- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DNA: Mircea Banias a primit produse confiscate de la Bogatu pentru influenţarea unor funcţionari
Senatorul Mircea Banias a primit mai multe produse confiscate de la fostul şef al Direcţiei Domenii Portuar Eugen Bogatu, pretinzând că ar avea influenţă asupra unor funcţionari publici, astfel încât să îi determine să îşi îndeplinească sau nu atribuţiile de serviciu, potrivit DNA.
Mircea Banias (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)
Senatorul Mircea Banias, Eugen Bogatu, Laurenţiu Mironescu şi alte 36 de persoane, inspectori vamali, intermediari şi reprezentanţi ai unor firme, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul privind importurile ilegale din Portul Constanţa.
"La data de 22 octombrie 2010, inculpatul Banias Mircea Marius, senator al României, a pretins şi a primit de la coinculpatul Bogatu Eugen, la vremea respectivă director al Direcţiei Domenii Portuare, din cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa SA, mai multe produse provenind din mărfurile confiscate şi aflate în gestiunea Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, pretinzând că ar avea influenţă asupra unor funcţionari publici, astfel încât să îi determine să facă sau, după caz, să nu facă, acte ce intră în atribuţiile de serviciu ale acestora, în sensul susţinerii intereselor grupului", se arată într-un comunicat de luni al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
ULTIMELE ȘTIRI
-
„Oricine intră în parlament, intră în Rusia”, afirmă președintele Georgiei, Salome Zourabichvili
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
Bunurile au fost puse la dispoziţia lui Mircea Banias, potrivit procurorilor anticorupţie, prin intermediul comisarului vamal Dragoş-Iulian Tudoran şi a al fratelui acestuia, Horia-Dan Tudoran, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale.
Alături de Mircea Banias a fost trimis în judecată şi şeful Direcţiei Domenii Portuar Eugen Bogatu, despre care procurorii anticorupţie reţin că era unul dintre liderii grupului infracţional, alături de Cătălin Aurelian Pilcă, administrator al SC Container Clearance Service SRL Constanţa.
"Concret, inculpatul Bogatu Eugen s-a implicat în activitatea de colectare a sumelor de bani prin intermediul comisionarilor vamali Tudoran Dragoş Iulian şi Ţiripan Valentin şi a intervenit la Durbac Liviu, şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru ca acesta să facă demersuri în sensul rezolvării problemelor juridice ale unei societăţi comerciale care, în perioada octombrie 2010 - martie 2011, a efectuat operaţiuni ilicite de import de mărfuri subevaluate prin Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea", scriu procurorii anticorupţie.
Procurorii DNA mai reţin în sarcina lui Eugen Bogatu faptul că în perioada septembrie-octombrie 2010 a ordonat blocarea completă a tuturor mărfurilor importate prin Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea pentru a-i determina pe intermediarii vamali Marin Dodu şi Nasser Abdel Rahman Bani Mustafa Akram să îşi achite "taxele" către membrii grupului infracţional.
"Ulterior, (Eugen Bogatu, n.r.) a primit prin intermediul lui Budăi Sorin şi Tudoran Dragoş Iulian suma de 4.000 USD precum şi o altă sumă de bani nedeterminată, reprezentând datoriile acumulate de intermediarul vamal Akram Naser Abdel Rahman Bani Mustafa, faţă de grupul infracţional organizat, incluzând şi mita cuvenită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea pentru serviciile aduse", se arată în documentul citat.
Totodată, procurori arată că, la data de 3 iunie 2010, în calitate de preşedinte al organizaţiei municipale Constanţa a PDL, Laurenţiu Mironescu i-a cerut lui Aurelian Pilcă suma de 8.000 de lei pentru câştigarea alegerilor interne la nivelul organizaţiei.
"Inculpatul Pilcă Aurelian-Cătălin i-a promis că îi va da (lui Laurenţiu Mironescu, n.r.) suma de bani cerută. La data de 5 iunie 2010, cu ocazia alegerilor interne desfăşurate la organizaţia municipală Constanţa a acelui partid, inculpatul Mironescu Laurenţiu a fost ales prim-vicepreşedinte al organizaţiei. În schimbul sumei de bani, Mironescu Laurenţiu a promis să îşi folosească influenţa politică pe care pretindea că ar avea-o asupra ministrului Transporturilor, pentru ca inculpatul Pilcă Aurelian-Cătălin să fie numit director în cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa SA, ulterior acesta urmând să lase locul unei persoane alese de inculpatul Pilcă Aurelian-Cătălin şi de ceilalţi membri ai grupului infracţional", se mai arată în comunicatul DNA.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în pofida acestei promisiuni, Aurelian-Cătălin Pilcă nu a ocupat funcţia respectivă.
Procurorii anticorupţie reţin că, în perioada 2010-2011, la grupul infracţional au aderat şi Sunai Cadîr, director al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Constanţa, Liviu Durbac, şeful al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea şi adjunctul acestuia, Costel Liviu Bratu.
"La rândul său, inculpatul Olteanu Claudiu-Constantin, adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, atât singur, cât şi împreună cu unii dintre subordonaţii săi, cum ar fi Milea Adrian, prin intermediul comisionarului Tudoran Dragoş Iulian, a pretins diverse sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori, printre care Ahmad El Haj, Akram Nasser Abdel Rahman Bani Mustafa, Mohamad Rouchdi, Culea Mihai şi Catargiu Laurenţiu. Banii au fost pretinşi atât pentru a permite intrarea în ţară, în mod ilegal, a unor containere cu mărfuri din import, cât şi pentru a permite accesul în ţară a altor mărfuri introduse licit, în loc să fie blocate în vamă fără vreun temei legal plauzibil", mai arată DNA.
Potrivit procurorilor, Claudiu Constantin Olteanu a pus la dispoziţia membrilor grupului informaţiile necesare desfăşurării activităţilor ilegale la nivelul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali Dragoş Iulian Tudoran, Valentin Ţiripan şi Sorin Budăi.
În acelaşi scop a pretins sume de bani şi inspectorul vamal în cadrul DJAOV Constanţa Ioan-Dan Didilescu, de la Marian-Ionuţ Iordănescu, comisionar vamal în cadrul SC Marinco SRL.
Procurorii DNA mai arată că ofiţerul de poliţie Adrian Sorin Pătraşcu, în calitate de comandant adjunct al "Grupului de nave" Constanţa din Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), a pus la dispoziţia comerciantului chinez Ning Guo informaţii confidenţiale.
În schimbul acestor informaţii deţinute în virtutea atribuţiilor de serviciu şi de natură să protejeze activitatea infracţională, Adrian Sorin Pătraşcu a primit "mărfuri importate din China pentru o altă persoană".
"La data de 16 februarie 2011, inculpatul Scrioşteanu Ionuţ Marius, şef al Biroului Vamal Slobozia, a primit de la Tudoran Dragoş-Iulian suma de 5.700 USD, colectată de la un client al S.C. Container Clearance Services S.R.L. Constanţa, pentru a încheia în mod ilegal 6 operaţiuni de tranzit vamal la Biroul Vamal Slobozia", au precizat procurorii anticorupţie.
Potrivit DNA, în perioada 2010-2011, comisionarii vamali Aurelian Cătălin Pilcă , Dragoş Iulian Tudoran, Valentin Ţiripan - personal sau împreună cu intermediarul vamal Ciobanu Mihai - Sorin Budăi , Marian-Ionuţ Iordănescu şi Corneliu Păun au avut rolul de a intermedia activitatea de dare şi luare de mită între funcţionarii publici cu atribuţii de control din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea şi beneficiarii importurilor ilegale Laurenţiu Catargiu, Marin Dodu, Amer Ali, Quing Zhang şi Rouchdi Mohamad.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în 25 mai 2011, cererea procurorilor anticorupţie şi a dispus arestarea preventivă pe un termen de 29 de zile a lui Laurenţiu Mironescu, Eugen Bogatu, Liviu Adrian Durbac, Claudiu-Constantin Olteanu, Adrian Milea, Valentin Roşculeţ, Ioan-Dan Didilescu, Adrian Sorin Pătraşcu, Ionuţ-Marius Scrioşteanu, Horia-Dan Tudoran, Sorin Budăi, Laurenţiu Catargiu, Mihai Culea, Marian-Ionuţ Iordănescu, Corneliu Păun, Dragoş-Iulian Tudoran, Aurelian-Cătălin Pilcă, Valentin Ţiripan, Mihai Ciobanu, Marin Dodu, Amer Ali, Nasser Abdel Rahman Bani Mustafa Akram, Rouchdi Mohamad, Qing Zhang, Lucian Păun, Sunai Cadîr şi Ning Guo.
"Pe numele inculpatului El Haj Ahmad instanţa a emis mandat de arestare preventivă în lipsă. După prelungiri succesive ale măsurii arestării preventive, aceasta a fost înlocuită cu măsura obligării inculpaţilor de a nu părăsi ţara", se mai arată în comunicatul DNA.
Membrii grupării sunt acuzaţi de dare şi luare de mită, trafic de influenţă, evaziune fiscală, contrabandă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală sau infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
"În cadrul reţelei cu un mecanism bine stabilit de colectare şi redistribuire a banilor erau percepute sume de bani ilicite, inclusiv pentru deblocarea din vamă a mărfurilor introduse licit în România care, în caz contrar, erau amânate de la controlul vamal", au mai notat procurorii în documentul citat.
Sumele de bani erau cerute cu o frecvenţă zilnică, în cuantum cuprins între 250 de dolari şi 13.000 de dolari pentru fiecare transport.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO