DNA: Uioreanu declara în 2012 că are venituri lunare de 6.213 lei, dar cheltuia peste 20.000 de lei

DNA arată că preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, declara în 2012 că are venituri lunare medii de 6.213 de lei, însă dovezile anchetatorilor relevă că acesta realiza cheltuieli de peste 20.000 de lei pe lună, resursele financiare ascunse reprezentând foloasele faptelor sale de corupţie.

Urmărește
378 afișări
Imaginea articolului DNA: Uioreanu declara în 2012 că are venituri lunare de 6.213 lei, dar cheltuia peste 20.000 de lei

Horea Uioreanu (Imagine: Raul Stef/ Mediafax Foto)

Anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) arată, în rechizitoriul prin care l-au deferit justiţiei pe Uioreanu, că "potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul Consiliului Judeţean Cluj, inculpatul a declarat pentru anul 2012 venituri medii lunare în sumă de 6.213 lei".

"Probaţiunea realizată până în prezent în cauză a stabilit că, în realitate, preşedintele CJ Cluj, realizează cheltuieli de peste 20.000 lei lunar, resursele financiare ascunse constituind în realitate foloasele faptelor de corupţie în care este implicat", se arată în documentul citat.

Procurorii mai susţin că "pentru acordarea de contracte sau finanţări ale contractelor în curs, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a instituit regula «întoarcerii» către sine a unui comision de 10-15% din suma finanţată de la bugetul judeţului".

"De-a lungul mandatului său, acesta şi-a perfecţionat sistemul de alocare a banilor, condiţionând anterior aprobării bugetului anual, finanţarea proiectelor/contractelor doar în situaţia în care beneficiarii (indiferent dacă aceştia erau edili din comunele judeţului sau reprezentanţi ai unor societăţi comerciale) acceptau întoarcerea comisionului de 10-15%, practic mita ce urma a fi încasată de edilul judeţului, plată ce urma a fi realizată la momentul alocării bugetare", se arată în rechizitoriul transmis instanţei.

Investigaţiile penale din prezenta cauză, arată procurorii, vizează modul în care preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Dorin Horea Uioreanu, după preluarea funcţiei elective în iunie 2012, şi-a construit în jurul său un grup de interese în care a cooptat oameni de afaceri, reprezentanţi ai unor regii din subordinea CJ Cluj sau chiar consilieri judeţeni, pentru ca, în urmărirea intereselor de grup, exclusiv financiare, să direcţioneze resursele bugetare de o manieră în care fiecare din cei cooptaţi în grupul constituit în jurul preşedintelui CJ Cluj să aibă parte de profituri ilicite, prin mecanisme de canalizare a finanţărilor bugetare către societăţile comerciale private, prin eludarea legii, a principiilor transparenţei şi concurenţei loiale, scopul unic fiind acela de obţine foloase materiale necuvenite.

Practic, arată DNA, odată ce a ajuns la conducerea instituţiei publice, Uioreanu a înţeles că orice alocare bugetară din partea CJ Cluj se poate constitui într-o sursă de venit ilicit, sens în care a profitat în interes personal fără nicio rezervă.

Horea Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată, luni, de către procurorii DNA, pentru fapte de corupţie, alături de el fiind trimise în judecată alte patru persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de DNA, preşedintele suspendat al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost trimis în judecată în stare de arest pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

Alături de Uioreanu au fost trimişi în judecată şi oamenii de afaceri Ioan Bene, Vasile Pogăcean, Gabriel Davidescu, precum şi consilierul judeţean Ioan Petran.

Ioan Bene, membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de dare de mită în formă continuată (7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi spălare de bani.

Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, a fost şi el trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru 10 acte materiale de dare de mită.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată în acelaşi dosar, în stare de libertate, pe consilierul judeţean din partea PNL Ioan Petran pentru dare de mită.

Potrivit comunicatului DNA, a mai fost trimis în judecată în stare de libertate omul de afaceri Gabriel Davidescu, director de dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu “a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile suma totală de 693.224 lei din care, în perioada aprilie 2013 - mai 2014, în mod repetat, a primit în zece tranşe suma totală de 134.500 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi administrativ teritorial din judeţul Cluj, în vederea finanţării contractelor pe care respectivele entităţi le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL, deţinută de inculpatul Pogăcean Vasile”.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Uioreanu “a pretins de la inculpatul Ioan Bene suma totală de 300.000 lei, din care în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în mod repetat, a primit în şapte tranşe suma totală de 278.000 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit în vederea plăţii contractelor derulate de SCC Napoca SA deţinută de inculpatul Ioan Bene”

Potrivit comunicatului citat, Horea Uioreanu şi Ioan Bene întocmeau acte în fals, ca să disimuleze actele de corupţie.

“În încercarea de a disimula adevărata înţelegere între părţi, respectiv plata unei sume cu titlu de mită, la data de 13 mai 2014, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a convenit cu inculpatul Bene Ioan ca acesta să facă demersuri pentru încheierea în fals a unui contract şi a unei facturi fiscale între una din societăţile deţinute de omul de afaceri, respectiv SC Napocamin SRL cu societatea Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative SRL. Actele respective atestă în fals o convenţie comercială între cele două societăţi, fiind folosite pentru a crea aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă - sondaj de opinie de care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţan Cluj, în valoare de 5.000 euro.”, se arată în rechizitoriul dosarului.

Potrivit anchetatorilor, Uioreanu “a pretins, împreună cu inculpatul Ioan Petran, consilier judeţean, la data de 9 aprilie 2014, de la inculpatul Gabriel Davidescu, director de dezvoltare al SC UTI Grup SA, suma de 20.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj) pentru ca, în exercitarea atribuţiilor funcţiei, să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe, în favoarea societăţii UTI Hotel & Parking SRL, în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj Napoca. Din banii pretinşi, la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro.”

În ceea ce priveşte relaţia dintre Horea Uioreanu şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, procurorii susţin că Pogăcean i-ar fi dat cu titlu de mită lui Uioreanu aproape 135.000 de lei.

“În perioada aprilie 2013-mai 2014, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile remiterea, cu titlu de mită, a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de aproximativ 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene să aloce sumele vizate de omul de afaceri. După ce a primit, în avans, o primă tranşă în cuantum de 40.000 lei, Uioreanu Horea Dorin, în lunile mai şi octombrie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Cluj, a propus Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alocarea de fonduri bugetare, prin OUG 28/2013, unor anumite comune (Fizeşul Gherlii, Câţcău, Iclod, Bonţida) pentru lucrări pe care primăriile respective le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, în detrimentul altor comune”, se mai arată în rechizitoriul dosarului.

Lucrările la Aeroportul Internaţional CLuj-Napoca au fost un prilej bun pentru ca Horea Uioreanu să primească de mai multe ori bani cu titlu de mită de la omul de afaceri Ioan Bene, arată procurorii DNA.

“În cursul anului 2011, a fost încheiat contractul de lucrări între Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca RA, în calitate de achizitor şi asocierea SCC NAPOCA SA – SC ICCO SYSTEMS SRL- SC GEO ARC SRL, în calitate de executant, având ca obiect prima etapă de executare, finalizare şi întreţinerea lucrării „Pistă de decolare aterizare de 3.500 m şi suprafeţe de mişcare aferente” la un preţ de 32.436.982,99 euro, durata contractului fiind stabilită la 3 ani, respectiv până la 5 septembrie 2014. Finanţarea investiţiei urma a fi asigurată din bugetul judeţului.”, se arată în comunicatul de presă.

Pe toată durata executării contractului, acesta a fost adiţionat cu 24 de acte, care i-au crescut valoarea până la 42 de milioane de euro, spun procurorii.

“Pe fondul co-interesării materiale a preşedintelui C.J. Cluj, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, omul de afaceri Ioan Bene deţinătorul societăţii de construcţii SC Napoca SA, a convenit cu acesta să realizeze în continuare lucrări din etapa a doua a proiectului, în sensul de a construi platforma de parcare aeronave Apron 4, în lipsa oricăror forme legale şi transparente de evaluare şi acordare a unei astfel de lucrări finanţate din bani publici, prin ignorarea principiilor concurenţei şi transparenţei stabilite de legiuitor prin OUG 34/2006 (în lipsa oricărei documentaţii, licitaţii, contractări).

Urmare a celor convenite, Ioan Bene a dispus angajaţilor săi construirea platformei Apron 4, lucrare ce a fost demarată la finele lunii octombrie 2013 şi finalizată în luna martie 2014”, reiese din rechizitoriul dosarului.

Horea Uioreanu primea mita în tranşe, susţin procurorii anticorupţie.

“De asemenea, pentru a dispune alocări de resurse de la bugetul C.J. Cluj pentru plăţile efectuate la lucrările de la contractul menţionat, precum şi pentru alte proiecte aflate în derulare, tot cu finanţare de la bugetul judeţean, se reţine că, în perioada octombrie 2012- martie 2014, omul de afaceri Bene Ioan a remis preşedintelui CJ Cluj Uioreanu Horea Dorin suma totală de 278.000 lei, după cum urmează: în luna octombrie 2012 suma de 100.000 lei, în martie 2013 suma de 40.000 lei, în aprilie 2013 suma de 20.00 euro (echivalent a cca. 86.000 lei), la data de 8 septembrie 2013 suma de 5.000 euro (echivalent a cca. 22.000 lei), la data de 5 octombrie 2013 suma de 20.000 lei, la data de 6 martie 2014 suma de 10.000 lei.

De asemenea, în cursul lunii mai, omul de afaceri Bene Ioan a mai remis preşedintelui C.J. Cluj suma de 22.320 lei (echivalent a 5.000 de euro), sumă ce a reprezentat achitarea unui contract având ca obiect un sondaj de opinie comandat de edilul judeţului în contextul campaniei electorale privind alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.

Procurorii susţin că Uioreanu a aplicat tehnica disimulării mitei şi în cazul sumelor primite de la Ioan Bene, arată procurorii.

“Pentru a disimula mita primită, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, la înţelegere cu Ioan Bene, a solicitat reprezentantului societăţii ce a efectuat sondajul de opinie, încheierea fictivă a unui contract cu SC Napocamin SRL deţinută de omul de afaceri Bene Ioan, sens în care au fost întocmite în fals, contractul nr. 1.8/12.05.2014 precum şi factura fiscală nr. 034/23.05.2014 ce purta asupra sumei de 22.320 lei. Practic, prin încheierea actelor false s-a încercat disimularea adevăratei convenţii între părţi, acte menit să ascundă adevărata natură a provenienţei a banilor, cunoscând că acesta constituie obiect al infracţiunilor corelative de dare şi luare de mită. La data de 9 aprilie 2014, inculpaţii Gabriel Radu Davidescu, director dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA, a convenit cu inculpaţii Horea-Dorin Uioreanu şi Ioan Petran (consilier judeţean în cadrul CJ Cluj) remiterea sumei de 20.000 de euro, câte 10.000 euro pentru fiecare, pentru ca aceştia să iniţieze şi să voteze favorabil un proiect de hotărâre de CJ prin care să se aprobe înfiinţarea şi tarifarea parcării pe termen în lung în cadrul Aeroportului Internaţional Avram Iancu din Cluj Napoca. Din suma promisă, la data de 17 aprilie 2014, inculpatul Gabriel Radu Davidescu a remis celor doi suma de 10.000 euro, câte 5.000 euro pentru fiecare.”, reiese din comuncatul DNA.

Procurorii spun că în această cauză s-a instituit sechestrul şi s-a indisponibilizat suma de 13.500 lei aparţinând lui Horea Dorin Uioreanu , în vederea confiscării speciale. De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil situat în Cluj, în suprafaţă de 195 metri pătraţi aparţinând lui Uioreanu, până la concurenţa sumei de 421.300 lei, în vederea confiscării speciale.

Procurorii au mai dispus instituirea sechestrului şi indisponibilizarea sumelor 4.478,88 lei şi 10.000 euro aparţinând inculpatului Ioan Petran în vederea confiscării speciale. De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator şi indisponibilizarea sumelor de 23.671,12 lei şi 18.205 euro, aparţinând lui Ioan Petran în vederea confiscării extinse.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Cluj.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, în 29 mai, de magistraţii Curţii de Apel Cluj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici