- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (13.10.2014, 13:40)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DNA ridică documente din sediul Ministerului Educaţiei, într-un dosar privind un proiect POSDRU. Ce spune Ministerul Educaţiei
Procurorii DNA ridică documente din sediul Ministerului Educaţiei şi din birourile Unităţii de Management a Proiectelor cu Finanţare Externă şi Organismului Intermediar - Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic din Bucureşti, într-un dosar privind un proiect POSDRU.
Urmărește
1771 afișări
DNA ridică documente din sediul Ministerului Educaţiei, într-un dosar privind un proiect POSDRU (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Ministerul Educaţiei arată, luni, în legătură cu acţiunea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că pune la dispoziţia anchetatorilor documentele referitoare la cazurile care ridică suspiciuni privind proiecte POSDRU din perioada 2009-2010, pentru a putea fi descoperite eventualele nereguli.
"Având în vedere cercetările pe care procurorii DNA le efectuează în legătură cu proiectele POSDRU din perioada 2009-2010, Ministerul Educaţiei Naţionale îşi manifestă întreaga deschidere şi cooperare cu anchetatorii, în vederea clarificării întregii situaţii şi descoperirii eventualelor nereguli înregistrate în activitatea din trecut a instituţiei. Ministerul Educaţiei pune la dispoziţie toate documentele necesare pentru a face lumină în cazurile care ridică suspiciuni", se arată într-un comunicat de presă al MEN, transmis după ce procurorii DNA au ridicat din instituţie mai multe documente.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pariul politic al lui Elon Musk: Cum a devenit Tesla a opta cea mai valoroasă companie din lume
-
Nicuşor Dan anunţă că nu renunţă la candidatura la preşedinţie
-
Groenlanda răspunde ferm: „Nu suntem de vânzare”
-
Regele Charles al III-lea va transmite mesajul de Crăciun dintr-o capelă simbolică, în contextul luptei sale cu cancerul
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au precizat că instituţia "susţine lupta împotriva corupţiei" şi va face toate demersurile necesare pentru ca "eventualele semne de întrebare în privinţa derulării unor proiecte să fie lămurite".
Ispas (MEN): Ministerul a încercat doar să grăbească depunerea cererilor de rambursare
Secretarul general adjunct al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), Gabriel Ispas, a spus, despre ancheta privind un proiect POSDRU, că MEN a încercat doar să grăbească depunerea cererilor de rambursare, iar dacă cineva a cerut refacerea documentelor justificative, acea persoană va răspunde.
Ispas a răspuns astfel unei întrebări legate de completarea unor documente justificative după depunerea cererilor de rambursare.
"Dacă acest lucru este adevărat şi într-adevăr cineva ar fi făcut o asemenea operaţiune, atunci este treaba anchetatorilor să găsească această persoană. Noi le stăm la dispoziţie cu toate informaţiile necesare. Dacă cineva a solicitat acest lucru, va răspunde pentru faptele sale. Noi nu am încercat (acest lucru - n.r.), ca minister. Constant, am cerut să grăbească procedura de depunere de cereri finale de rambursare, pentru a creşte gradul de absorbţie a banilor europeni", a spus secretarul general adjunct al MEN.
Gabriel Ispas a adăugat, în acelaşi context, că toate documentele sunt la echipa de management a proiectului. El a precizat că ultima echipă de management a fost condusă de "doamna Paşa Policov (expert în cadrul MEN - n.r.)".
Secretarul general adjunct al MEN a fost întrebat de jurnalişti şi dacă ar fi insistat cineva să scoată din sediul instituţiei documente sau laptopuri în cursul zilei de luni. "Nu pot să confirm sau să infirm acest lucru", a răspuns Ispas.
El a adăugat că luni, la zece minute după ce echipa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a intrat în sediul ministerului, toate birourile erau asigurate spre a putea fi predate documente şi că o încăpere în care s-ar fi aflat acte legate de proiect a fost a fost sigilată.
Întrebat dacă a discutat cu Ecaterina Andronescu despre ancheta DNA în acest caz, Gabriel Ispas a spus că nu a vorbit de patru luni cu fostul ministru al Educaţiei.
Surse judiciare declaraseră, luni, pentru MEDIAFAX, că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ridică documente în legătură cu un proiect POSDRU derulat de Ministerul Educaţiei, calculatoarele pe care sunt documentele aferente proiectului, precum şi alte mijloace de stocare a datelor.
Potrivit surselor citate, este vorba despre derularea proiectului POSDRU "Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I. Programe integrate pentru creşterea accesului la educaţie şi a nivelului educaţional al copiilor din comunităţi defavorizate, cu precădere romi, în anul 2008 - 2009", din cadrul Axei prioritare 2 Învăţare pe tot parcursul vieţii - Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii. Asistenţa financiară nerambursabilă a acestui proiect este de 15.929.018 lei, iar valoarea totală este de 18,5 milioane de lei.
În acest caz a fost începută urmărirea penală in rem, până în prezent nicio persoană nefiind pusă sub învinuire. Anchetatorii au indicii că nu ar exista documente justificative pentru cheltuielile efectuate în cadrul acestui proiect şi pentru cererea de rambursare depusă. Mai mult, procurorii ar avea indicii că în prezent sunt refăcute documentele aferente proiectului, susţin sursele citate.
Citește pe alephnews.ro: Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
CANCAN.RO
Care este orașul din România care oferă 50% reducere la impozitele locale pentru donatorii de sânge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe