DNA spune că nu putea să informeze MAI în legătură cu ancheta privindu-l pe şeful DGIPI
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) spune, miercuri, că nu putea informa Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) în legătură cu dosarul în legătură cu care a fost reţinut Cornel Şerban, pentru a nu compromite urmărirea penală.
DNA spune că nu putea să informeze MAI în legătură cu ancheta privindu-l pe şeful DGIPI
Într-un răspuns remis MEDIAFAX referitor la furnizarea de informaţii privind acest dosar, DNA precizează că "sub nicio formă nu putea să informeze MAI sau orice altă structură în legătură cu această anchetă, pentru că, pe de o parte, ar fi fost ilegal, iar pe de alta, pentru că astfel s-ar fi compromis urmărirea penală".
Surse judiciare susţin că Dan Nica ar fi ştiut, la momentul numirii lui Cornel Şerban despre faptul că acesta este în atenţia DNA şi că informaţiile le-ar fi avut din interiorul MAI.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Informaţia a fost infirmată de reprezentanţi ai MAI care susţin că Nica nu a ştiut la data numirii lui Şerban la conducerea DGIPI că acesta este vizat într-o anchetă penală. Reprezentanţii MAI şi-au argumentat punctul de vedere cu demiterea de către Dan Nica a şefului Diviziei de Protecţie din DGIPI, Vasile Viorel căruia i s-a reproşat tocmai faptul că nu l-a informat pe ministru în legătură cu situaţia lui Cornel Şerban.
Fostul şef al DGIPI Cornel Şerban, şeful Diviziei de Operaţiuni din DGA, Petre Pitcovici, omul de afaceri Puiu Popoviciu şi Ioan Alecu, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti au fost reţinuţi de DNA, în noaptea de marţi spre miercuri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO