radu căruia i-a promis că va încerca să vină sâmbătă, după ce va afla "ce simte văru’". Nemeş Radu a afirmat că nu va rămâne la discuţie întrucât "n-are sens".

După aproximativ zece minute, Nemeş Radu şi Marta Codruţ Alexandru au discutat din nou, primul afirmând că "nu e momentul" şi că "are nişte lucruri cu care se poate descurca dar să nu apară altele în plus", pentru că altfel "o să zică lumea că e de capul lui".

Marta Codruţ Alexandru a promis că-l va convinge pe B.S., Nemeş Radu solicitându-i să mai stea "măcar o lună, două, fiind şi cu alea vechi pe punctele de finalizate, sunt şi altele noi", pentru că bănuieşte că "nu îi este chiar indiferent ce se întâmplă în jurul lui".

Menţinerea în funcţie a numitului B.S. era esenţială pentru numitul Nemeş Radu care intenţiona să finalizeze o serie de proiecte şi să demareze mecanisme evazioniste suplimentare, sens în care Marta Codruţ Alexandru şi-a manifestat disponibilitatea atât pentru a încerca să îl convingă pe B.S. să nu emisioneze, cât şi pentru a acţiona în sensul numirii unei alte persoane obediente - "iar dacă tot vrea neapărat să plece, să pună pe cine trebuie", conturându-se indicii că cel vizat la acel moment pentru înlocuirea lui B.S., evident în sensul grupării infracţionale, era numitul F.S., comisar general adjunct al Gărzii Financiare.

Semnificativ în acest context, arată instanţa, este aspectul privitor la referirea numitului Marta Codruţ Alexandru la o situaţie anterioară, când a trimis CV-ul altei persoane propozabile, în interes infracţional, pentru funcţia de preşedinte ANAF: "CV-ul lui ălalalt era singura variantă rapidă".

În plus, a rezultat că, în demersurile sale, Marta Codruţ Alexandru se bazează pe două persoane dintre care una este cunoscută şi de Nemeş Radu - "încă două sprijinuri: de la tipul ăsta şi de la băiatul cu care te-ai mai văzut tu din când în când", context în care reţine atenţia faptul că, în cursul lunii august 2011, cel din urmă s-a întâlnit, în jurul orei 17.30, la benzinăria OMV de pe DN1, între Baloteşti şi Otopeni, cu S.E., care i-a înmânat un pachet, potrivit sursei citate.

Potrivit acuzării, în jurul orei 21.50, Marta Codruţ Alexandru i-a transmis lui Nemeş Radu, referitor la aspectele discutate anterior, că a luat legătura cu B.S. care i-a spus că: "vine de la lucru cât timp o mai avea de unde, că ăştia vor să schimbe toţi şefii de instituţii". În continuare, Marta Codruţ Alexandru a afirmat: "dacă îi schimbă pe toţi, îi schimbă pe toţi, n-ai ce să faci, să-l punem pe ălalalt, pe unul pe care îl cunoaştem noi". Nemeş Radu i-a sugerat că ar fi bine ca B.S. "să mai aştepte măcar o lună" fiind suficient pentru a pune la punct nişte lucruri.

Mai mult, în 2 martie 2012, la sprijinul lui Marta Codruţ Alexandru a apelat şi Comăniţă Viorel, în contextul în care noul ministru al finanţelor publice îşi manifestase intenţia de a-l demite, invocând un document transmis de autorităţile vamale din Republica Moldova care releva cooperarea ineficientă cu ANV pe linia combaterii operaţiunilor de trafic ilegal şi contrabandă - "de azi au trecut la atac, la mine".

Marta l-a asigurat în acest context pe Comăniţă că va întreprinde demersurile necesare pentru a-l menţine în funcţie - "stai calm, nu te schimbă nimeni – stai liniştit, vin eu. Fiţi calmi, nu se întâmplă nimic", stabilind să se întâlnească în seara de 4 martie 2012, după ce se va vedea cu o terţă persoană – "duminică ajung pe la ora 22.00, să zicem că aş putea pe la ora 23.00, însă trebuie să mă văd cu o persoană. Şi după aceea, dacă vrei, ne vedem".

Astfel, indicii obţinute relevă că Marta Codruţ Alexandru se bazează, pentru a asigura menţinerea în funcţie (până la mijlocul lunii aprilie 2012, conform celor discutate cu Nemeş Radu la 1 martie 2012) a lui B.S. şi Comăniţă Viorel pe relaţiile deţinute de S.E. la nivelul conducerii aparatului guvernamental de la acel moment.

Din datele obţinute de către anchetatori rezultă indiciile săvârşirii de către inculpaţii Marta Codruţ Alexandru şi Puşcaşu Ştefan a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi, respectiv de complicitate la evaziune fiscală, şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, notează instanţa.

Separat de această cerere de arestare preventivă, un alt complet de judecată al Curţii de Apel Bucureşti a decis, în 10 iulie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a fostului şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa, Dan Secăreanu, şi a altor şapte persoane implicate în afacerea judiciară privind evaziunea fiscală de peste 15 milioane de euro.

Fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă, a primit interdicţie de a părăsi ţara, a mai decis Curtea.

Procurorii DNA au emis, marţi, 17 iulie, o ordonanţă pe numele fostului şef al ANAF Sorin Blejnar prin care au stabilit ca acesta să nu părărească ţara pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care este cercetat pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.

După ieşierea de la DNA, fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a ous: "Am dat o declaraţie în care am prezentat tot ceea ce cunoşteam despre situaţia în cauză, adică nimic".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici