- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.10.2014, 19:24)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DNA: Intervenţii la şeful CJ Suceava să cumpere o moşie a lui Sturdza, în dosarul retrocedărilor
Şeful Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, a fost abordat de Viorel Hrebenciuc, Dan Bengescu şi Sorin Iacob, cu sprijinul lui Aurel Olari, să achiziţioneze din bani publici o moşie a lui Paltin Sturdza, aflată în apropierea Aeroportului Suceava, potrivit procurorilor DNA.
Urmărește
942 afișări
DNA: Intervenţii la şeful CJ Suceava să cumpere o moşie a lui Sturdza, în dosarul retrocedărilor (Captură video)
Informaţia apare în documente ale anchetatorilor din dosarul retrocedărilor.
"Prin ordonanţa din data de 25 august 2014 s-a dispus extinderea urmăririi penale şi sub aspectul comiterii unei noi infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.pen. constând în aceea că Bengescu Dan Costin, Iacob Sorin Ion, Hrebenciuc Viorel, cu sprijinul lui Olari Aurel, efectuează demersuri pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Nechifor Cătălin Ioan, pentru a-l determina să achiziţioneze din bani publici moşia lui Paltin Gheorghe Sturdza din localitatea Salcea, jud. Suceava, compusă dintr-un teren de aproximativ 10 ha şi un conac. Este de menţionat că imobilele moştenite de către Paltin Gheorghe Sturdza în localitatea Salcea se află în imediata apropiere a Aeroportului 'Ştefan cel Mare' Suceava, ce este în subordinea Consiliului Judeţean Suceava", spun anchetatorii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
Viorel Hrebenciuc, Dan Bengescu, Sorin Iacob, Aurel Olari şi Paltin Sturdza sunt puşi sub urmărire penală în dosarul retrocedărilor, instrumentat de DNA.
Citeşte şi:
Dosarul retrocedărilor: Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam şi directorul Romsilva Adam Crăciunescu, URMĂRIŢI PENAL. Prinţul Paul şi prinţesa Lia au fost audiaţi
Începând cu anul 2013 şi până în prezent, folosindu-se de influenţa politică a lui Viorel Hrebenciuc, Dan Bengescu, Sorin Iacob şi Ioan Adam acţionează în mod coordonat pentru a facilita dobândirea în mod injust de proprietăţi imobiliare (prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile) de către diferite persoane, printre care Paltin Gheorghe Sturdza şi Paul Lambrino, se arată în documentele citate.
Potrivit DNA, în cursul anului 2012, deputatul PSD Ioan Adam le-a solicitat judecătorilor Lorand Andras Ordog şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covsna, să admită o cale extraordinară de atac şi să pronunţe o hotărâre în favoarea lui Paltin Gheorghe Sturdza, naşul de cununie al parlamentarului. Astfel, cei doi magistraţi au dispus punerea în posesia lui Sturdza a 43.227 de ha teren forestier şi 50 de ha de teren agricol pe raza judeţului Bacău, creând un prejudiciu în sarcina Romsilva de 303.888.615 euro.
Imediat după ce a obţinut această decizie, Adam Ioan, împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza, Daniel-Constantin Călugăr, Ioan-Gheorghe Varga, Dan Bengescu şi deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru Sturdza, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului. Potrivit procurorilor, Hrebenciuc ar fi urmat să obţină 12.000 ha din terenul forestier revendicat de Sturdza.
Totodată, susţin procurorii, începând cu anul 2013 şi până în prezent, Sorin Iacob a acţionat împreună cu Iosif Kadas pentru a obţine venituri prin ajutarea lui Dan Bengescu şi a membrilor grupului său să-şi atingă scopurile urmărite (urgentarea punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească presupus frauduloasă a Tribunalului Covasna). De asemenea, ei au urmărit să obţină venituri prin facilitarea dobândirii în mod injust de proprietăţi imobiliare (prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile) de către diferite alte persoane, iar pentru atingerea scopului ilicit au cooptat persoane cu influenţă la nivel politic între care Aurel Olari şi Janica Poenaru.
Anchetatorii mai susţin că, în cursul anului 2013, Viorel Hrebenciuc l-a contactat repetat la telefon pe directorul Romsilva Adam Crăciunescu şi s-a deplasat la biroul acestuia, reproşându-i opoziţia la punerea în posesie a lui Sturdza. Întrucât Crăciunescu a refuzat să dea curs solicitării, Hrebenciuc i-a solicitat senatorului PSD Ilie Sârbu să îşi folosească influenţa faţă de directorul general al Romsilva, membru în acelaşi partid.
La rândul lor, Iosif Kadas, Sorin Ioan Iacob şi Ioan Mătăşel ar fi luat legătura cu ministrul Mediului, Attila Korodi, pentru a interveni pe lângă directorul general al Romsilva, reuşind să poarte o discuţie cu acesta "pe tema dorită", potrivit anchetatorilor. Korodi a negat că ar fi fost contactat de aceste persoane să facă presiuni la Romsilva, precizând că, dintre cei trei, nu îl cunoaşte decât pe Iosif Kadas, cu care a avut o scurtă discuţie în toamnă despre o cercetare a acestuia pe soluţii chimice.
În prezent, Iosif Kadas şi Dan Costin Bengescu sunt arestaţi preventiv, iar Sorin Ioan Iacob şi Jenică Poenaru sunt arestaţi la domiciliu. Judecătorii Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, vor fi cercetaţi sub control judiciar.
Pe de altă parte, în cazul deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, DNA cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lor.
În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal senatorul Ilie Sârbu, directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu, Paltin Strudza, Aurel Olari şi Ioan-Gheorghe Varga.
Citește pe alephnews.ro: Atacatorul de la Târgul de Crăciun din Germania are o istorie de amenințări legate de acte violente. Medicul a spus că „va efectua acțiuni care atrag atenția și de care oamenii își vor aminti”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: DNA: Hrebenciuc le-a promis prinţilor Paul şi Lia intervenţii pentru obţinerea unor imobile
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
STUDIU. Starea de bine se îmbunătățește atunci când cânți. Care sunt beneficiile muzicii asupra sănătății
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:38
LIVE TEXT Crin Antonescu, anunţat oficial candidat unic al coaliţiei pentru prezidenţiale / Ilie Bolojan preia conducerea Senatului, Ciprian Şerban ia şefia Camerei Deputaţilor / Învestirea Guvernului ar urma să aibă loc astăzi
-
astăzi, 10:20
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat